Asa cum "Tratatul de la Lisabona" s-a nascut din cenusa "Tratatului Constitutional", la fel "Strategia 2020" se naste din cenusa "Strategiei Lisabona". Europa se reinventeaza pe sine, de fiecare data cand intalneste un obstacol de netrecut. dr. Radu Serban

Pasarea “Lisabona”, renascuta din propria cenusa

Am scris in repetate randuri despre Strategia Lisabona, despre partile sale bune si mai putin bune, m-am referit la ea in acest deceniu in care si Romania a adoptat-o din mers, ca nou stat membru al Uniunii Europene incepand cu anul 2007.

A spune lucrurilor pe nume, cu riscul de a deranja autorii Strategiei Lisabona, nu inseamna a fi eurosceptic. Simplu, acea strategie nu si-a atins scopul! Care-i era tinta principala? Plasarea Uniunii Europene pe locul I in lume la competitivitate, la orizontul anului 2010. Iata, suntem in 2010, iar Uniunea Europeana nu numai ca nu se afla pe locul I in lume, dar comparand cu anul 2000 si-a mai diminuat din forta competitiva, raportata la anumiti actori globali.
Ce se intampla? Unde s-a gresit? Ce trebuie facut? La astfel de intrebari isi propune sa raspunda strategia “Europa 2020”, fara a puncta cu severitate rezultatele prea modeste ale precedentei strategii, ci mai degraba privind pozitiv spre urmatorul deceniu. Pozitiva ea insasi, isi propune “sa construiasca pe ceea ce s-a realizat si pe lectiile invatate”(cf. CE).

Daca Tratatul Constitutional a fost respins, il ajustam, il redenumim, dar nu renuntam la el, ci mergem mai departe cu Tratatul Lisabona in aceeasi directie, poate cu o viteza mai mica. In mod similar, Strategia Lisabona se redefineste. Vom continua sa ne batem la capitolul competitivitate cu restul lumii, dar in termeni mai realisti, renuntand la o agenda prea incarcata si la prioritatile contradictorii, in acelasi timp sporind coordonarea intre statele membre, eventual invatand si lectia modestiei.

Analistul Daniel Gros, director al Centrului de Studii Politice Europene din Bruxelles (CEPS), aprecia pe buna dreptate, recent, ca nu vede cum ar reusi “Europa 2020”, daca n-a reusit “Agenda Lisabona”, pe care a caracterizat-o drept “vorbe lipsite de substanta”( EUObserver). In opinia sa, ideea ca U.E. ar putea schimba fundamental perspectivele de crestere ale statelor membre este fantezista. Subscriu partial, cu increderea ca, totusi, lectiile invatate in ultimul deceniu vor da mai mult realism noii strategii.

L-am cunoscut pe domnul Daniel Gros, definitoriu pentru exactitatea cercetatorului german, asa cum l-am cunoscut si pe profesorul André Sapir, cu faimosul sau “Raport Sapir” din iulie 2003, destul de acid la adresa Strategiei Lisabona, desi l-a produs din interiorul sistemului, in calitatea sa de consilier al Presedintelui Comisiei Europene, Manuel Barroso. Am discutat atunci cu profesorul si i-am impartasit din experienta nefericita a Romaniei in materie de planuri nerealiste, anterioare anului 1990, respectiv utopicele “planuri cincinale”. I-am amintit si de patul lui Procust, la care m-au dus cu gandul indicatorii prea rigizi impusi de normele economice europene unor state atat de diferite cum erau cele din Uniunea Europeana-15. Acum, cu 27 de state, si mai diversa, Uniunea nu-si poate propune comensurarea economiilor dupa un singur “pat al lui Procust”.

Profesorul Sapir continua sa fie consultat de Comisia Europeana, in ciuda accentelor sale critice, ceea ce imi inspira incredere in orientarea pragmatica a noilor strategi europeni, instalati odata cu noua Comisie.

