de Octavian Serban, Contributors.ro

Pe tot parcursul anilor scursi de la intrarea noastra  in Uniunea Europeana, s-au luat tot felul de masuri pentru revigorarea puterii de absorbtie, dar in afara de umflarea pieptului politicienilor, cifrele au ramas insensibile. Imediat dupa schimbarea politica  din 2008, s-a adoptat o noua stratagema si anume, raportarea la ritmul de atragere a fondurilor din timpul mandatului guvernului precedent. Ne aflam inca in era dezmatului bugetar, criza declansata practic in 2007 la nivel mondial, era o poveste ce nici nu visam sa ne atinga, negocierile pe salarii saltau in pas sprinten pentru a prinde anul electoral 2009 cu urne de votare prietenoase.

Acum, rezultatele sunt cunoscute, efectul a fost devastator, urnele au explodat, buletinul de identitate si-a pierdut statutul de garantie suprema pentru credite luate/date la repezeala, iar ceea ce ne intereseaza mai mult, absorbtia fondurilor europene a ramas, in termeni reali, la nivelul pozitiei 27 in intrecerea dintre cele tot atatea state ale Uniunii Europene.

Din cand in cand, actionanind orbeste, puterile de conjunctura au mai schimbat cate un sef prafuit din fruntea cate unei Autoritati de Management, ajungindu-se in situatii indealtfel comice, asa cum este exemplul Programului Operational de Dezvoltare a Resurselor Umane, unde in 5 ani au fost numiti succesiv, tot atatia sefi supremi ai Autoritatii de Management, operatiunea fiind golita  de sens si umpluta de continut. Sensul ar fi fost acela al atacarii structurale a atragerii fondurilor europene, iar continutul a fost doar ceva sare si piper, legat de trecutul mai mult sau mai putin securistic al unuia dintre cei numiti, servilismul fata de anumiti oameni politici sau chiar partide ai altora dintre cei nou-veniti, culminind cu aspecte de can-can referitoare la activitatea de ospatar al altei eminente numite in pripa.

Problema de fond nu o ataca nimeni deoarece este una de sistem. La intrevederea de saptamina trecuta cu reputatul profesor Andre Sapir (autorul studiului ramas in constiinta publica, "Raportul Sapir"), acesta spunea despre criza  ca este una de sistem, una a deficitului structural si nu neaparat a uneia sau alteia dintre tarile membre UE, vrind sa spuna  ca unele tari clar sunt in dificultate, dar nici altele nu se simt prea bine. Tot asa, la noi absorbtia fondurilor europene este om problema de sistem.

Sunt multe cauze, coruptia, slaba capacitate administrativa, neintelegerea spiritului de functionare a reglementarilor europene, lipsa de motivatie, intrarea in vigoare cu intarziere a prerogativelor fondului de garantare, lipsa cofinantarii, interesele divergente ale bancilor, etc. Desigur, vazut in ansamblu este un sistem buruienos, plin de hatisuri si drumuri infundate, iar in cel mai bun caz, acolo unde drumurile duc undeva, se constata ca ne aflam intr-un labirint al disperarii care se va sparge candva, atunci cand Comisia Europeana va intra cu buldozerul si va pune tot putregaiul la pamant, pentru a face lumina. Nu este de dorit asa ceva, o masura de avarie. Ne trebuie curaj politic, institutional si social sa atacam problema structural.

Problema de fond este ca perioadele lungi de evaluare, datorate cercului vicios - slaba capacitate administrativa  vs. achizitia publica a serviciilor de evaluare - par o nuca  tare pe care clestele legislativ nu il poate sparge. Fals! Avem resurse, sunt oameni care stiu, dar nu avem determinare, aceeasi pe care trebuia sa o avem in 2007 cand debuta criza si puteam face ceva sa nu intram in virtejul prociclic al deciziilor politice gresite in consonanta cu rezultatele economice slabe.

Vorbesc de o determinare efectiva, asa cum le place unora sa spuna acum "rata de absorbtie efectiva"  si nu de una pompieristica fara efecte concrete. Pe acest fond a venit infiintarea asa numitului "Minister al Fondurilor Europene", jucind cartea mare a numirii in fruntea lui a unui specialist cu recunoscute calitati profesionale si cu o cariera de succes, dar insuficient pregatit psihologic sa se poata rupe (sau sa rupa) de (din) sistem. Mai mult, sistemul a fost preluat, el exista sub forma Autoritatii de Coordonare a Instrumentelor Structurale, de sub tutela Ministerului de Finante si a fost contopit cu acel comitet interministerial, aflat in directa coordonare a primului-ministru si cu Departamentul de Afaceri Europene din cadrul Ministerului de Externe. Rezultatul: acelasi mecanism greoi, aceeasi oameni, acelasi hatis din care nu se poate iesi.

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro