Numai anul trecut, aproximativ jumatate (51%) din turistii europeni si-au propus sa isi petreaca vacanta in tara lor. Multi au estimat ca aceasta tendinta va continua in 2012, asadar Comisia Europeana, prin initiativa sa "Destinatii turistice europene de excelenta" (European Destinations of Excellence) (EDEN), incurajeaza europenii sa descopere bogatia de valori ascunse chiar de pe meleagurile lor. Destinatiile castigatoare din Romania sunt, pana acum, Geoagiu Bai (2010), Parcul natural Apuseni (2009) si Depresiunea Horezu (2008).

Destinatiile participa la un concurs pentru a deveni destinatia turistica de excelenta din tara lor, in fiecare an axandu-se pe o alta tema.

Concursul din 2010 a premiat destinatiile pentru abordari inovatoare in ceea ce priveste turismul acvatic. Statiunea Geoagiu Bai [6] este situata in inima regiunii istorice Transilvania. Cu ierni moderate si veri placute, aceasta este o destinatie minunata de vacanta pentru orice sezon. Turistii se pot destinde relaxandu-se in baile cu ape minerale calde, bai termale cu namol si tratamente cu plante sau pot vizita impresionanta cascada Clocota pentru a se bucura de o baie invioratoare.

Comisarul european pentru industrie si antreprenoriat, Antonio Tajani, a afirmat: "EDEN pune in lumina destinatiile de vacanta sustenabile, in care turismul este adaptat la mediul si la comunitatea locala. In aceasta economie mondiala in schimbare rapida, EDEN continua sa puna in valoare ingeniozitatea si creativitatea in domeniul turistic. In acelasi timp, economia locala va avea de castigat, mai ales intreprinderile mici si, astfel, proiectul EDEN poate contribui la depasirea crizei economice actuale."

de I.B.