Traian Basescu a gasit interes la Berlin pentru proiectul Marii Negre. De astazi, il cauta si la Roma / Transparency International Romania: Auditul Freedom House este "subtire"

09:50

Cancelarul Schröder si-a exprimat convingerea ca punctele critice, legate de concurenta, independenta justitiei si combaterea coruptiei vor putea fi solutionate pina la termenul stabilit si a remarcat deja progrese, in cursul intilnirii de la Berlin cu presedintele Traian Basescu. La intoarcerea din Germania, Basescu a declarat ca Schröder sustine mentinerea calendarului aderarii, la fel cum sustine si formularea unei strategii comune pentru regiunea extinsa a Marii Negre, intrucit securitatea euroatlantica este strins legata de securitatea acestei regiuni. "Romania este cu siguranta o importanta forta de ordine in acea regiune si este pe un drum cu adevarat bun de a asigura stabilitatea", afirma cancelarul german. In acest sens, Basescu a pledat si in Germania pentru rezolvarea conflictului transnistrean si sprijinirea reala a Ucrainei. Tinind cont si de interesul manifestat de investitorii germani pentru piata romaneasca, Basescu considera ca si-a atins obiectivele pe care si le propusese inainte de a pleca spre Berlin. "Obiectivul meu principal a fost sa consolidez sprijinul pe care Germania l-a acordat constant Romaniei in procesul de integrare. Mai mult, am considerat ca atit presedintele Germaniei, cit si cancelarul trebuie sa fie informati in detaliu cu privire la demersurile pe care le-am facut pentru a ne respecta integral obligatiile asumate in cursul negocierilor de aderare".
La cina cu Berlusconi

Traian Basescu se va afla astazi si miine in Italia, unde va discuta cu omologul sau, Carlo Azeglio Ciampi si cu premierul Silvio Berlusconi, aceleasi teme ale integrarii europene a Romaniei si va face un schimb de experienta cu italienii in privinta Marii Negre, acestia avind experienta administrarii zonei Mediterana. 

Articol complet in Cotidianul

===============

Transparency International Romania: Auditul Freedom House este "subtire"

Transparency International (TI) Romania critica auditul Freedom House, considerandu-l "subtire" in anumite privinte si apreciind ca autorii raportului "nu sunt tocmai familiarizati" cu legislatia romana, fapt ce reiese din anumite recomandari care nu ar fi aplicabile in contextul legislativ roman. Expertul in politici anticoruptie al TI Romania, Codru Vrabie, a declarat, marti, pentru Mediafax, ca auditul realizat de Freedom House pentru Ministerul Justitiei (MJ) nu ar trebui folosit ca instrument de politica publica, ci doar pentru a "masura", "cuantifica" performantele institutiilor analizate. "Nu mi se pare normal ca acest raport de audit sa fie folosit ca si instrument de politica publica - nu pot spune de presiune - deoarece el ar trebui sa fie un "aparat de masura" al performantelor si parametrilor in care o institutie lucreaza", a spus Vrabie. Reprezentantul TI a mai declarat ca organizatia pe care o conduce nu a participat la selectia de oferte pentru realizarea auditului comandat de Ministerul Justitiei, intrucat, dupa ce a achizitionat caietul de sarcini, a renuntat sa inainteze o oferta deoarece documentul prevedea concret metoda cu ajutorul careia institutiile urmau a fi analizate. In plus, cel de-al doilea motiv pentru care TI s-a retras a fost acela ca actualul ministru al Justitiei, Monica Macovei, este unul dintre membrii fondatori ai organizatiei, fapt ce l-ar fi plasat pe ministru in posibil conflict de interese.

Articol complet in Adevarul