Un factor perturbator a intervenit in a treia parte a decadei de referinta a Strategiei Lisabona, oferind o providentiala justificare nereusitei: intempestiva criza economico-financiara globala ne-a surprins si ne-a impiedicat in atingerea tintelor stabilite. Nimeni din cei avizati nu crede intr-o asemenea justificare, insa ea acorda intemeiate circumstante atenuante. Fara criza, U.E. ar fi fost mai competitiva, gradul de afectare a Europei fiind superior altor zone ale globului. Pana in anul 2008 se obtinusera rezultate relativ bune. In perioada 2000-2008, PIB pe locuitor a crescut cu 13 %, iar somajul a scazut cu 7 %. 

Proiectul Strategiei Europa 2020

La 3 martie 2010, C.E. a prezentat proiectul unei strategii economice a Uniunii pe urmatorii 10 ani, care sa inlocuiasca actuala Agenda Lisabona. El se baza pe un document de lucru prezentat pe 24 noiembrie 2009 dezbaterii publice.
Scotand in evidenta vulnerabilitati fundamentale, criza economica globala a impus ceva nou, adecvat momentului si provocarilor unor noi competitori mondiali in frunte cu China si India, iar in consecinta, U.E. isi propune un nou obiectiv strategic, o crestere suplimentara a competitivitatii cu 2 % in urmatorul deceniu.

Mai in detaliu, proiectul agendei “Europa 2020” are in vedere 3 mari formule de crestere economica in decada urmatoare:
1.crestere economica inteligenta (consolidarea cunoasterii, inovatie, educatie, societate digitala);
2.crestere economica durabila (cresterea eficientei in productie si a competitivitatii);
3.crestere economica inclusiva (participare sporita pe pietele muncii, dobandirea de noi abilitati profesionale si diminuarea saraciei).

Regasindu-se si in vechea Strategie Lisabona, aceste 3 formule de crestere vor avea, de data aceasta, obiective mai putin ambitionase si, as spune eu, mai realiste, cinci la numar, stabilind praguri minime cifrice pe care statele ar trebui sa la atinga la orizontul anului 2020:
1.Un grad de ocupare a fortei de munca de minimum 75 % in zona de varsta cuprinsa intre 20 si 64 de ani.
2.Un nivel de minimum 3% din PIB al investitiilor in cercetare si dezvoltare.
3.Atingerea tintelor fixate deja de U.E. in sfera energiei si schimbarilor climatice, regasite sub codul “”20/20/20”, adica pana in anul 2020 sa se realizeze:
Reducerea cu 20 % a emisiilor de bioxid de carbon fata de anul 1990;
Reducerea consumului de energie cu 20 %;
Minimum 20 % din energie sa se produca din surse regenerabile.
4.Abandonul scolar timpuriu sa nu depaseasca 10 %, iar minimum 40 % din generatia tanara sa aiba studii superioare.
5.Numarul persoanelor expuse riscului saraciei sa scada cu 20 de milioane.

Malitiozitatea ar putea indemna la punctarea impreciziei tintelor, mai ales in definirea unor categorii precum “generatie tanara”, “abandon scolar timpuriu” sau “persoane expuse riscului saraciei”. Daca procentajul tinta este foarte precis (3%, 10%, 20%, 40%), atunci si baza de aplicare ar trebui sa fie cat mai precisa, pentru o comparabilitate in monitorizarea progreselor.
Sa nu ne pripim insa, deoarece urmatoarele doua etape de parcurs, Consiliile Europene de primavara si vara (martie si iunie), vor aduce o serie de clarificari.

Timpul nu sta in loc. Agenda Lisabona expira anul acesta, iar din ianuarie 2011 avem nevoie de o noua strategie, cel putin formal. Graficul temporal pare prea strans, chiar si in opinia unor state, insa el are in vedere tocmai nevoia unui cadru adecvat din prima zi a anului viitor. De aceea, Comisia isi propune aprobarea obiectivelor de ansamblu la Consiliul European de primavara (25-26 martie 2010) si apoi validarea tintelor nationale de implementare a obiectivelor de ansamblu si aprobarea documentului in sine, la summit-ul de vara, din iunie.

