Ruxandra Draghia-Akli este unul dintre cei mai influenti romani care lucreaza in cadrul Comisiei Europene, unde este director pentru sanatate in cadrul DG Cercetare si Inovare. Intr-un interviu acordat saptamanalului "Viata Medicala", cu ocazia conferintei de lansare a lunii europene a creierului, dr. Ruxandra Draghia-Akli, cercetator format la Universitatea de Medicina din Bucuresti, vorbeste cu franchete despre viitorul inovatiei stiintifice europene intr-o lume globalizata si despre cel al cercetarii romanesti in interiorul Uniunii Europene.

Mihai Calin: De ce s-a decis decretarea unei luni europene a creierului si care este mesajul acestui demers?

Ruxandra Draghia-Akli: A fost cu adevarat ideea noastra, a departamentului de sanatate din DG Cercetare si Inovare, de a avea aceasta luna dedicata cercetarii in neurostiinte, in problematicile creierului. Ne-am dat seama, uitandu-ne la tot ce se face in aria aceasta, ca exista foarte multe programe si proiecte, de la Programul-cadru (FP) 5 incoace, dar ca sunt foarte putine terapii care se dezvolta – daca ne uitam la industria farmaceutica, foarte putine dintre ele reusesc, investitiile au fost enorme, iar companiile au si inceput sa se retraga din acest motiv. De exemplu, cele trei studii clinice pentru Alzheimer…

M.C.: Da, anul trecut au fost esecuri in cascada in acest domeniu.

Ruxandra Draghia-Akli: Cele trei companii au investit sapte-opt miliarde de euro in acele studii clinice. Este o suma fabuloasa! Sa ajungi in studii clinice de faza a III-a si sa nu obtii nicio interventie utila pentru pacienti… ßi aceasta este doar partea care sare in ochi, dar peste tot este acelasi lucru. Daca te uiti la cercetarea in neurostiinte, foarte putine interventii ajung de fapt la pacienti si marea majoritate a companiilor nici nu mai incearca. Pentru sanatatea mintala nici nu mai discutam. Deci, din punct de vedere stiintific, este o provocare enorma. Din punct de vedere al societatii si al interventiilor sistemelor de sanatate in aceasta arena este un dezastru. Doar doua-trei sau poate patru dintre tarile UE au un plan pentru neurostiinte si pentru sanatatea mintala. Restul nu au. Pana cand ajunge o persoana care sufera de depresie sa fie diagnosticata si tratata corespunzator, pierderile sunt enorme, nu numai in viata individului, dar si pentru societate pentru ca persoana respectiva este absenta sau are prezenteism- vine la lucru, dar nu face mare lucru, pentru ca nu poate. Situatia era foarte asemanatoare in anii ’80 in ceea ce priveste cancerul. Comisia a luat atunci initiativa si a dedicat un an pentru screeningul cancerului. Iar consecinta directa a fost ca, la doi-trei ani dupa acest sir de evenimente organizate de Comisie, marea majoritate a statelor europene aveau un program de screening in cancer si, cum vedem chiar si acum, s-a investit masiv in cercetarea din cancer si mai ales in aplicarea terapiilor la pacienti. Dar acum 30 de ani, oamenii nici nu foloseau cuvantul cancer. Era „marele C“. Noi ne dorim sa aducem discutia la acelasi nivel pentru neurostiinte, pentru sanatatea mintala, sa depasim perceptia negativa din jurul maladiilor creierului, sa punem accent pe preventie, sa dezvoltam programe coerente pentru o sana­tate mintala buna, dar toate acestea necesita o dezbatere in societate si o schimbare profunda a felului in care oamenii percep cercetarea, diagnosticul si interventiile.

Parlamentul European ar dori sa se puna accent pe energie si sa ia fonduri de la sanatate“

M.C.: Care sunt in momentul de fata directiile de cercetare incurajate de Comisia Europeana?

