Grupul Alianta Liberalilor si Democratilor pentru Europa (ALDE) din Parlamentul European se reuneste marti si miercuri la Bucuresti, anunta Agerpres. Marti va avea loc lansarea cartii 'Criza financiara', volum semnat de liderul grupului liberal din Parlamentul European, Guy Verhofstadt, la care sunt anuntati ca participanti presedintele PNL, Crin Antonescu, seful delegatiei PNL din PE, Norica Nicolai, ministrul Economiei, Daniel Chitoiu, si reprezentanti ai mediului academic.

Tot marti, europarlamentarii Norica Nicolai si Sarah Ludford vor participa la o conferinta de presa dupa dezbaterea din grupul ALDE cu privire la sistemul judiciar din Romania, iar Guy Verhofstadt si Crin Antonescu vor sustine o conferinta de presa, de la ora 18,15, referitoare la situatia politica a Romaniei.

In cursul zilei de miercuri vor fi prezentate concluziile reuniunii ALDE, intr-o conferinta de presa, programata pentru ora 12,00, la care vor participa presedintele PNL, Crin Antonescu, si europarlamentarii liberali.

In aceeasi zi va avea loc, de la ora 14,00, dezbaterea cu tema 'Accesul la finantare. Motorul cresterii competitivitatii IMM-urilor'. In deschiderea evenimentului vor vorbi Guy Verhofstadt, presedintele Grupului ALDE, si Daniel Chitoiu, ministrul roman al Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri.

Primul panel al dezbaterii, intitulat 'Masuri de reglementare pentru ameliorarea accesului IMM-urilor la finantare', va fi moderat de europarlamentarul Cristian Busoi, iar speakeri vor fi Mihai Voicu, ministru delegat pentru Mediul de Afaceri, Julien Guerrier, reprezentant al Comisiei Europene, Jurgen Creutzmann, eurodeputat ALDE, si Ovidiu Nicolescu, presedinte al Consiliului National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din Romania.

La cel de-al doilea panel - 'Accesul la finantare in practica' - moderator va fi eurodeputatul ALDE Philippe de Backer, iar vorbitori - Viorel Popescu, director general Mibatron, Arhip Janel, director general Seletron, Florin Danescu, presedintele executiv al Asociatiei Romane a Bancilor, Daniel Cosnita, presedintele Asociatiei Clusterelor din Romania, si un reprezentant al Bancii Europene de Investitii.