Creanta din Murzuk-Libia: Cum a pierdut statul roman o investitie de miliarde de dolari si cum si-a luat rafinarie Patriciu Transparenta Guvernare europeana : Integrare uniunea europeana stiri UE eveniment finantari aderare joburi

Home > Guvernare europeana > Transparenta > Creanta din Murzuk-Libia: Cum a pierdut statul roman o investitie de miliarde de dolari si cum si-a luat rafinarie Patriciu

Creanta din Murzuk-Libia: Cum a pierdut statul roman o investitie de miliarde de dolari si cum si-a luat rafinarie Patriciu

Publicat: 27 Februarie 2006

Libia se lauda la fiecare pas cu Murzuk, zacamant pierdut de statul roman. Bazinul abandonat extrage titei de doua ori cat toata compania Petrom. Manuela Preoteasa

08:00

Statul roman s-a ales cu praful de pe toba din Murzuk, cu toate ca a fost descoperirea sa, l-a cedat spaniolilor. In tot acest timp, Dinu Patricu si-a luat rafinarie. Procurorii au sapat pe caz, dar nu au reusit sa ii convinga pe judecatori ca cercetarile sa continue cu Patriciu dupa gratii.

Din cartea de geoglogie a Libiei:

Cel mai important bazin petrolier din Libia se afla in Sahara, la sud de Tripoli: bazinul Murzuk.

Acest camp gigantic, cu rezerve estimate la 2 miliarde de barili de titei a fost initial atribuit spre explorare companiei de stat din Romania (regia autonoma Petrom R.A - fosta denumire a Rompetrol).

Datele tehnice ale afacerii Murzuk

Acordul EPSA prevedea 50% statul libian (prin compania NOC), 50% statul roman (Rompetrolul de atunci).
perioada de concesionare: 20 de ani.
rezerve: 1,5-2 miliarde de barili (in preturile de azi intre 100-150 miliarde de dolari).
productia zilnica: 200.000 - 250.000 barili/zi (la pretul de azi al barilului, circa 1 milion de dolari pe zi).
Toata aceasta rezerva de petrol a fost vanduta in 1993 de catre guvernul pentagonalei rosii pe numai 85 de milioane (milioane, nu miliarde) de dolari.

In genul acesta de investitii, profitul se calculeaza dupa o formula complicata. Totusi, estimari arata ca statul nu a incasat nici 3% din valoarea neta actuala, adica din cat ar fi putut scoate bani pastrand campul.

Regia autonoma Petrom (devenita Rompetrol) a avut dificultati in a finanta programul de exploatare in campul Murzuk. Partea sa a fost cumparata de Repsol din Spania in 1993 pentru 65-85 millioane de dolari" - citim in aceeasi prezentare.

Actualul operator al bazinului, compania spaniola Repsol, spune ca este cea mai importanta investitie pentru strategia sa de productie pe multi ani de acum inainte.

Murzuk-ul cedat de Romania are, asadar, un potential de 2 miliarde de barili. O valoare care s-ar traduce astazi in miliarde de dolari, in care statul roman ar fi avut controlul, in parteneriat cu compania libiana. Pentru comparatie, Petrom are total rezerve estimate la 1 miliard de barili.

In vreme ce statul s-a ales cu praful de pe toba din descoperire, Patriciu si-a luat rafinarie.

Ce se intampla acum in Murkuz

Repsol, compania spaniola care a luat campul de la statul roman, coordoneaza un consortiu european in care are 32%, alaturi de compania nationala libiana (National Oil Company - NOC), OMV Austria si Total din Franta. Daca pana in 1998, in prima faza a exploatarii, Murzuk producea pana la 100.000 barili/zi, ulterior productia s-a dus la 210 000-250 000 de barili/zi.

Spre comparatie, Petrom extrage din toate campurile sale 100.000 de barili pe zi si abia in 2010 viseaza cifra pe care bazinul libian abandonat de romani o produce deja de ani buni.

Istoria pierderii campului de aur negru

In cursul anului 1980, filiala creata de statul roman in Libia, Rompetrol of Libia, si compania nationala a petrolului din acel stat National Oil Company (NOC) au incheiat acordul de explorare geologica si impartire a productiei de titei, in eventualitatea ca acasta s-ar descoperi.

La baza acestui acord sta Decretul Consiliului de Stat 356/1980 (privind aprobarea executarii unor lucrari geologice de catre Intreprinderea de cooperare economica cu strainatatea in domeniul petrolului si gazelor Rompetrol. Acordul urma sa se desfasoare in trei etape: explorare, dezvoltare si exploatare. La faza a treia nu s-a mai ajuns.