Ruxandra Draghia-Akli: Acum suntem in perioada de tranzitie, intre Pro­gramul-cadru 7 si Orizont 2020. In ultimul call al FP 7, marea prioritate a fost cercetarea in neurostiinte si, de asemenea, rezistenta la antibiotice. Pentru noul program-cadru, Orizont 2020, exista trei linii mari, trei prioritati. Prima in ceea ce priveste excelenta in stiinta, a doua – leadership-ul industrial, iar a treia prioritate a programului, problemele societatii. Aceasta a treia prioritate include, ca prima problema adresata, aria sanatatii. Pentru programul de sanatate in Orizont 2020, structura propusa este diferita. Nu se va mai axa pe diversele boli, ci pe a rezolva probleme. De exemplu: una dintre marile probleme actuale in sanatate este ca diagnosticele sunt mai mult fenotipice, pe categorii de boli. De exemplu, se pune un diagnostic de boala cardiovasculara, sau de cancer sau de Alzheimer. Dar din punct de vedere molecular, acei pacienti pot fi foarte diversi. Nu avem o forma de cancer. Chiar si daca vorbim de cancerul de san exista probabil o mie de forme de cancer de san, bazate pe profilul molecular al fiecarei persoane.

M.C.: Ceea ce explica, printre altele, si raspunsul diferit la tratament.

Ruxandra Draghia-Akli: Exact. Deci marea prioritate pentru Orizont 2020 este de a redefini sanatatea si bolile bazate pe profilul molecular. Avem avantajul ca suntem in era postgenomica, deci toate datele in ceea ce priveste genomul, epigenomul, metagenomul sunt la indemana noastra. Problema este cum integram aceste date si cum putem caracteriza pacientii. De la o medicina sa spunem hipocratica, trebuie sa ne mutam la o medicina la inceput stratificata si dupa aceea personalizata. Scopul este de a avea un diagnostic al pacientului, nu al bolii, si apoi sa instituim cat mai devreme un tratament adecvat pentru fiecare pacient.

M.C.: Ce spuneti dumneavoastra este revolutionar, probabil ca si invatamantul medical se va schimba destul de mult in masura in care programele acestea vor da rezultate, ca manualele dupa care am invatat noi vor fi „un pic“ rescrise…

Ruxandra Draghia-Akli: Nu un pic, ci fundamental rescrise. De fapt, aceasta este marea problema – in urmatorii sapte-zece ani vom avea, probabil, fundamentul din punct de vedere stiintific, dar partea de implementare va fi foarte dificila pentru ca, pe langa adaptarea medicilor deja formati, intregul proces de invatamant va trebui schimbat pe aceste idei. La forumul Innovative Medicine Initiative am discutat intr-unul din paneluri despre cele mai mari probleme si oportunitati din perioada urmatoare, iar raspunsul meu a fost: implementarea. Dupa parerea mea, aceasta este problema cea mai mare: avem deja enorm de multe cunostinte, care sunt foarte putin implementate. Va dau un exemplu: medicina personalizata este aplicata de fapt intr-un singur domeniu si intr-o singura tara de facto. Pentru tratamentul cancerului exista un program de screening personalizat in Franta. Ei sunt singurii care o aplica, pentru ca a implicat o schimbare a intregului sistem. Toata lumea a pornit de la ipoteza ca va fi foarte scump, insa studiile ex post, facute pentru a constata cat s-a cheltuit pentru a implementa mijloacele acestea de diagnostic molecular si apoi pentru un tratament tintit, pe pacientii care erau tratati corespunzator cu profilul lor molecular, au dovedit ca la fiecare investitie de aproximativ doua–trei milioane in diagnostic, reducerea cheltuielilor era de 34 de milioane. Aceste 34 de milioane vin din medicamente foarte scumpe care nu sunt administrate la pacientii care oricum nu ar beneficia de ele, din reactii adverse mai putine la pacientii care, din nou, nu ar beneficia de un tratament, din timpul mai scurt de spitalizare si de desfasurare a tratamentului. Este intr-adevar revolutionar. Dar a implicat o schimbare intreaga a sistemului si, revenind, cred ca va fi foarte dificil ca acest tip de medicina generalizat la nivelul tuturor specialitatilor, sa fie implementat.

