Dar putem sa fim indiferenti sau sa trecem cu vederea atunci cand discursul urii se aude in agora? Exista oare vreun motiv legitim pentru a tacea in astfel de cazuri?

de Oana Marinescu, Contributors

Olanda este in aceasta perioada piatra de incercare pentru confruntarea dintre discursul urii si valorile europene. Partidul Libertatii, de extrema dreapta condus de Geert Wilders a publicat un website xenofob, care invita cetatenii olandezi sa se planga de problemele pe care le au de suferit din cauza cetatenilor din Romania, Bulgaria, Polonia si alte state est-europene veniti in Olanda. In primele 48 de ore de functionare, site-ul a inregistrat 22.000 de ïplangeriï, iar ulterior, potrivit unor relatari de presa, numarul acestora a crescut pana la 40.000. Aceasta reconfirma faptul ca PVV are o audienta careia i se adreseaza si pe care o mentine activa si implicata - in masura in care poate online-ul  sa o faca - consolidandu-si astfel bazinul electoral si notorietatea publica.

De la publicarea site-ului, premierul olandez Mark Rutte a refuzat in mod constant sa ia atitudine sau sa se delimiteze fata de aceasta initiativa. Inaltul oficial a rezistat in aceste saptamani pe pozitia sa in fata unor presiuni si demersuri venite din toate partile. Pe plan intern au luat atitudine presa olandeza, specialisti, reprezentanti ai mediului de afaceri. In relatia bilaterala, 10 state europene au facut demersuri in acest sens, inclusiv publice, atat la nivel de ambasadori cat si la nivel inalt. Pe plan european actiunile au fost la mai multe niveluri: presedintele Parlamentului European Martin Schulz a avut o intalnire si o discutie in acest sens cu primul ministru olandez; Parlamentul European a convocat o dezbatere pe aceasta problema si l-a invitat pe premierul olandez; Comisia Europeana si comisari europeni s-au pronuntat impotriva site-ului PVV; Consiliul European a avut pe agenda aceasta problema, ridicata inclusiv de Romania.

Argumentul sefului guvernului de la Haga pentru tacerea sa a fost ca site-ul PVV nu este al guvernului. El a declarat public ca nu va face niciun alt comentariu pe acest subiect si a refuzat inclusiv invitatia de a participa la sesiunea din 13 martie a Parlamentului European. Domnul Rutte conduce un guvern care nu este extremist. Este un guvern de centru dreapta, dar este minoritar si rezista la putere datorita sprijinului tacit al PVV. Avand in vedere refuzul incapatanat de a lua atitudine sau macar de a se distanta in orice fel ï chiar si cu o formula diplomatica ï de initiativa plina de ura a PVV, se poate deduce ca un  gest in acest sens din partea sa ar insemna ca in secunda doi Guvernul sau sa cada.

Realitatea dura este insa exact la antipozi fata de pesudo-argumentul dlui Rutte. Ceea ce uita domnia sa ï si multi alti politicieni din diverse tari care fac diverse compromisuri cu zona extremista si populista ï este ca in spatiul public si tacerea transmite un mesaj. In acest caz, tacerea sa transmite un mesaj periculos: ea legitimeaza existenta in spatiu public olandez si european a unui discurs al urii si al intolerantei etnice. Implicit, dl Rutte pare sa spuna prin argumentul sau: ïNu este initiativa Guvernului, deci nu este responsabilitatea mea ca prim-ministruï. Realitatea este ca este responsabilitatea sa sa ia atitudine, avand in vedere tocmai functia in care se afla cu sprijinul PVV!

In primul rand, este responsabilitatea sa ca prim-ministru al unei tari democratice si semnatare a acordurilor europene este de a se asigura ca valorile fundamentale ale statului de drept si ale Europei sunt promovate si respectate pe perioada guvernarii sale.

In al doilea rand este responsabilitatea sa ca prim-ministru sa se gandeasca la interesul cetatenilor olandezi care l-au votat. Oare dezvoltarea unei pepiniere extremiste in spatiul public olandez este in interesul alegatorilor sai sau al societatii olandeze in ansamblul sau?

In al treilea rand este responsabilitatea sa ca prim-ministru sa se gindeasca la consecintele de viitor. Sunt fapte concrete in istoria recenta care au aratat ca discursul urii lasat sa evolueze in libertate a degenerat in acte ale urii. In momentul in care cuvintele nu mai sunt de ajuns, ura devine fapta: discriminare, masini incendiate, magazine incendiate, agresiuni fizice asupra persoanelor individualizate ca fiind ïsursa a rauluiï si in final crima. Din pacate, chiar Europa a fost uneori scena tranformarii discursului urii in act al urii, iar atunci opinia publica s-a socat doar atunci cand raul s-a produs.

Dar oare de ce sa ne socam cand se intampla asa ceva, cand putem sa prevenim, luand atitudine si sa contracaram? In final, sa spui unor oameni atrasi de discursul extremist ca de fapt sunt pacaliti nu este ceva rau. Sa spui propriilor tai alegatori ca tu nu validezi intoleranta si lipsa de respect, nu este ceva rau, mai ales ca mai tarziu ar putea fi ei insisi victime ale intolerantei si lipsei de respect. Sa arati partenerilor tai la nivel european ca tara ta este consistenta cu valorile fundamentale enuntate de tratatele pe care le-a semnat si cu pozitia asumata in UE iar nu este ceva rau. Sa spui cetatenilor altor tari europene, cu care Olanda are schimburi comerciale uluitoare, ca tu nu sustii afirmatiile discriminatoare si agresive ale PVV la adresa lor, iar nu este ceva rau.

Pentru toate aceste motive, ar fi fost bine ca primul-ministru olandez sa accepte invitatia de a merge in Parlamentul European. Ar fi fost dificil, e drept. Dar ar fi fost o buna ocazie sa se delimiteze de un curent periculos, o buruiana toxica care se dezvolta in societatea olandeza protejata de tacerea sa.

Intrebarea este: Ce va urma? Coabitarea tacuta cu PVV da si alte rezultate care vorbesc cu voce tare despre cum actioneaza aceasta toxicitate. Vetoul Olandei fata de intrarea Romaniei si Bulgariei in spatiul Schengen, in ciuda indeplinirii criteriilor prevazute in acord, un veto fundamentat de fapt doar de aceeasi situatie politica interna si de conditionarea Guvernului de sprijinul PVV, este un exemplu graitor in acest sens.

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro