Contextul european: nevoia unor repere comune

Fata de situatia din anul 1999, in ultimii 6-7 ani exista in cadrul UE o clara tendinta de asigurare a unor repere si „standarde” comune la nivel european si nu numai. Calea spre un asemenea cadru comun a inceput in a doua parte a anilor 90. Nu evocam aici decat haltele cele mai semnificative ale acestui traiect:

1996:  Raportul OECD: ”Educatia permanenta pentru toti („Lifelong Learning for All”). Raportul a reunit concluziile ministrilor educatiei din tarile europene. Educatia de-a lungul intregii vieti era considerata drept mijlocul fundamental de imbogatire a vietii personale,  a cresterii economice si a mentinerii coeziunii sociale. Se cerea elaborarea unor strategii de implementare a acestei idei; 

1996: Cartea Alba a UE – “Catre societatea invatarii” (“Towards the Learning Society”), realizat in cadrul “Anului European al Educatiei Permanente”. Raportul stabilea ca societatea viitorului este o societate a invatarii; de asemena, se arata ca educatia si formarea sunt mijloacele esentiale pentru constientizarea individului, crearea sensului apartenetei, promovarea de-a lungul vietii si auto-realizare.

1996: Raportul UNESCO – “Invatarea – Comoara dinlauntru: Educatie pentru Secolul 21” (“Learning the Treasure within: Education for the 21st Century”). Se arata, printre altele, ca educatia permanenta este principiul esential al educatiei in secolul al XXI-lea. Un nou cadru politic este necesar pentru adaptarea individului la cerintele crescande ale pietei muncii, precum si pentru o mai buna stapanire de catre acesta a schimbarilor in dinamica existentei.
 
Pe baza unor asemenea documente, dar si a altora asemanatoare, in UE, coordonarea si corelarea calitativa a sistemelor educationale ale tarilor membre a devenit o realitate palpabila mai ales din anul 2000 incoace. Nu exageram in a spune ca asemenea eforturi conduc treptat, daca nu chiar au si condus deja, la conturarea unei veritabile „politici educationale europene”. La o examinare sumara si la modul foarte general, temele cele mai relevante ale acestei reflectii europene sunt urmatoarele:

Fundamentele teoretice (filozofice) ale educatiei (pe ce baza educam?): optiunea pentru filozofia educatiei permanente de-a lungul si “de-a latul” intregii vieti („life-wide education);
Obiectivele educatiei (cu ce scop educam?) (atingerea “competentelor cheie” cu tot ceea ce implica acest proces)
Continutul educatiei (prin recursul la ce anume educam?) (“kit-ul educational de baza” sau “ladita cu instrumente” pe care scoala o ofera tinerilor – engl. „survival kit”; fr. boite a outil)
Practicile educationale – cum anume educam?
Monitorizarea si evaluarea calitatii (cat de bine facem ceea ce facem?) – stabilirea de standarde inalte si de indicatori.
Rolul si calitatea resursei umane din educatie (cine educa si cum?)
Mecanismele de formulare participativa de politici (cum planificam si cum decidem?).
 
Departe insa de aceste dezbateri si politici din UE orice idee de unificare sau de nivelare a sistemelor. Nu este vorba nicidecum despre copierea unuia sau a altuia dintre modele, nici macar despre cautarea unor „modele europene” in plan sectorial. Dimpotriva, se incurajeaza diversitatea, elaborarea unor solutii adaptate la nevoile concrete ale fiecarei tari in parte.
 
Nu numai filozofia acestei corelari si racordari la o serie de standarde comun acceptate este una noua; noua este si metodologia de elaborare acestor standarde, denumita „metoda de coordonare deschisa” (engl. ”open method of coordination”) (statuat in noiembrie 2003). Exista, in acest sens, patru instrumente consacrate de coordonare deschisa a eforturilor de politica educationala:  

Tintele (engl. Benchmarks), adica obiective concrete de atins, de natura calitativa si cantitativa, pentru un anume an sau pentru o perioada de timp, exprimate in cifre relative sau absolute.
Indicatorii, i.e. o anumita serie de date care pot fi monitorizate in timp ca o indicare a dezvoltarii/progresului in aria de politici educationale avuta in vedere. 

Schimbul de bune practici
Revizuirea reciproca (engl. Peer review).