1980-1989: Explorarea geologica

Prima etapa, cea de explorare geologica, a inceput in 1980 si s-a incheiat in 1989, anul revolutiei.

Aceasta faza s-a realizat pe riscul si cheltuiala statului roman: explorarea petroliera putea sa duca la un rezultat negativ, daca nu se gasea titei. sau campul putea sa fie unul bun, aducator de profit.

In aceasta prima faza, Romania si-a facut un calcul ca va investi aprox. 80 milioane de dolari. Extractia efectiva ar fi insemnat sume mult mai importante.

Cheltuielile au inceput sa fie facute: au fost cumparate utilaje si instalatii de 300 milioane de lei (pe atunci cursul era 1$ aprox 16 lei comunisti), iar suma de 53,3 milioane USD a fost inclusa in balanta de plati externe.

Partea romana a angajat si credite ale caror costuri urmau sa fie suportate esalonat, din cota de petrol cuvenita statului roman prin aceasta investitie.

1990: Faza a doua, dezvoltarea

Doua hotarari ale primului guvern FSN-ist de la acea vreme, condus de Petre Roman, decideau continuarea exploatarii de la Murzuk, dar nu pentru mult timp.

In campul din Libia se descoperisera rezerve de petrol peste asteptari. Firesc, programul romanesc trebuia sa continue, dar necesita bani.

Intr-o prima faza, prin HG 400/iunie 1991, Guvernul condus de Petre Roman aproba continuarea si ii aloca bani: 3,5 milioane de dolari imediat, urmand ca, pana la sfarsitul anului suma sa ajunga la 15 milioane de dolari.

Statul trebuia sa pastreze majoritatea

Intre timp, apar unele modificari, prin HG 481/1991. Aceasta lasa deschisa asocierea cu un partener, dar fara ca statul roman sa piarda majoritatea in afacere.

Art. 8. - In conditiile in care sursele de finantare prevazute la art. 2-4 din Hotarirea Guvernului nr. 400/1991 nu se pot aplica in mod operativ si eficient, "Petrom" - R.A.

(Rompetrol facea parte din Regia Autonoma a Petrolului) se va putea asocia cu o firma externa competenta sau un grup de firme specializate in domeniu, agreate de National Oil Corporation (NOC) din Libia, cedind partial - pina la 50% - din drepturile si obligatiile prevazute in acordul semnat in 1980." (HG nr. 481/1991).

Prima parte a articolului de mai sus poate fi citita intr-o cheie interesanta: "in conditiile in care sursele de finantare prevazute la art. 2-4 din Hotarirea Guvernului nr. 400/1991 nu se pot aplica in mod operativ si eficient...".

Faza a treia: blocajul

Cine a a avut de castigat in locul Romaniei

Repsol YPF (Spania) este operatorul bazinului Murzuk, care are astfel o cota de 32%.
Consortiul de investitori include: statul libian prin Libyan National Oil Company (NOC) si trei companii europene: OMV (Austria), Total (Franta) si Hydro (Norvegia).

In 2005, Repsol a extras 240.500 de barili de titei/zi. Potrivit site-ului companiei, campul operat in nordul Africii reprezinta cea mai importanta investitie in strategia de dezvoltare a productiei pe urmatorii ani.

Intre timp, Murzuk s-a dovedit o mina de aur, cu titei la aproape fiecare sonda.

Orice petrolist cu stiinta de meseria din Romania zambeste amar cand vorbeste de pierderea Murzuk. Chiar daca presupunea o suma importanta ca investie (500 de milioane USD), pe de o parte, aceasta se facea in timp. Pe de alta parte, puteau fi atrasi in consortiu parteneri puternici si, in paralel, se puteau obtine finantari de la banci, dat fiind potentialul bazinului petrolifer.

In schimb, urmeaza lovitura de gratie: pe 7 februarie 1992.

La aceasta data, autoritatile romane incheie un acord de principiu prin care cedeaza intregul business lui Repsol.

Oficialii romani sunt relaxati, nici macar nu isi bat capul cu negocierea conditiilor: acestea urmeaza sa fie decise ulterior de catre sefii companiei de stat Rompetrol (printre care si ex-senatorul PSD Badulescu, si el devenit intre timp actionar la Rompetrolul lui Dan Patriciu).

Mina de aur data pe praful de pe toba

Opera se desavarseste in martie 1993, sub guvernul Vacaroiu, cand Rompetrol si Repsol Exploration SA semnau un Acord de Transfer, prin care firma spaniola prelua toata afacerea (cu drepturi, obligatii, echipamente, materiale, lucrurile proprietate a Rompetrol of Libia).