Contextul este diferit fata de cel de acum 10 ani. Deficitele bugetare excesive, cu o medie a U.E. mult peste nivelul maxim impus de criteriile de la Maastricht, diminueaza marja de manevra a guvernelor in urmatorul deceniu. Somajul a crescut, populatia imbatraneste, Uniunea devine tot mai dependenta de importurile de energie, imigratia pune la incercare piata interna a muncii, resursele naturale devin mai greu accesibile, unele economii emergente, tot mai competitive, preiau segmente noi din piata mondiala, lumea are nevoie de norme financiare globale care sa reglementeze si sa supravegheze pietele, in timp ce protectionismul comercial ameninta sa ingusteze pietele. Acest nou peisaj global va pune la incercare nu numai strategia Europa 2020, dar chiar si mersul economiei in diverse state membre si, in cele din urma, insusi modelul social european si calitatea vietii pe batranul continent.

O solutie la situatia dificila a Greciei, indiferent care va fi ea, se va inscrie in “acquis”-ul comunitar ca o cutuma de urmat si de alte state. De aceea, sprijinul Uniunii se lasa asteptat, se judeca de zece ori inaintea luarii unei decizii.

Va fi nevoie de reforme economice cu bataie lunga in timp, care sa dea garantie cetatenilor europeni ca isi vor mentine calitatea vietii, mai ales acum, cand criza a revelat vulnerabilitatile. Numarul total al somerilor din U.E. este egal cu intreaga populatie a Romaniei, deficitele bugetare ale statelor membre se cifrau, la inceputul anului 2010 la 7 %, iar datoria publica la 80 % din PIB.

Iesirea din criza economica va fi doar o rezultanta a strategiei „Europa 2020”, dar nu un obiectiv direct. Strategia ofera doar un cadru general pentru acest obiectiv de moment.

Contributii nationale si individuale la creionarea strategiei „Europa 2020”

Comisia Europeana a deschis consultarii publice propunerea sa de strategie si a primit circa 1500 de comentarii, plus 27 contributii ale statelor membre.

Sub rezerva dictonului latin “non multa sed multum”, redam in graficul de mai jos volumul contributiilor celor 27 state membre:

Sursa: Comisia Europeana, Secretariatul General, “Public consultation on the Europe 2020”

Lipsa Spaniei se explica prin faptul ca ea, detinand presedintia turnanta semestriala a U.E., participa direct la elaborarea documentelor.
O atenta citire a contributiilor nationale dezvaluie pozitii traditionale si interese specifice, exprimate cu diplomatie. Mai multa sau mai putina integrare, mai multa sau mai putina reglementare, mai multe sau mai putine subventii in anumite sectoare economice, mai multa sau mai putina liberalizare a pietelor, mai multa sau mai putina coordonare de la Bruxelles, mai multa sau mai putina independenta energetica, mai multa sau mai putina implicare a autoritatilor locale si regionale, acestea sunt doar cateva aspecte care se regasesc in textele contributiilor nationale, toate pe ansamblul lor, favorabile strategiei „Europa 2020”.

Privind spre acest clasament si deschizand contributiile anumitor tari, ma incearca o usoara neimplinire. A saptea tara ca populatie se situeaza pe locul penultim, ca volum al contributiilor la noua strategie. Aici nu se cer nici cofinantari, nici capacitate de absorbtie a fondurilor, nici  forta economica exprimata prin PIB/locuitor, ci doar putina viziune in armonizarea interesului european cu cel national, mai multa implicare in treburile europene, intr-un document asupra caruia oricum va trebui sa raportam Bruxelles-ului an de an.
Ma opresc asupra documentului britanic, nu pentru ca ar fi cel mai voluminos, dupa cum rezulta din grafic, ci pentru ca traiesc zilnic in acest mediu si din acest motiv ar trebui sa il inteleg mai bine.

Contributia britanica la definirea strategiei “Europa 2020”

In ianuarie 2010, Guvernul Marii Britanii i-a prezentat proaspatului presedinte al Consiliului European, Herman Van Rompuy, un document care preciza pozitiile acestui stat in raport cu noua strategie economica europeana, in pregatirea summit-ului din 11 februarie 2010. Apoi, in pregatirea Consiliului European de primavara, a venit cu un nou document, detaliind de data aceasta formulele de gestionare si punere in aplicare a noii strategii (“UK non-paper on governance aspects of EU Compact for jobs and growth / Europe 2020”). Amploarea si continutul documentului dovedesc o solida preocupare pentru implementarea a ceea ce se va numi “Europa 2020”.