M.C.: Ce mai aduce programul Orizont 2020 in domeniul sanatatii?

Ruxandra Draghia-Akli: Problemele de sanatate publica vor fi de asemenea adresate, mai mult decat in programele precedente. Este vorba de compararea eficientei diverselor sisteme de sanatate – unele regiuni au sisteme de sanatate mult mai functionale decat altele. Noi vom face studii de cercetare comparata. De ce sunt mai bune? Care este practica din care sa invatam si care ar putea fi transplantata in alta parte? Ce modele economice le permit sa fie mai eficace? Dar este vorba si de compararea eficientei si rezultatelor diverselor terapii. Un exemplu ar fi, din nou, in cancer. Sunt o multime de medicamente, dar de asemenea, avem radioterapie, chirurgie. Pentru compararea eficacitatii este nevoie de studii clinice foarte riguroase, in care sa determinam clar daca este mai bine sa facem intai radioterapie si doar dupa chirurgie, decizii practicate acum mai mult empiric. Aceasta stratificare a terapiilor poate fi studiata doar in studii clinice mari, care de obicei nu sunt finantate nici de industria farmaceutica. Pe ei nu-i intereseaza sa compare medicamentul A al unei companii cu medicamentul B al altei companii. Iar cei care provin din mediul academic nu-si permit sa finanteze mari studii clinice in care sa includa diverse optiuni terapeutice si sa le compare direct. Aici am veni noi.

O alta schimbare este ca partea de implementare a tehnologiilor e-Health, ICT (tehnologia informatiei si comunicatiilor). Toate acestea vor fi acum adresate impreuna cu problematicile noastre de sanatate, intr-un mod coerent. Vom pastra prioritatile din parteneriatele publice-publice, precum EDCTP (European & Developing Countries Clinical Trials Partnership), studiile clinice in SIDA, malarie, tuberculoza, alte maladii infectioase in Africa Subsahariana. Propunem un al doilea stagiu pentru parteneriatul public-privat Innovative Medicines Initiative, cu deosebirea majora ca de data aceasta va fi deschis nu numai pentru industria farmaceutica, ci la toate industriile care vor sa participe, de pilda cea a dispozitivelor medicale. Iar pe partea de ICT, vom continua programul de Ambient Assisted Living, un parteneriat public-public tintit pentru populatia care imbatraneste si are nevoie de sprijin in ceea ce priveste mediul ambiant: dispozitive medicale care sa permita reperarea pacientilor care se pot rataci din cauza patologiei de care sufera, care sa-i ajute pe cei cu mobilitate redusa sa se deplaseze prin casa sau dispozitive care sa permita diabeticilor sa-si monitorizeze nivelul de glucoza din sange.

„Este doar o chestiune de timp pana cand majoritatea inovatiei nu se va mai produce in Europa“

M.C.: Este Europa ramasa in urma fata de Statele Unite in cercetare, in investitii in acest domeniu?

Ruxandra Draghia-Akli: In cercetarea medicala din Europa, fondurile europene reprezinta 5–10%, iar restul de 90–95% este asigurat la nivelul tarilor membre. In total suntem la o treime sau un sfert din investitia pe care o fac Statele Unite. Ma refer doar la partea publica. Dupa parerea mea, nu este destul. Daca privim dezbaterile pe marginea programului Orizont 2020, Parlamentul European ar dori sa se puna accent pe energie si sa ia fonduri de la sanatate. Asa sa fie, dar mai tarziu, parlamentarii nostri care se vor imbolnavi vor dori tratamente individualizate si vor trebui sa mearga in Statele Unite sau in tari ca India, China, Brazilia, Rusia. Din punctul nostru de vedere este absurd. Cu 20–30 de ani in urma, investitiile medicale in Europa erau mai mari si marea majoritate a medicamentelor care sunt acum pe piata au pornit din inovatii si brevete europene. Acum situatia s-a inversat complet. Bineinteles in acest domeniu medical, Europa inca are prioritate in ceea ce priveste productia, pentru ca are traditie in Good Manufacturing Practices si foarte multe medicamente, vaccinuri, se produc inca in Europa. Dar este doar o chestiune de timp pana cand marea majoritate a inovatiei se va produce in alta parte. Transferul de tehnologie se va globaliza, iar in 5–15 ani vom pierde si aceasta parte de productie. Industria farmaceutica este responsabila pentru 17–19% din PIB-ul european si nu va fi placut cand vom pierde aceasta enorma sursa de venit.

