Statele net contributoare la bugetul Uniunii Europene au cerut limitarea contributiilor nationale pentru bugetul 2014-2020 si scaderea bugetului general cu 100 de miliarde de euro sau chiar mai mult, potrivit declaratiilor reprezentantilor tarilor UE care au participat luni la Consiliul pentru Afaceri Generale de la Bruxelles. Comisia Europeana a cerut, pentru urmatorii sapte ani, un buget de 1.025 de miliarde de euro si doreste sa mentina bugete consistente pentru asa numitele politici traditionale - politica agricola comuna si politica regionala si de coeziune, care au o pondere de peste 70% in bugetul UE, scrie HotNews.ro

de Anca Ionescu, HotNews.ro

Majoritatea statelor membre care contribuie cu sume mai mari decat cele pe care le primesc prin politica regionala si de coeziune si prin cea agricola, asa numitele state "net contributoare", doresc reducerea cu cel putin 100 de miliarde de euro a cheltuielilor cerute de Bruxelles. Bugetele pentru politicile traditionale nu au fost discutate astazi ci doar alocarile pentru capitolele ce tin de securitate, politica externa si administratie. 

Ce au sustinut statele net contributoare

Olanda: "100 de miliarde de euro reducere, nu are cum sa fie imposibil. Si noi taiem in carne vie din buget daca este nevoie. Suntem pregatiti sa o facem", a sustinut Ben Knapen, ministrul olandez pentru Afaceri Europene.

Germania: "Am dori o limita de maxim 1% din bugetul national pentru cheltuielile UE. Este tot ce putem oferi", a spus secretarul de stat Michael Link.

Austria doreste o reducere cu 100 de miliarde de euro a bugetului pentru 2014 - 2020, a sustinut, la negocierile pentru viitorul buget al UE, secretarul de stat Wolfgang Waldner.

Citeste articolul integral si comenteaza pe HotNews.ro