Structurat pe 4 capitole mari si 28 de puncte, documentul sustine propunerea Comisiei Europene si vine cu sugestii novatoare si accente pragmatice.
Inainte de toate, ceea ce a atras atentia specialistilor si politicienilor este propunerea de a organiza inca un summit anual, dedicat in exclusivitate acestei strategii, respectiv economiei europene. Daca recapitulam reuniunile anuale la nivel inalt, vom constata ca exista doua Consilii Europene oficiale, in iunie si decembrie si altele doua informale, primavara si toamna, de regula unul prin martie - aprilie si celalalt in octombrie. Atunci cand apar subiecte neprevazute, se organizeaza summit-uri suplimentare, cum a fost cel din 11 februarie 2010, focalizat pe criza economica si formulele de iesire din ea.

Pentru un neavizat, propunerea britanica pare a incarca si mai mult povara administrativa cu inca o intalnire la nivel inalt, care inseamna pregatiri, cheltuieli, eforturi de protocol, documente si birocratie in plus. Privita din unghi britanic, propunerea vine sa simplifice lucrurile. Un astfel de summit ar reuni sub o singur umbrela toate celelalte dezbateri, analize si raportari, degrevand pe parcursul unui an alte Consilii Europene de tematica economica. Mai mult, daca tinem cont ca summit-urile informale de primavara si toamna au aparut tocmai din nevoia analizelor economico – sociale, atunci putem intelege ca, in buna parte, noul summit le va substitui pe acestea doua.

Propunerea britanica graviteaza in jurul a 4 principale orientari pe care doresc sa le imprime noii strategii:
O coordonare mai stransa in U.E. si intre statele membre pe palierul economic;
Obiective mai precise si cuantificabile;
O mai clara identitate a responsabililor politici pentru reformele economice;
Intrunirea unui summit economic anual al liderilor U.E., menit sa determine progrese in atingerea obiectivelor “Europa 2020” si in convenirea prioritatilor de reforma.

Daca aceasta din urma orientare am descris-o drept cea mai vizibila si mai importanta propunere britanica, ne vom opri pe scurt asupra celorlalte 3.

O coordonare mai stransa in U.E. si intre statele membre pe palierul economic presupune, in acceptiunea britanica, punerea de acord a instrumentelor existente la nivel comunitar, dar si a politicilor specifice fiecarei tari, in atingerea obiectivelor comune. Mai precis, o aliniere a graficelor temporale ale proceselor existente: Pactul de Stabilitate si Crestere (PSC), Strategia “Europa 2020” si activitatea Consiliului European de Risc Sistemic (ESRB – European Systemic Risc Board).
Raportarile anuale ar trebui analizate in cadrul acelui nou summit, de presedintii Consiliului European si Comisiei Europene, care sa propuna liderilor europeni noi prioritati de reforma, supuse apoi dezbaterii Parlamentului European, dupa summit.

Pe langa capitala portugheza al carei nume il poarta, Tratatul Lisabona si Strategia Lisabona (devenita “Europa 2020”) mai au cel putin un numitor comun: reforma. Supranumit “Tratatul Reformei” sau “Tratatul Reformator”, acest din urma tratat vine intr-adevar sa reformeze institutiile europene pentru a face fata noilor dimensiuni si provocari. In privinta strategiei Lisabona renascute, reforma pare cuvantul cheie in sfera economico-sociala, mai ales in propunerile britanice.

Conform non-paper – ului britanic, reforma ar trebui sa se extinda si asupra bugetului comunitar, care ar trebui sa reflecte prioritatile inscrise in “Europa 2020”. Se stie ca noua perspectiva financiara 2014-2021 va veni cu modificari, mai ales dupa o noua reforma a politicii agricole comune preconizata pentru anul 2013, insa britanicii insista asupra unui aspect suplimentar: bugetul european este doar un adaos la bugetele nationale si la imprumuturile acordate de Banca Europeana de Investitii. Aparent – nimic nou, insa punctarea importantei bugetului national anticipeaza parca pozitia specifica in viitoarele dezbateri bugetare, aceea de a limita contributiile nationale (cu trimitere indirecta si la renumitul “British rebate”) si a nu exagera in subventiile agricole.

