Avand de infruntat o noua concurenta monetara din partea Chinei si a altora, Statele Unite si Uniunea Europeana trebuie sa faca din relatiile monetare o prioritate. Aceasta este una dintre concluziile unei analize publicate de German Marshall Fund of the United States in pregatirea evenimentului Brussels Forum, care a avut loc la finalul lunii martie. (o analiza de John Schellhase si Thomas Gietzen, in traducerea si adaptarea lui Victor Apreutesei)/ sursa foto: European Commission - External Action

Reinnoirea parteneriatului transatlantic pentru reconstructia economiei globale

de John Schellhase si Thomas Gietzen (o analiza in traducerea si adaptarea lui Victor Apreutesei) /


Rezumat

Recesiunea globala a determinat o analiza mai profunda a rolului primordial pe care il au democratiile bazate pe economia de piata in cadrul economiei globale. Parteneriatul transatlantic trebuie sa depuna eforturi sustinute, coordonate pentru a reconfirme pozitia de lider in ierarhia economica globala, pe doua fronturi majore. In primul rand, prabusirea dramatica a sectorului financiar demonstreaza necesitatea unor reglementari strategice. Legiutorii trebuie sa aiba in vedere vulnerabilitatile majore din agentiile de reglementare, structurile bancare, agentiile de evaluare, precum si rolul institutiilor de creditare de ultima instanta. In al doilea rand, politica monetara trebuie sa redevina o tema importanta in discutiile transatlantice. Statele Unite si Uniunea Europeana sunt nevoite sa actioneze cu promptitudine pentru a proteja si consolida avantajul oferit de puterea monedelor lor. Reformele rezultate din aceasta cooperare pe termen lung ar putea ajuta fiecare parte sa-si rezolve propria criza, dar si pe cea pe care o infrunta impreuna.

Urmareste aici un material multimedia al European Commission Externall Action despre relatiile UE - China

Introducere

Fiecare dintre partenerii transatlantici este blocat intr-o stare specifica de criza. In Europa, euro ramane o moneda fara tara, intr-un sistem asimetric. Masurile necesare pentru a infaptui o reforma politica si o integrare mai profunda intra in conflict cu interesele nationale. In Statele Unite, un deficit bugetar fara precedent afecteaza o economie ce nu pare sa-si revina rapid, iar experimentele politice si precautia nu permit gasirea unor solutii oportune. Asemenea probleme actuale si distincte au loc pe fondul unei crize de proportii. Recesiunea globala a determinat o analiza mai profunda a rolului primordial pe care il au democratiile bazate pe economia de piata in cadrul economiei globale.

Reformarea reglementarilor strategice

Obiectivul comun al legiuitorilor trebuie sa-l constituite elaborarea unor reforme de reglementare fiscala care sa minimalizeze riscul aparitiei unui alt colaps global. Exista deosebiri semnificative intre politicile economice ale Statelor Unite si ale Uniunii Europene, mai ales in privinta rolului statului si comportamentului economic. Cu toate acestea, caracterul transatlantic al finantelor moderne, demonstrat de fenomenul creantelor irecuperabile, determina discutii mai ample intre guverne. Statele Unite si UE trebuie sa realizeze fiecare in partea sa, dar si sa coopereze la stabilirea propriului cadru de reglemntare. Acest proces va crea un spatiu economic transatlantic mai integrat. In special, cele doua parti ale Atlantic-ului trebuie sa-si consolideze agentiile de reglementare, sa separe bancile de investitii de cele comerciale, sa adreseze aspectele incosistente in agentiile de evaluare si sa stabileasca standarde clare pentru accesul creditorii de ultima instanta.

Consolidarea agentiilor de reglementare reprezinta o etapa importanta in anticiparea si prevenirea altor crize de catre Statele Unite si Europa. Reteaua actuala de agentii investite cu functii de supraveghere nu si-a indeplinit obiectivele. In 2009, Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica(OECD) a recomandat Statelor Unite „sa-si simplifice structurile de reglementare”, sfatuind Uniunea Europeana sa adopte sistemul cu „o singura banca de reglementare”, in ambele cazuri urmarindu-se eficientizarea reglementarilor1. Prin reducerea numarului de agentii, Statele Unite si Uniunea Europeana vor reusi sa-si clarifice rolurile, iar centralizarea va cristaliza imaginea de ansamblu. Acesti pasi vor constitui fundamentul pentru cooperarea ulterioara. O modificare a regimului reglementarilor pe fiecare parte a Atlanticului va determina un rol mai activ al guvernelor in supravegherea activitatilor bancilor, creand totodata o piata transatlantica mai atractiva pentru firme.

