Centrul Parteneriat pentru Egalitate - CPE a realizat, prin intermediul IMAS, un studiu la nivel national privind fenomenul hartuirii sexuale in Romania. 648 de persoane din 4 orase mari (Cluj-Napoca, Iasi, Constanta, Bucuresti) au raspuns unui chestionar despre hartuirea sexuala la locul de munca.

Principalele concluzii ale studiului
- Cele mai expuse hartuirii sexuale sunt persoanele tinere si, in special, femeile intre 18 si 29 de ani.
- 1 din 9 persoane din mediul urban s-a confruntat cu o situatie de hartuire sexuala sau cunoaste cel putin un caz de hartuire sexuala.
- 92% dintre cei intervievati considera ca hartuirea sexuala trebuie pedepsita legal. In ciuda acestui lucru, atitudini de blamare a persoanei hartuite se regasesc la majoritatea respondentilor.
- 55% din populatie declara ca exista o lege care pedepseste hartuirea sexuala. Totusi, in Romania, nicio institutie cu responsabilitati in domeniu sau instanta judecatoreasca nu a pronuntat vreodata o decizie favorabila unui reclamant intr-un caz de hartuire sexuala, cu toate ca au existat plangeri, in care persoanele acuzate proveneau atat din companii private, cat si din institutii publice.
- 39% dintre persoanele hartuite se rezuma la a discuta cu agresorul, incercand sa rezolve problema pe cale amiabila. O pondere importanta dintre persoane nu actioneaza in niciun fel (in 24% dintre cazuri persoana nu a facut nimic, in 27% dintre cazuri a asteptat sperand ca lucrurile se vor rezolva cu timpul). 15% dintre victime aleg sa demisioneze pentru a scapa de problema.

In baza rezultatelor acestui studiu, CPE va realiza, in perioada martie-septembrie, o campanie nationala de constientizare a populatiei privind efectele negative ale hartuirii sexuale si modalitatile legale de combatere a fenomenului.

Studiul si campania sunt realizate in cadrul proiectului „Spune NU hartuirii sexuale”, implementat de Centrul Parteneriat pentru Egalitate – CPE, in parteneriat cu Fundatia Concept. Proiectul este finantat de Uniunea Europeana, prin Programul Societate Civila Componenta 3 – Democratie, drepturile omului, statul de drept si independenta justitiei cu 74.170 EURO si de CPE si Fundatia Concept din fonduri primite de la Fundatia pentru o Societate Deschisa cu 11.730 EURO.

Sursa: www.cpe.ro