Miercuri, Parlamentul European a adoptat regulile actualizate referitoare la schimbul transfrontalier de date privind infractiunile rutiere. Astfel, soferii care vor incalca codul rutier in timp ce se afla in alt stat membru UE nu vor mai putea scapa de amenda. Regulile vor asigura un tratament egal aplicat soferilor si o imbunatatire a sigurantei rutiere. Ele se vor aplica si in Marea Britanie, Irlanda si Danemarca, in urmatorii doi ani, transmite Biroul de Informare al Parlamentului European.

"Pentru a atinge obiectivul UE de a diminua cu pana la jumatate decesele pe sosele, avem nevoie de instrumente mai eficiente de siguranta rutiera, cum ar fi aceasta directiva care combate impunitatea. Desigur ca cetatenii nu vor fi incantati sa primeasca o notificare privind o infractiune rutiera, dar trebuie sa aprecieze ca toata lumea va fi tratata egal in UE, indiferent unde este inregistrata masina", a spus raportorul Ines Ayala Sender (S&D, ES)

"Directiva s-a dovedit deja un pas foarte eficient inainte pentru a combate impunitatea pe soselele din UE. Soferii straini vor fi mai atenti acum, stiind ca pot primi notificari privind orice infractiune rutiera pe care o comit in strainatate", a adaugat ea. 

Noua baza legala aprobata 

Modificarile aprobate de Parlament asigura  (siguranta rutiera) pentru regulile privind schimbul de date, conform deciziei, care a stabilit ca anterioara baza legala (cooperarea politiei) nu era corecta. 

Marea Britanie, Irlanda si Danemarca sunt incluse 

Directiva anterioara nu se aplica in Marea Britanie, Irlanda si Danemarca, dar schimbarea bazei legale le obliga sa transpuna noua directiva in legislatiile lor nationale in termen de doi ani de la intrarea ei in vigoare. 

Infractiunile care fac obiectul amenzilor transfrontaliere 

Regulile privind schimbul transfrontalier de date guverneaza modul in are statele membre UE schimba intre ele informatii din registrele auto nationale pentru a gasi soferii pasibili de amenzi pentru urmatoarele infractiuni transfrontaliere: 

  • Depasirea vitezei
  • Lipsa centurii de siguranta
  • Trecerea pe rosu
  • Condusul sub influenta alcoolului
  • Condusul sub influenta drogurilor
  • Motociclisti care nu poarta casca de protectie
  • Folosirea unei benzi interzise
  • Utilizarea ilegala a telefonului mobil sau a oricarui alt aparat de comunicare, in timpul condusului

Ce urmeaza

Acordul are nevoie de aprobarea formala a Consiliului de Ministri. Regulile prezente raman in vigoare pana la 6 mai 2015, pentru a permite modificarea bazei legale inainte ca noua directiva sa intre in vigoare.

Mai multe informatii: Textele adoptate vor fi disponibile aici (click pe 11.02.2015)
Inregistrarea dezbaterii (click pe 10.02.2015)
Despre raportor - Inés Ayala Sender (S&D, ES)
Etapele procedurii legislative
EPRS: Schimbul de informații in UE privind infracțiunile rutiere
Comunicatul de presa al Curții Europene de Justiție (06.05.2014)


Sursa: Biroul de Informare al Parlamentului European