Pe baza celor expuse mai sus, studiul de fata va evoca doua categorii de documente europene – documentele din jurul „Procesului Lisabona”, documentele legate de Cadrul European al Calificarilor. Pornind de la acestea, vom reflecta asupra pozitiei in care se afla astazi Romania, in momentul intrarii in UE, dar si asupra tintelor pe care le avem de atins in perioada urmatorilor cinci – sase ani.

Procesul Lisabona

Cadrul european mai larg privind dezvoltarea in perspectiva a sistemelor educationale din Europa a fost fixat de “Conferinta de la Lisabona a Consiliului European” (23-24 Martie 2000). Aceasta a facut, de fapt, sa debuteze bine cunoscutul “Proces Lisabona”. Intr-un asemenea context, educatia a fost plasata in cadrul mai larg al masurilor de ameliorare in domeniul ocuparii, al reformei economice si al coeziunii sociale.

Asa cum se arata in majoritatea documentelor europene, mutatiile din educatia din tarile UE sunt determinate de comutarea profunda a societatilor europene catre globalizare si catre societatea bazata pe cunoastere (“knowledge society”). Asa cum s-a aratat mai sus, un posibil raspuns la o asemena provocare poate fi gasit prin recursul la filozofia si la practicile subiacente educatiei permanente.

Principalele provocari

Principalele provocari de la Lisabona au fost definite in cadrul formei preliminare a   Concluziilor-Directive, formulate la 23-24 martie 2000. Obiectivul strategic stabilit atunci pare la ora actuala putin cam prea ambitios: „Europa ... sa devina (pana in 2010 – n.n.)... cea mai competitiva si dinamica societate bazata pe cunoastere in lume, capabila sa sustina cresterea economica cu locuri de munca mai multe si mai bune si cu o mai mare coeziune sociala”. Concluziile operative au vizat: adaptarea sistemului educational si de formare la provocarile nemaiintalnite ale societatii cunoasterii, precum si la cerintele mult mai inalte ale pietei ocuparii; cresterea substantiala a investitiei in educatie; reducerea la jumatate pana in 2010 a numarului celor intre 18-24 de ani care nu depasesc nivelul invatamantului obligatoriu; crearea unor centre de formare conectate la Internet, ca parte a unor retele locale multi-functionale de invatare; crearea unui cadru european de definire a competentelor cheie pentru invatarea continua (ICT, limbi straine, cultura tehnologica, antreprenoriala, competente sociale etc.);  cresterea mobilitatii si recunoasterea reciproca a calificarilor (formale, informale etc.); CV-ul “comun” european, ca mijloc de echivalare a aprecierii capacitatii cuiva de a ocupa un loc de munca in Europa.

In martie 2002, Consiliul European de la Barcelona a stabilit urmatorul obiectiv pentru educatie: “Comisia Europeana stabileste obiectivul de a face din sistemele educationale si de formarea din Europa o referinta de calitate pentru intreaga lume pana in 2010”.

Pe baza acestor prime reflectii de natura mai degraba politica, trei arii conceptuale, implicit tehnice, au fost abordate si rafinate in timp in cadrul UE prin recursul la metoda deschisa de coordonare (engl. OMC): (a) aria obiectivelor educatiei si a formarii; (b) aria competentelor cheie; (c) aria indicatorilor europeni. Alaturi de acestea, diverse grupuri de lucru au abordat domenii specifice: formarea personalului didactic, multiculturalismul, limbile de scolarizare etc.

Dezideratele enuntate la Lisabona au fost treptat “traduse” in obiective. Acestea au fost elaborate si rafinate in mai multe faze. Astfel, Raportul Comisiei Comunitatilor Europene privind Educatia (31.01.2001) mentioneaza o serie de directii/obiective pentru educatie si formare: Accentul pe standardele educationale prin cresterea calitatii invatarii de toate tipurile (scolare, universitare; permanente; formale si informale etc.), dar si prin cresterea calitatii formarii profesorilor si a formatorilor; Accesul deschis la invatare (de-a lungul si “de-a latul” intregii vieti; educatia mai atractiva; acces mai simplu si mai flexibil la educatie; trecerea de la o filiera la alta; Reconsiderarea definitiei competentelor cheie necesare pentru societatea cunoasterii; Deschiderea educatiei catre lumea inconjuratoare.

Dr. Alexandru Crisan
Presedinte Executiv
Centrul Educatia 2000+