Reteaua actuala de agentii investite cu functii de supraveghere nu si-a indeplinit obiectivele.

O reforma in materia reglementarilor ar trebui sa presupuna si o redefinire a conceptului de banca, prin intoarcerea la sensul traditional. Bancile comerciale si cele industriale trebuie privite separat si supuse unor standarde diferite. O asemenea clasificare simplifica sarcina autoritatilor de reglementare prin evidentierea diferitelor fonduri de risc. Statele Unite au avut o asemenea reglementare sub GlassStegall Act in perioada 1933-1999. De la inceputul crizei, diverse forme ale acestui conceput au aparut, printre care pot fi mentionate Volcker Rule din cuprinsul DoddFrank Act, in Statele Unite, si propunerea Vickers din Marea Britanie. Aceste reforme promitatoare, daca vor fi implementate, pot reprezenta solutii viabilel pentru gestionarea statutului bancilor, fara a lua masuri drastice si nerealiste care pot sa conduca la ruinarea acestora. Aplicarea si extinderea acestor dispozitii in intreaga Uniunea Europeana ar trebui sa fie reprezinte prioritati.

De asemenea, reforme importante sunt necesare si in sistemul agentiilor de evaluare. Pe parcursul ultimului secol, in Statele Unite si in Europa, agentii precum Moody’s si Standard and Poor’s au dobandit o pelerina semi-guvernamentala, fapt care a condus la „situatii ingrate pentru pietele financiare si pentru politica publica globala”, afectand tendintele ciclice ale pietei si limitand responsabilitatea2. Pentru a solutiona aceasta problema, legiuitorii au doua optiuni: fie sa elimine agentiile de evaluare din agenda politica sau, avand in vedere complexitatea primei variante, sa permita accesul unor noi firme in sistem, crescand astfel concurenta. Pe de alta parte,o mai mare concurenta necesita si schimbarea cadrului legal in vederea sanctionarii eventualelor pratici ilegale, astfel incat firmele sa nu poata sa se indrepte spre agentiile care le ofera cele mai bune evaluari pe baza unor standarde scazute. In loc sa beneficieze de privilegii indiferent de rezultate, agentiile de evaluare vor trebui sa-si castige reputatia in functie de precizia previziunilor lor intr-o piata competitiva3

In cele din urma, parteneriatul transatlantic trebuie sa –si armonizeze condiitile impuse firmelor pentru ca acestea sa primeasca cautiuniile contribuabililor din partea creditorilor de ultima instanta. Acordarea unor asemenea ajutoare de salvara a fost fara fara precedent si a creat haos. In acest context, firmele vor pretinde sa fie asistate si in timpul urmatoarei crize. Rezerva Federala a Statelor Unite, Banca Angliei, bancile nationale din Europa i, pe masura ce devine din ce in ce mai importanta, Banca Europeana Centrala trebuie sa stabileasca procedurile ce trebuie urmate atunci cand o banca aproape de insolventa incearca sa le acceseze lichiditatile. In primul rand, bancile trebuie obligate sa aduca „dovezi concrete” prin care sa demonstreze fapul ca au un plan eficient si credibil de administrare a capitalului si a lichiditatilor in situatii de criza4. In al doilea rand, guvernele trebuie sa stabileasca in prealabil ce autoritate este competenta pentru a cautiona o firma. De exemplu, vor ceda firmele o parte din control catre guvern in schimbul accesului la banii contribuabiilor? Totusi, o conditie nu poate fi negociata. Guvernele ar trebui sa poata prelua creantele ce nu pot fi valorificate din balanta unei firme si sa gaseasca cu celeritate solutii adecvate pentru acestea. In Europa, autoritatiile ar trebui sa ia in calcul impunerea unor conditii similiare pentru accesul la capitalul european in timpul crizelor datoriilor nationale. Pentru banci, armonizarea transatlantica a conditiilor de acces catre creditorii de ultima instanta va diminua haosul moral, speculatiile, dar si probabilitatea aparitiei unor raspunsuri ad hoc, disproportionate, care au fost luate in criza actuala.