M.C.: Insa in ciuda concurentei din cercetare cu SUA si alte tari, spuneti ca este nevoie si de colaborare…

Ruxandra Draghia-Akli: Da, pe de alta parte, exista arii mari de activitate in care problemele sunt extraordinar de complexe, multidisci­plinare, si fie nu avem expertiza, fie subiectul nu se preteaza unei cercetari individuali­zate. Un bun exemplu sunt bolile rare, inclusiv cele care afecteaza creierul. Definitia bolilor rare in Europa este ca avem mai putin de doi pacienti la 10 mii de locuitori, ceea ce inseamna ca nu avem destui pacienti daca vrem sa avem o caracterizare a istoriei naturale a bolii. Trebuie sa studiem toti pacientii cu astfel de afectiuni si nu poti lucra intr-o singura tara, nici macar doar in Europa. Progres adevarat se poate face numai la nivel global. De aceea, prezentam la reuniuni recente ideea de consortiu international in care sa lucram pe anumite aspecte. Marea cercetare fundamentala, aflata intr-o etapa pre- sau noncompetitiva, este prea scumpa ca o singura entitate sa o desfasoare. De exemplu, genomul tuturor tipurilor tumorale: acel tip de informatie va servi in cinci ani pentru a dezvolta terapii si, la sfarsitul procesului, vom avea o parte competitiva, dar la inceputul lui – unde este numai acumulare si analiza de date – se lucreaza impreuna, pentru ca altfel pierdem timp si bani. In genomica cancerului ne-am impartit: SUA lucreaza pentru cancerul de plaman si cancerul ovarian, noi lucram pe cancerul renal si gastric. Acum se impart, apoi toate datele se pun impreuna, se analizeaza, biospecimele se pot imparti intre cercetatori. Sunt tipuri de cercetare in care, fara o colaborare globala, nu progresam destul de repede. Un alt tip de cercetare in care trebuie sa lucram impreuna sunt aceste epidemii noi: daca apare o noua zoonoza, o noua forma de gripa, este stupid sa lucrezi la nivel local, pentru ca expui la risc intreaga populatie – dupa trei zboruri transatlantice sau transpacifice, virusul ajunge pe alt continent. Trebuie sa lucram toti impreuna pentru a avea metode standardizate de identificare rapida a noilor patogeni, metode de interventie rapida, tratamente care pot fi administrate in acelasi fel oriunde pe glob, protocoale de studii clinice pentru interventiile noi. Sunt arii de activitate care se preteaza foarte bine la cooperarea internationala.

M.C.: Vorbeati despre cele 5–10%, asigurate de Comisie si 95% de catre state. Ar trebui sa se schimbe doar investitia totala sau si ponderea?

Ruxandra Draghia-Akli: Depinde ce vrem sa facem. Sunt unele tipuri de cercetare dificil de derulat de catre unele state membre. Foarte multe din studiile clinice trebuie sa fie multicentrice si multe trebuie sa fie multinationale. Dar agentiile de finantare nationale nu pot finanta cercetatori in alta tara. Cine poate plati pentru asa ceva? Numai Comisia. Sau poti sa schimbi legile tarilor respective si asta este o posibilitate. Dar pana acolo, parerea mea personala este ca, pentru anumite arii specifice de activitate, ar fi mai bine sa investim si sa lucram impreuna, sa aliniem agendele specifice de cercetare. Am vazut la o reuniune zilele trecute acel Joint programming for neurodegenerative diseases, in particular pentru Alzheimer. Dar si acolo este o problema – daca ne uitam cat de mult s-a investit din partea tarilor membre este putin ridicol: sunt 26 de tari participante si daca aduni toate call-urile, nu sunt nici 50 de milioane de euro. Ideea insa este superba, pentru ca avem o agenda de cercetare comuna, iar fiecare din tarile membre isi aliniaza cercetarea nationala la aceasta agenda. Dar pentru anumite parti ale cercetarii, din cauza legislatiei nationale, e dificil si acolo vad rolul Comisiei de a interveni.

