Seful diviziei de dezvoltare regionala a Fondului European de Investitii (FEI), Hubert Cottogni, a explicat intr-un interviu pentru EurActiv.ro/HotNews.ro ce noi instrumente financiare, sub "umbrela" fondurilor structurale europene, propune FEI pentru Romania, in mod similar cu alte tari, cu potential impact economic semnificativ: fonduri de investitii de tip seed fund, pentru finantarea ideilor de afaceri, fonduri de co-investitii, un eco-sistem de investitii prin participare la capital (private equity).

Rep: Ce instrumente financiare se pregatesc in contextul noului pachet financiar cu fonduri europene pentru perioada 2014-2020?

 Hubert Cottogni: Romania a transmis la Bruxelles, oficial, Acordul de Parteneriat. Este un document complet, bine conceput si care include prevederile pe care Comisia Europeana urmareste sa le regaseasca. In paralel, Autoritatile de Management lucreaza la pregatirea Programelor Operationale, pentru care au fost publicate deja primele variante.

Cred ca nu exagerez daca spun ca instrumentele financiare vor juca un rol major in urmatoarea perioada. Cum vor arata acestea, in detaliu, este prematur sa spunem. Ceea ce am facut pana la acest moment a fost sa realizam, in colaborare cu un consultant local, o prima parte a unei evaluari ex-ante care evidentiaza unde sunt "deficientele" pietei de finantare (nota redactiei: in special zona de IMM-uri), si ce am considera noi ca trebuie realizat pentru a „acoperi” aceste goluri. Am formulat si niste recomandari preliminare, care exprima viziunea noastra, insa este decizia autoritatilor ce instrumente vor decide sa finanteze pe baza rezultatelor evaluarii ex-ante, care este o conditie specifica prevazuta de noile regulamente europene.

                               

Garantii care pot relaxa cerintele de capital

 Hubert Cottogni: Credem in continuare ca produse de finantare bazate pe garantii de portofoliu cu efect de multiplicare pot constitui in continuare instrumente importante. Speram ca vom finaliza discutiile pe parte de reglementare pentru ca aceste garantii, precum in alte state membre, sa fie luate in considerare la reducerea provizioanelor de risc si la eliberarea cerintelor de capital (n.r.: fondurile proprii pe care le pune banca deoparte pentru acoperirea riscului activelor, inclusiv pentru creditele acordate), pentru ca acest lucru ar permite bancilor sa reduca cerintele de capital (n.r.: pentru banca, se reduce cerinta de capital si provizionul, iar pentru clientul final se reduc cerintele legate de garantii si eventual pretul creditului) aspect care ar fi deosebit de important.

Deci, daca pe plan local ar sustine si ar interpreta aceste garantii in mod similar cu alte state membre, beneficiile vor fi importante. Pe de alta parte, un alt aspect pe care l-am analizat si unde credem ca putem contribui semnificativ este zona de investitii in private equity (n.r. participare la capital).

Eco-sistem de investitii de tip private equity

 Hubert Cottogni: Propunem, si speram ca Guvernul si Autoritatile de Management vor lua in considerare aceasta recomandare, produse de finantare prin participare la capital in faze incipiente ale afacerilor, in cadrul unui mecanism de „fonduri acceleratoare de investitii in capitalul initial” (n.r.: „accelerator and seed funds”); fonduri de tip venture capital; sau scheme de co-investitii prin participare la capital (n.r. „co-investment equity schemes), toate acestea pot contribui la crearea in Romania a unui eco-sistem de investitii prin participare la capital (n.r.: „Equity eco-system”).

Aceasta ar insemna sa avem manageri de fond de investitii in Bucuresti si alte orase, pentru a crea o alternativa reala la banci cand vine vorba de finantarea prin participare la capital, mai ales in companiile tinere. Aceasta parte a ofertei de finantare pentru intreprinderi este deocamdata deficitara in Romania.