O luna mai tarziu, cabinetul Vacaroiu consfinteste prin Hotararea 157 ca banoasa afacere Murzuk sa intre oficial in portofoliul companiei spaniole Repsol (HG 157/1993).

In schimb, conducerea Rompetrol incheiase o intelegere de neimaginat pentru oamenii din domeniu, care cunosteau valoarea Murzuk, pe care guvernul o parafeaza fara comentarii. Statul urma sa isi recupereze cheltuielile facute (de cateva zeci de milioane de doalri) si primea, daca mergea productia, 85 de milioane de dolari bonusuri, care urmau sa fie platite in transe, pana in 2008.

Romanii dadeau gaina cu ouale de aur pe colivia ei de argint. Pana la urma, statul nici cu ea nu s-a ales.

"Sumele rezultate, ca urmare a negocierilor purtate, ramase dupa achitarea obligatiilor contractuale fata de National Oil Corporation - Libia si rambursarea creditelor aferente actiunii, se vor varsa la bugetul de stat" - stabilea hotararea de guvern Vacaroiu.

Prima incasare s-a facut, intr-adevar, la bugetul de stat, cand, in 1995, Repsol a virat 21,6 milioane de dolari (plata efectuata in marci germane, 32,8 DM) catre Rompetrol. Aceasta, la randul sau, a transferat banii la stat, cel putin partial. A fost prima si ultima atentie catre buget.

Rompetrol fusese privatizata catre salariati in 1993, dar sumele de la Repsol nu au fost insusite de proprietari. La acea vreme, nu si dupa.

In 1998 Dan Costache Patriciu preia Rompetrolul. Doi ani mai tarziu, Patriciu voia Petromidia. Banii din creanta libiana nu au fost straini de acest scop - au constatat procurorii.

Potrivit Parchetului General, corespondenta dintre doi directori de la Rompetrol, purtata in perioada 15 octombrie - 1 noiembrie 1999, tradeaza, in opinia procurorilor, solutiile pentru incasarea unei "sume cuvenite bugetului".

Prin corespondenta purtata, in perioada 15.10-01.11.1999, intre John Works [vicepresedinte] si Alexandru Bucsa [director financiar], rezulta ca Rompetrol (cel de stat) a continuat faza de explorare-dezvoltare din acordul EPSA pe riscul si cheltuiala statului roman, iar suma pe care urma sa o primeasca este considerata "o garantie a bugetului statului roman" - potrivit procurorilor.

"Din aceasta corespondenta rezulta ca susnumitii au cautat solutii pentru insusirea acestei sume cuvenita bugetului de stat" - arata Parchetul general intr-un comunicat din 27 mai 2005, la prima runda de cerere de arestare.

Argumentele Rompetrol

In replica, cei aflati la conducerea grupului Rompetrol sustin ca "toate investitiile au fost efectuate cu stricta respectare a contractului de privatizare, fapt atestat si prin adresele emise de AVAS in acest sens".

Pe de alta parte, grupul Rompetrol a acuzat nu o data procurorii de caz de "conduita ilegala" si au formulat in acest sens plangeri pe cale ierarhica, Procurorului General si Consiliului Superior al Magistraturii.

De asemenea, "am depus o plangere penala sub aspectul infractiunilor de abuz in serviciu contra intereselor persoanelor, divulgarea secretului profesional si sustragere de inscrisuri", arata Eugen Babau-Iladi, intr-un material trimis redactiei in noiembrie 2005.

Transa in disputa

In 1999, Rompetrol (detinut de Patriciu) informa Ministerul Finantelor Publice ca o transa de 10 milioane de dolari e pe punctul sa fie incasata. Compania anunta insa institutia mentionata sa isi ia gandul de la acesti bani la buget, intrucat considera ca nu ii datoreaza statului. Si compania a incasat banii.

Ramasesera de recuperat 75 de milioane de dolari, din aprecierile procurorilor. Pentru ca acestia veneau in transe, Rompetrol (Bucuresti) a cedat TRG creantele pentru suma de 35 de milioane de dolari.

Care s-au plimbat ce s-au plimbat prin mai multe contracte si acorduri din Rotterdam in Insulele Virgine, apoi iar in Olanda, pentru a lua calea Bucurestiului si a ajunge la Navodari (Petromidia), iar in Olanda si iar in Insulele Virgine.

Potrivit procurorilor, din 51 de milioane de dolari, cat a investit TRG in Petromidia, 36 de milioane s-au intors rapid la extern. Masina de bani Petromidia incepuse deja productia de cash.