M.C.: Ce va doriti de la noul Regulament privind studiile clinice?

Ruxandra Draghia-Akli: Este un pas enorm care se face si dorinta noastra este ca aceste studii clinice sa fie mai rapide, mai economice, sa dea rezultate mai precise si interventiile respective sa aiba sanse mai mari sa ajunga la pacienti, bineinteles neexpunand populatia la riscuri inutile. Am lucrat impreuna cu colegii nostri de la DG Sanco pe partea de cercetare si speram ca aceasta noua regula sa intre in vigoare cat mai repede.

„In Romania exista cercetare la nivel european, dar ea trebuie sustinuta“

M.C.: Din diferitele rapoarte – inclusiv cel publicat de Comisie cu ocazia Lunii Creierului – reiese ca cercetarea medicala romaneasca nu este foarte dezvoltata. Dumneavoastra cum o priviti si cum o sprijiniti?

Ruxandra Draghia-Akli: Sigur, ca oficiali nu putem sa dam o preferinta tarii de origine. Dar de fiecare data cand am fost invitata la diverse conferinte, am participat, am vizitat centre de cercetare, am vorbit cu cei de acolo si i-am incurajat sa aplice pentru programele europene, le-am aratat ce se face la nivel european in ariile respective de cercetare. Incurajez investigatorii din Romania sa participe. Studiu dupa studiu au aratat ca succesul cercetatorilor dintr-o tara la programele europene este direct legat de investitia nationala in programele de cercetare. Iar noi – Romania – investim extrem de putin in programele de cercetare in general si in cercetarea medicala. Suntem sau concuram pentru ultimul loc la investitiile in cercetare. Fara un suport national, atat pentru infrastructura, cat si pentru programe nationale de cercetare, este foarte greu pentru cercetatorii din Romania sa fie competitivi la nivel european. Exista institutii si indivizi care reusesc, dar este mai mult initiativa individuala, nu un plan bine determinat de a-i ajuta. Spre deosebire de alt tip de cercetare, cea medicala este foarte scumpa, iti trebuie infrastructura, studiile clinice sunt scumpe, trebuie tinut cont de partea de siguranta. Fara investitii nationale este foarte greu pentru cercetatorii din Romania sa acceseze fonduri europene. De fiecare data cand am putut, am adus acest element in discutie si inca astept ca cercetarea romaneasca sa fie finantata macar la nivelul mediei europene.

M.C.: Ce mesaj ati transmite Guvernului, Ministerului Educatiei si Cercetarii sau Ministerului Sanatatii? De ce ar trebui sa investeasca Romania in cercetare medicala?

Ruxandra Draghia-Akli: Pentru ca cercetatorii din Romania sunt foarte buni! Rata lor de succes este comparabila cu a celor din Germania sau din Marea Britanie. Problema este ca nu aplica: nu au mijloacele – infrastructura, cofinantare –, dar au aceeasi rata de succes! Am facut un studiu comparativ cu toate statele membre din Uniune pentru FP7 si cred ca Romania a avut o rata de succes de circa 15% din aplicatii. Numai ca ei depun patru-cinci aplicatii pe an, iar Marea Britanie – 600. Deci, pentru aceeasi rata de succes, noi vom avea un milion de euro, iar Marea Britanie – mult mai mult. Avem cercetare la nivel european, dar ea trebuie sustinuta. Avem minti, dar nu si infrastructura si banii.

Nota: Precizare a Comisiei Europene: Acest interviu reflecta strict opinia persoanei intervievate, si nu pe cea a Comisiei Europene.

Mihail Calin este jurnalist la "Viata Medicala" si bursier in cadrul programului derulat de EurActiv Bruxelles si Robert Bosch Foundation .