(sursa foto: comunicare.ro)

    Absenta unui acord – chiar si tacit – cu privire la ”etichetarea” crizei reprezinta un simptom al unei insuficiente problematizari a acestui fenomen unic in istoria UE, dar si al eferverscentei create de batalia pentru interpretare. Denumirile mentionate circumscriu criza unui cadru economico-financiar. Tocmai latura politica si cea referitoare la modelul de dezvoltare sunt in general, trecute cu vederea sau eclipsate de consecinte economice si masuri de austeritate.

    Filosoful german Jurgen Habermas a utilizat primul sintagma cuprinzatoare ”criza Uniunii Europene” pentru a descrie in profunzime ansamblul de evenimente care insoteste ”criza”. Pentru Habermas, efectul pozitiv - dar neasteptat al crizei - a fost acela ca viclenia ratiunii economice, mai precis a lipsei de ratiune economica si financiara, “a readus chestiunea viitorului Europei pe agenda politica”. in viziunea sa, una dintre cauzele fundamentale ale actualei paralizii din interiorul UE este “tacerea vinovata” a liderilor statelor membre privind viitorul Europei, tacere care mascheaza divergentele profunde cu privire la scopurile si ratiunea de a fi ale acesteia.

Constatarea referitoare la tacerea vinovata a liderilor privind noua ratiune de a fi a UE, modelul sau de dezvoltare ne prilejuieste exprimarea celei de-a doua nedumeriri: pana in acest moment, nu s-a lamurit ce vrea sa devina Uniunea Europeana, ce inseamna “Europa”, cu atat mai putin ce inseamna “mai multa Europa”. Ce se doreste de la UE: sa evolueze in directia unei federatii sau a unei democratii supranationale? Vorbim despre o Uniune Europena europenizata sau despre o Uniune a statelor natiune? Despre o Europa federala sau despre o Europa cu 2-3 sau mai multe viteze de tip interguvernamental?

Daca prevaleaza viziunea federalista, despre ce fel de federatie vorbim? Despre Statele Unite ale Europei, un superstat european sau despre o federatie a statelor natiune? Despre o Europa a cetatenilor, o Europa cosmopolita, legata de o constitutie europeana? Este o Europa a cetatenilor sau o Europa a bancilor? Va fi UE o alianta de state suverane, un ONU informal? La cine se refera termenul de UE: la cele 28 de state membre sau mai degraba la zona euro? in general, apelurile pentru crearea uniunii politice par sa aiba ca obiect eurozona, nu intreaga UE, mai precis eurozona din care unele state sunt “date afara” si in care altele, cum ar fi Polonia, sunt invitate sa intre.

Exista si modele mai “dubioase”, cum le numeste chiar Habermas, unul fiind acela ca UE sa se consolideze ca o “democratie care se conformeaza doar exigentelor pietei”. Altele sunt si mai sumbre, dar incitante din punct de vedere jurnalistic, cum ar fi cel care prevede ca UE va deveni un “Disneyland pentru turisti chinezi”.

Chestiunea modelului nu este una care sa preocupe doar un grup restrans de specialisti, ci are un impact colosal in plan simboloc si in cel al perceptiei. Pentru ca, asa cum s-a spus, „modelul care va prevala este cel care va reusi sa castige adeziunea cetatenilor, a caror incredere in UE este zdruncinata”. in afara titlurilor jurnalistice de genul “Uniti in ostilitate” (United in Hostility), despre care am putea spune ca ar constitui o exagerare specifica uneori mass media, exista constatari amare precum cea formulata tot de Habermas: „singurul lucru care ii mai uneste pe europeni este atitudinea eurosceptica, fie si din motive diferite, uneori chiar fundamental opuse”.

Exista si date statistice incontestabile in acest sens: Uniunea pare sa fie rupta in doua intre cei care au incredere si cei care nu au incredere in constructia supranationala. Cu precizarea ca in tari precum Grecia sau Cipru, nivelul de neincredere este de 80, respectiv 83%, iar in Spania, procentul celor care tind sa nu aiba increredere in UE este de 72%. Daca scoatem din procentul global Europa Centrala si de Est - in mod traditional mai eurooptimista -, putem constata ca euroscepticismul devine pregnant tocmai in inima Uniunii Europene.
    De ce sunt importante aceste tendinte pentru UE, mai mult decat pentru alte zone?

In primul rand, asa cum spunea un ganditor polonez, Europa este mai degraba constiinta decat geografie. Iar aceasta constiinta trebuie creata, sustinuta, impartasita prin si in comunicare. si, dupa cum stim, in orice demers de comunicare, increderea este moneda de schimb cea mai valoroasa, poate chiar singura.

In al doilea rand, proiectul european este pandit de atatea pericole si din cauza ca exista posibilitatea – cel putin teoretica – a “pasului inapoi”, cel mai probabil, intre granitele nationale, inspre identitatea nationala. Ceea ce, in cazul unei constructii cum sunt Statele Unite, nu este, in mod obiectiv, posibil; nu poate exista tentatia unei intoarceri la o situatie pre-Statele Unite, in conditiile in care s-ar crea vreodata sentimentul ca formula federala nu ar mai raspunde unor cerinte si presiuni ale momentului.

    UE este o realitate care a venit dupa natiuni, ea trebuie permanent construita si reconstruita; iar tentatia pasului inapoi, a retragerii intre granitele nationale exista, ceea ce constituie un tip de frana in calea eforturilor de adancire a integrarii.

    In sfarsit, poate ca una dintre problemele fundamentale cu care se confrunta UE in acest moment nu este euroscepticismul - din moment ce o astfel de atitudine denota un tip de interes si de preocupare reale din partea cetatenilor -, ci fenomene mai grave precum eurocinismul sau europopulismul.

    Cu alte cuvinte, pericolul real este ducerea, pe teritoriul UE, a unor batalii ne-europene, in numele Europei si pe seama acesteia.     
Detalii profesor univ. dr. Alina Bargoanu - pe site-ul Facultatii de Comunicare si Relatii Publice, SNSPA, https://www.comunicare.ro