Avem de a face in Romania cu o economie dezvoltata, fara alternative reala la finantarea bancara, care este una limitata.

Asadar, propunem sa lucram, pe de o parte, prin produsele de garantare, cu bancile, pentru a obtine relaxarea cerintelor de capital si a provizioanelor de risc si astfel sa poata oferi mai usor imprumuturi IMM-urilor. Pe de alta parte, sa dezvoltam un eco-sistem de venture capital in Romania, care ar permite ideilor inteligente si fezabile sa obtina finantare, sa fie imbunatatita capacitatea de a atrage finantare pentru dezvoltarea acestor idei. Dar, nu in ultimul rand, ca sprijin pentru industriile in crestere, in special cele orientate spre export, pentru a avea acces la capital de risc pentru a isi sustine cresterea. Asadar, credem ca Romania are nevoie de un portofoliu mai consistent de instrumente de finantare prn participare la capital (n.r. Equity instruments), pentru a contrabalansa oferta de finantare existenta.

 

                Instrument inovativ: „Fond accelerator de investitii in capitalul initial”

Rep: Va rugam sa detaliati, eventual cu exemple din alte tari europene, ce ar presupune fondurile de investitii acceleratoare sau dezvoltarea eco-sistemului de investitii.

Hubert Cottogni: In prezent, am constatat o necesitate a pietei in zona de atragere a finantarilor de catre managerii de fond si, prin urmare, trebuie sa abordam frontal aceasta problema. Asadar, in mod normal, un fond de venture capital ar strange in jurul sau 5-6 parteneri care ar putea pot contribui si sustine acest fond. Dar in ultimii ani, Fondul European de Investitii a fost un fel de ultima sansa la nivel de fond-de-fonduri pentru sustinerea acestor fonduri de venture capital. Nici nu mai vorbim despre fondurile de tip early stage - in faze incipiente, in aceasta zona piata este complet arida.

Am sprijinit acest domeniu in multe tari, cu ajutorul fondurilor structurale, de exemplu in Letonia, Lituania, chiar in anumite zone din Franta, dar si in tari mai apropiate de Romania, precum Grecia sau Bulgaria. Vorbind despre cea din urma, spre exemplu, am lansat aici un „fond accelerator de investitii in capitalul initial” (n.r.: „accelerator and seed fund”). Cum functioneaza? Cautam echipe care sunt capabile sa se conecteze la scara globala cu mari corporatii precum Google, HP etc., iar aceasta retea impreuna cu o echipa locala demonstreaza ca este capabila sa evalueze idei de afaceri – practic, sa devina manageri ai unui fond de investitii, si acesti potentiali manageri sa fie capabili sa finanteze cu 20.000 - 25.000 de euro ideile de afaceri pentru a le dezvolta astfel incat sa devina afaceri reale. Am constatat, astfel, nu doar ca exista mii de idei potentiale, dar acestea chiar functioneaza.

 

                                                Peste o suta de idei de afaceri finantate in Bulgaria

Hubert Cottogni: De exemplu, in acceleratoarele din Sofia sustinute de JEREMIE Bulgaria am finantat peste 100 de idei in aproximativ 1 an si jumatate, din mii de idei prezentate; iar multe dintre acestea au trecut la nivele superioare de finantare. In mod ideal, am dori sa existe si alti investitori privati care sa se alature acestui sistem. In Bulgaria, acest lucru se intampla deja, multe initiative au fost capabile sa atraga fonduri de capital de risc din regiune. Nu vad de ce un sistem similar nu ar putea functiona si in Romania, unde piata este mai mare, atata timp cat se va organiza un sistem de astfel de echipe in colaborare cu marile corporatii si centrele lor de cercetare, de dezvoltare a afacerilor.