Asemenea solutii strategice vor reduce riscurile aparitiei unor colapsuri financiare viitoare si pot limita eventualele repercusiuni ale acestora. Cu toate ca Statele Unite si Europa trebuie sa-si urmareasca propriile interese, o coordonare a eforturilor lor nu poate decat sa imbunatateasca rezultatele. Dupa cum observa si Daniel W Drezner: “Armonizarea reglementarilor va reduce din costurile schimburilor transfrontaliere, determind o crestere a eficientei statice si beneficii economice pentru toate statele participante”5. Desi companiile multinationale ar putea sa se opuna unor asemenea reglementari, Drezner considera ca acestea pot avea de castigat pe termen lung prin clarificarea restrictilor, creind un teren propice pentru toate partile si clarificind procesul politic prin care reglementarile transnationale pot fi modificate. O politica financiara armonizata, influentata de lectiile desprinse de pe urma crizei globale, reprezinta o etapa esentiala pentru remedierea situatiei economice de pe ambele parti ale Atlanticului.

Schimbul monetar in secolul 21

Avand de infruntat o noua concurenta monetara din partea Chinei si a altora, Statele Unite si Uniunea Europeana trebuie sa faca din relatiile monetare o prioritate. Din punct de vedere istoric, politica monetara reprezinta un aspect esential al parteneriatului transatlantic. Printre acordurile monetare transatlantic din ultimul secol pot fi amintite: Summitul de la Bonn din 1978, Comunicatul Plaza dintre ministrii de finante G5 si bancherii centrali din 1985, intalnirea G7 de la Louvre din 1987, primul Acord de Capital de la Basel din 1988, chiar si intalnirea misterioasa a presedintelui Nixon cu Pompidou din Instulele Azore, care a avut loc in 1971. Cu toate acestea, in ultimii 20 de ani, relatiile monetare au ocupat un loc secundar in raport cu relatiile comerciale.

O asemenea abordare era logica in timpul perioadei “Marii Moderatii” (Great Moderation)6, atunci cand, incepand cu mijlocul anilor 80, datorita volatilitatii generale scazute a economiei, bancile central es-au putut axa aproape exclusive pe problema inflatiei. Cresterea economica generata de destramarea Uniunii Sovietice a fost, de asemenea, un factor care a contribuit la atitudinea de complacere a bancherilor si legiuitorilor. De la aparitia mondei euro in 1999, Rezerva Federala si Banca Europeana Centrala “au neglijat intr-o anumita masura rata de schimb dintre ele”. Odata cu aparitia crizei, rata de schimb dintre dolar si euro a devenit foarte volatila. Intr-o lume in care comertul transfrontalier este foarte dezvoltat, costul acestei volatilitati, daca persista, ar putea presupune costuri mai ridicate decat cele care ar rezulta in urma administrarii mai active a ratei de schimb. Este momentul ca politica monetara sa revina pe agenda transatlantica.

Un numar semnificativ de argumente pentru o colaborarea mai stransa intre Rezerva Federala si Banca Europeana Centrala au inceput sa fie dezbatute inca de la introducerea mondei euro. In 1999, Peter Bofinger a propus o gestionare active a ratei de schimb, prin care BCE protejeaza segmentul de sus si Rezerva Federala protejeaza segmentul de jos, la o anumita valoarea a dolarului in raport cu euro, prin interventii pe piete de schimb straine7.

Toate interventiile pe pietele de schimb straine au un impact asupra bazei monetare. In consecinta, bancile centrale vor fi fortate inevitabil sa aplice strategii de stimulare a inflatiei sau deflatiei, pentru a proteja ratele de schimb. Strategia lui Bofinger poate sa fie viabila daca se folosesc interventii sterliziate, adica interventii care contracareaza interventiile initiale de pe pietele valutare. Cand se confrunta cu o inflatie, care implica protejarea segementului superior, banca centrala ar putea emite obligatiuni interne prin care sa adune excedentul monetar.

Interventiile pe pietele de schimb nu ar afecta obiectivul final de stabilizare a pretului. Un asemenea acord ar fi productiv in special in intre parteneri bilaterali, iar masurile dificile necesare pentru depreciere ar deveni inutile. Interventii bilaterale si sterilizate, in care un partener protejeaza un segment superior, implica costuri mai scazute si sunt mai usor de implementat decat alte aranjamente, precum apelarea la FMI pentru alcatuirea unor drepturi special de tragere. Incercarile anterioare in acesta directie nu au avut succes , iar continuarea unor asemenea eforturi nu este justificata.