Obiective mai precise si cuantificabile

Vazand cum s-au disipat si estompat tintele Strategiei Lisabona, pragmatici, britanicii sustin puternic ideea Comisiei Europene de a reduce numarul tintelor (indicatorilor), cu focalizare pe locurile de munca si cresterea economica. Este momentul sa punctam ordinea din documentele programatice britanice: intai locuri de munca si apoi crestere economica. Desigur, documentul britanic este elaborat de un guvern laburist, dar el reflecta ordinea de prioritati majoritara intre statele membre. Indicatorii ar trebui alesi dupa cateva criterii, sustin britanicii, care sa atinga anumite obiective:
Potential de crestere pe termen lung;
Crestere echilibrata in interiorul U.E. si intre statele membre;
Ocuparea fortei de munca;
Productivitate sporita;
Investitii.
Transpuse in cifre, aceste obiective vor trebui sa asigure cresterea echilibrata si eliminarea riscurilor exagerate care au condus la criza economica actuala.

Identitatea responsabililor politici pentru reformele economice

Am intalnit adesea, in diverse strategii, formule impersonale de genul “se va face”, “se va implementa”. Britanicii doresc o definire mai exacta a subiectului in asemenea propozitii. Cel ce isi asuma o responsabilitate trebuie identificat cat mai precis, pentru a fi apoi responsabilizat public. Presedintele Consiliului European, presedintele Comisiei Europene, Consiliile sectoriale, statele membre, Parlamentul European, parlamentele nationale si regionale, diversele structuri administrative si institutii vor fi mai mult responsabilizate, in acceptiunea britanica.  Guvernele vor raspunde public pentru atingerea obiectivelor, iar Comisia le va monitoriza anual progresele. Statele isi vor stabili singure obiectivele pe urmatorii 5 ani, in functie de situatia lor specifica si vor raporta anual asupra progreselor. Aceste raportari vor fi mai simple decat cele actuale din Programele Nationale de Reforma, nominalizand mai precis “subiectii” responsabili. Comisia va intocmi clasamente anuale ale statelor membre, iar publicarea rezultatelor comparative va fi, in acceptiunea britanica, un stimulent poate chiar mai important decat cel bugetar.

In al treilea si al cincilea an al perioadei de 10 ani la care se refera strategia, fiecare stat membru isi va elabora analize mai profunde, folosind Metoda Deschisa de Coordonare practicata in prezent si Orientarile largi de politica economica. Sintetizate de Comisie si Consiliile sectoriale, rezultatele vor fi analizate de experti independenti, analisti, cadre universitare, reprezentanti ai societatii civile. O asemenea analiza, daca va fi luata in considerare, va evita ruperea de realitati, atragand in acelasi timp cetatenii la deciziile de politici economice.

Prin asemenea propuneri consistente, regasim Marea Britanie printre actorii cheie ai integrarii europene, in ciuda neapartenentei sale la structuri de integrare mai profunda, ca zona euro si zona Schengen. Poate tocmai de aceea, devine mai evident faptul ca, asa cum spune proverbul romanesc, “daca ai intrat in hora, trebuie sa joci”, iar Marea Britanie evita jumatatile de masura cand se angreneaza intr-o actiune si stie sa-si armonizeze interesul national cu cel al structurii din care face parte. Regasim aceeasi atitudine in G-20, G-8 sau OCDE.
*
Este demn de apreciat semnalul de solidaritate pe care-l da proiectul noii strategii, proband gradul inalt de interdependenta intre statele membre: inotam sau ne inecam impreuna – asa se afirma intr-un comunicat al Comisiei Europene in ziua prezentarii proiectului de strategie. Suna ceva mai precaut decat principiul pasarii Phoenix, in sensul de a nu mai astepta cenusa unei strategii pentru a trece la urmatoarea.

dr. Radu Serban