O alta idee se refera la schemele de co-investitii. Deoarece atragerea de investitori pentru fonduri este atat de dificila, putem selecta un manager care sa caute oportunitati individuale de investitii in companii si care, in functie de profilul companiei, sector, regiune (etc.) va incerca sa atraga investitori privati pentru a se alatura direct acestor investitii.

In acest mod, vom putea avea acces la mult mai multe oportunitati de investitii decat daca am lucra cu un singur fond in care sa investim. Ar insemna largirea dar in acelasi timp si aprofundarea impactului in crearea acestui eco-sistem de investitii; acesta idee poate fi o recomandare pentru autoritatile romane ca o necesitate pentru economia nationala, pentru a sustine companiile high-tech, ideile inteligente, zonele unde bancile nu se implica de obicei fiindca riscul este prea mare.

Rep: Care sunt urmatorii pasi pentru a fi implementate efectiv astfel de instrumente in Romania, sub „umbrela” fondurilor structurale europene?

Hubert Cottogni: Deocamdata, trebuie aprobat Acordul de Parteneriat si trebuie finalizate Programele Operationale de catre Autoritatile de Management. In aceasta faza, de variante de lucru, exista din cate stim numai mentiuni cu privire la „posibilitatea utilizarii instrumentelor financiare” in cadrul a trei programe: Programului de Competitivitate, Programului Operational Capital Uman, Programului Operational Regional.

Daca Autoritatile iau decizia ferma sa utilizeze aceste instrumente in cadrul vreunuia dintre programe, va trebui sa existe o evaluare “ex-ante” clara care sa arate, concret, deficientele de finantare din domeniul respectiv, iar pe baza acestei analize trebuie aprobata o strategie de investitii. Pe baza acesteia, se efectueaza alocari efective din programele operationale in instrumente financiare.

Din punctul nostru de vedere, dupa cum am subliniat si la o intalnire recenta cu autoritatile, avem un angajament clar fata de Romania, vrem sa lucram in continuare cu autoritatile romane, cu care avem un parteneriat stabil, fiindca pentru noi prima perioada de finantare (n.r. 2007-2013), a fost una „pilot”, acum intelegem mai bine cum functioneaza lucrurile in Romania si credem ca am putea avea impreuna initiative cu impact semnificativ.

Ioana Morovan

Citeste si:

INTERVIU (partea 2) Hubert Cottogni, director adjunct al Fondului European de Investitii: "Fara programul JEREMIE, creditarea IMM ar fi scazut si mai dramatic"/ Nou produs financiar-bancar pentru IMM-uri, pe punctul de lansare

Pe scurt: "Practic, este un imprumut acordat bancilor cu dobanda zero, la care bancile adauga resurse proprii la cost de piata, astfel incat IMM-urile se imprumuta la un cost aproximativ la jumatate fata de nivelul pietei, iar pierderile se acopera de catre FEI/JEREMIE si banca in mod egal. Acest produs va fi disponibil prin cinci banci (patru contracte deja in implementare), inclusiv banci cu care nu lucrasem inainte, cum ar fi Banca Transilvania, ProCredit sau BRD.. Asadar, cu toate ca schema de garantare se apropie de final, avem acest nou produs de subventie de dobanda, asa ca suntem increzatori ca nu vom vedea o scadere a sustinerii sectorului IMM."

Scurta biografie

 Hubert Cottogni este director adjunct si sef al diviziei Regional Business Development in cadrul Fondului European de Investitii, parte din Grupul Bancii Europene de Investitii, institutie comunitara cu sediul in Luxemburg. Dl. Cottogni a obtinut un titlu de Master in administrarea afacerilor de la Universitatea din Insbruck si a absolvit programul executiv al INSEAD. Inainte de FEI, Dl. Cottogni a lucrat timp de 6 ani ca director pentru Mergers & Acquisitions si Strategie la Telekom Austria, iar timp de 12 ani a lucrat ca Senior Banker la Creditanstalt si Banca Europeana de Investitii la Viena, Londra si New York.