Analistii critici pot atrage atentia ca Statele Unite si Uniunea Europeana pot sa fie vulnerabile la atacuri speculative, in cazul in care nu se angajeaza sa adopte un sistem valutar cu rata fixa sau variabila. Totusi, avand in vedere dimensiuniile economiilor celor doua zone, acest argument isi pierde validitatea. Rezistenta in fata unor atacuri speculative depinde de soliditatea economiilor transatlantice si de profunzimea si lichiditatea pietelor interne. Prin urmare, o gestionare eficienta a ratei de schimb este conditionata de o mai mare integrare europeana, fapt ce presupune si crearea unei piete de obligatiuni comune. Obligatiunile Euro ar reprezenta un semnal pozitiv pentru UE si pentru parteneriatul transatlantic, fiind o etapa decisiva in procesul de crestere a eficientei gestionarii ratei de schimb. Statele Unite, care nu s-au preocupat de chestiunea integrarii europene, ar trebui sa incurajeze cat mai puternic acest proces. Beneficiile aduse ambilor parteneri sunt semnificative. O strategie eficienta a ratei de schimb, cum este cea prezentata mai sus, ar reduce din riscuri, inlesni comertul, stabiliza politica monetara, consolidand si pozitia celor doua monede, dolar si euro, pe pietele monetare internationale.

Conducatorii trebuie sa ia deciziile in acest moment, cand monedele rivale sunt inca destul de slabe. Prima schimbare majora in sistemul monetar modern a avut loc dupa Primul Razboi Mondial, atunci cand hegemonia monetara s-a schimbat peste Atlantic, de la lira sterlina la dolar. Desi este putin probabil in prezent, criza financiara globala – si impactul deosebit resimtit in Statele Unite si Europa- ar putea conduce la o alta schimbare, de aceasta data peste Pacific, spre China.

O serie de economisti, printer care Barry Eichengreen si Arvind Subramanian, considera ca China se indreapta catre preluarea pozitiie de lider pe piata monetara mondiala. Desi in prezent, in mare parte datorita balantei deficitare a schimburilor comerciale, China este interesata de stabilitatea financiara a Statelor Unite si a Europei, si cauta sa gaseasca o solutie alternativa pentru a iesi din “capcana dolar”. Dupa cum s-a exprimat si Subramanian: “internationalizarea mondei remnibi reprezinta o asemenea iesire”8 . La fel ca in 1920, perioada in care autoritatile americane de la nou-inffintata insititutie Rezerva Federala au incercat sa transforme orasul New York in noua capital financiara mondiala, China incearca acelasi lucru cu Shanghai, in secolul 21.


O schimbare a centrului monetar mondial ar putea sa se intample din nou- de aceasta data peste Pacific, spre China.

Exista cateva motive care pun la indoiala capcitatea Chinei de a realize aceasta viziune , cum ar fi tensiunile entice interne, degradarea mediului si inegalitatea sociala tot mai pronuntata. Liderii occidental nu pot invoca aceste probleme pentru a se complace intr-o atitudine pasiva. Dominatia euro si a dolarului la nivel mondial ofera avantaje importante ambilor parteneri transatlantici. Statutul dolarului ca principala moneda de rezerva permite Statelor Unite sa plateasca dobanzi scazute pentru obligatiile externe9. Companiile si bancile americane beneficiaza de un plan de economii mai bun, nefiind nevoite sa se ingrijoreze de riscurile ratelor de schimb. Fiind o putere regionala, euro ofera, din ce in ce mai mult, aceleasi avantaje tarilor si firmelor din zona europeana. In prezent, 23 de tari si teritorii din afara spatiului European isi raporteaza moneda proprie la euro. Crearea unei piete de obligatiuni comune europene ar determina o mai mare profunzime si lichiditate in piata europeana domestica, ridicand euro la rangul de valuta de rezerva globala.

Aceste avantaje sunt esentiale pentru conducerea parteneriatului transatlantic. O deteriorare a pozitiilor ocupate de dolar si euro ar consemna o pierdere a puterii geopolitice transatlantice. Banii reprezinta, in opinia lui Robert J Art10, “cel mai lichid bun dintre toate”. Economii si valute puternice confera actorilor internationali o flexibilitate enorma in vederea realizarii diverselor interese. Aceasta generatie de lideri transatlantice trebuie sa aibe printer prioritati si consolidarea pozitiilor ocupate de dolar si euro.

Concluzii

Prin armonizarea reglementarilor financiare si cresterea eficientei sistemului de gestionare a ratei de schimb dolar-euro, parteneriatul transatlantic se va afla in postura de a influenta economia global pe ansamblu. Forta combinata a economiilor din Statelor Unite si Uniunea Europeana, reprezentand aproape jumatate din PIB-ul mondial, inseamna ca reformele adoptate de ambele parti ale Atlanticului vor avea reverberatii pe tot mapamondul. Din punct de vedere istoric, reformele financiare transatlantice au devenit standarde de facto, de multe ori chiar si de jure. O politica monetara activa va da posibilitatea Statelor Unite si UE sa urmeze o cale diplomatica in relatiile monetare, determinand o mai mare responsabilitate din parte Chinei si a altor actori important de a adopta o politica de valorizare responsabila. Partenerii transatlantic vor fi capabili sa forteze Fondul Monetar International sa –si imbunatateasca supravegherea ratei de schimb. Aceste obiective globale, pe termen lung, pot fi infaptuite doar daca sunt implementate reformele transatlantice.

