Asociatia Pro Democratia a afirmat public, de mai multe ori in ultimii ani, necesitatea adoptarii unei legi care sa reglementeze activitatile de lobby.

10:15

In acest sens APD a desfasurat in anul 2003, in parteneriat cu Centrul pentru Resurse Juridice si Transparency International, un proiect in urma caruia a rezultat o evaluare a schimbarilor pozitive pe care o astfel de lege le-ar produce, precum si un ghid care cuprinde principiile de baza pe care, in viziunea Asociatiei si a partenerilor sai, ar trebui sa se fundamenteze o astfel de lege. Din motive atit de bine stiute, dezbaterea pe marginea acestui subiect, la nivelul clasei politice, a fost amanata.

Recentele afirmatii ale Presedintelui Traian Basescu, au redeschis discutia despre necesitatea ca activitatile de lobby sa fie reglementate prin lege.
"Tinem sa precizam ca incepand cu luna septemberie a acestui an, APD va initia un nou proiect prin care va readuce in prim-planul dezbaterilor publice aceasta tema. Scopul proiectului este de a creste gradul de constientizare a publicului cu privire la oportunitatea adoptarii unor reglementari cu privire la activitatile de lobby" , se arata in comunicatul APD.

In opinia Asociatiei Pro Democratia, o lege a lobby-ului, redactata si aplicata corect, ar aduce o serie de beneficii, pe care le prezentam mai jos:

a) ar permite si facilita participarea sectorului de afaceri la procesul legislativ si cel decizional la nivelul institutiilor publice, intr-o maniera transparenta;

b) ar contribui (prin coroborarea cu prevederile altor legi) la stoparea interventiilor in actul decizional, ale unor cercuri de afaeri, atunci cand acestea contravin interesului public;

c) ar spori increderea cetatenilor si a sectorului de afaceri in institutiile si mecanismele democratice;

d) ar determina cunoasterea activitatii institutiilor publice de catre cetateni si sectorul de afaceri;

e) ar contribui la educatia pentru democratie a sectorului de afaceri (orice initiativa de lobby presupunand cunostinte temeinice ale initiatorilor, nu numai referitor la domeniul la care face referire, ci si cu privire la modul in care se redacteaza un text de lege si procedurile pe care acesta trebuie sa le parcurga pana a fi adoptat ca lege).

Sursa: Asociatia Pro Democratia