Partenerii transatlantici trebuie sa inceapa sa actioneze de acum, chiar daca crizele lor interne continua. Sistemul international al institutilor legiferate s-a bazat pe stabilitatea Statele Unite si a Europe si a fost finantat de dinamismul schimburilor economice dintre cei doi parteneri. Pe viitor, desi aportul pietelor emergente de pe glob va fi esential, aceasta fundatie trebuie sa ramana solida. O economie transatlantic mai eficienta si mai stabila va ajuta pe ambii parteneri sa-si depaseasca propriile crize. Pe masura ce aceste reforme dau rezultate si influenteaza politica globala, reinnoirea directiei transatlantice va aduce mai multa prosperitate pentru toata lumea.

Despre autori

John Schellhase, masterand in afaceri globale al Universitatii din New York, si Thomas Gietzen, masterand in economie al Universiuitatii din St Gallen, Elvetia, au fost desemnati castigatorii din 2012 ai premiului Brussels Forum Young Writers.

Despre Brussels Forum

Brussels Forum reprezinta o intalnire anuala la nivel inalt la care participa cei mai influenti intelectuali nord-americani si europeni pentru a adresa cele mai importante teme de actualitate de pe ambele parti ale Atlanticului. Printre participanti se regasesc presedinti, senatori, oficiali ai institutiilor Uniunii Europene si ai statelor member, oficiali ai guvernului american, reprezentanti ai Congresului, parlamentari, academicieni si jurnalisti. Lideri din ambele parti ale Atlanticului continua sa adinceasca cooperarea transatlantica pe o arie larga de provocari noi, zonale sau globale. Sunt dezbatute teme precum criza financiara internationala, probleme de mediu, securitate energetica, pastrarea fortei de munca, teme care fac ca acesta sa fie un forum unic, cu o agenda foarte complexa. Brussels Forum contribuie decisiv la conturarea unei noi agende transatlantice, adaptata la noile realitati si amenintari globale. Brussels Forum este un loc de intalnire pentru personalitati marcante din rindul politicienilor, ganditorilor, reprezentantilor mediului de afaceri, jurnalsitilor care contribuie la o noua agenda transatlantica ce se poate adapta la noile realitati si amenintari globale.


1 A se vedea “The Financial Crisis: Reform and Exit Strategies,” ps. 29-32, OECD (2009).

2 Matthew R. King and Timothy J. Sinclair, “Private Actors and Public Policy: A Requiem for the New Basel Capital Accord,” International Political Science Review. Vol 24, No. 3 (2003)

3 Nouriel Roubini and Stephen Minh, Crisis Economics, p. 197. Penguin Press (May 2011).

4 David T. Llewellyn, “The Global Banking Crisis and the Post-crisis Banking and Regulatory Scenario,” p. 89, Research Papers in Corporate Finance (June 2010).

5 Drezner, All Politics are Global, pp. 43-45. Princeton University Press (2007).

6 Desi Ben Bernanke este creditat ca fiind autorul expresiei, ea a fost folosita prima data de n James H. Stock si Mark W. Watson, “Has the Business Cycle Changed and Why?,”NBER Working Papers, #9127, National Bureau of Economic Research. (2002).

7  Bofinger, “Options for the Exchange Rate Management of the ECB Economic Affairs Series,” ECON 115 EN, European Parliament Working Papers (1999).

8 Arvind Subramanian, “Coming Soon: When the Renminbi Rules the World.” Financial Times. 11 Septembrie, 2011.

9 O diferenta de 2-3 procente intre obligatiile si investitiile straine permite Statelor Unitea sa importe mai multe decat exporta, fara a se idatora. A se vedea Pierre-Olivier Gourinchas & Hélène Rey, “From World Banker to World Venture Capitalist: U.S. External Adjustment and the Exorbitant Privilege,”. in G7 Current Account Imbalances: Sustainability and Adjustment, National Bureau of Economic Research, Inc. (2007).

10 Robert J. Art, “The Fungibility of Force,” Security Studies, Vol. 5, No. 4 (Summer 1996)