Reprezentantii Partidului Social Democrat german sunt de parere ca "Pactul pentru competitivitate" propus de Germania si Franta nu este solutia potrivita pentru criza economica din zona euro. Initiativa franco-germana primeste critici, de asemenea, si din partea fostilor presedinti ai Comisiei Europene, Romano Prodi si Jacques Delors, care avertizeaza ca aceasta ar putea fi ineficienta.

Oficialii Partidului Social Democrat german sunt de parere ca Uniunea Europeana ar trebui sa se concentreze pe masuri imediate pentru a restabili increderea in pietele financiare, inclusiv prin majorarea celor 440 de miliarde de euro alocate fondului de salvare pentru statele din zona euro care sunt impovarate de datorii externe.

Fostul vicecancelar si Ministru de Externe german, Frank-Walter Steinmeier, a declarat ca Uniunea Europeana ar trebui sa ia de pe "umerii" Bancii Centrale Europene (BCE) acele sarcini care sunt mai degraba fiscale decat de politica monetara si sa ia in considerare "masuri prudente" in ceea ce priveste lansarea de obligatiuni suverane europene.

Intr-un interviu publicat de Financial Times, Steinmeier a spus ca partidul sau va sustine o "solutie pan-europeana" pentru criza din Bundestag-ul german: "Angela Merkel s-ar putea baza pe o majoritate parlamentara".

Criticile lui Steinmeier tintesc direct in strategia germana de la Bruxelles, centrata pe asa-zisul "Pact pentru competitivitate", destinat sa coordoneze politica economica din cadrul zonei euro. Propunerea franco-germana include masuri cum ar fi ridicarea varstei de pensionare, controale bugetare stricte, armonizarea impozitelor pe profit si interzicerea indexarii acordurilor salariale.

"[Pactul pentru competitivitate] poate fi un program de criza", a mai spus Steinmeier, "dar este potrivit pentru o alta criza decat cea cu care avem noi de-a face. Nici macar un singur element al pactului nu este potrivit pentru incheierea acestei crize europene, care nu este atat de mult o criza valutara, ci mai degraba una cauzata de instabilitatea economica din anumite parti ale Europei."

Steinmeier crede ca fondul de redresare atribuit zonei euro nu a fost suficient de mare pentru a calma pietele financiare si ca ordinea de zi a summit-ului UE de luna viitoare ar trebui sa includa si rolul BCE in ceea ce priveste criza. Fostul vicecancelar a respins zvonurile europene potrivit carora Angela Merkel ar putea sa se confrunte cu o reactie negativa la alegerile de stat in cazul in care ar face prea multe concesii in cadrul negocierilor din zona euro: "Alegerile din Germania nu vor fi in niciun caz decise de Europa".

Steinmeier a avertizat ca decizia presedintelui Bundesbank, Axel Weber, de a nu candida pentru postul de presedinte al BCE este un "urias pas inapoi" pentru Germania: "Germania nu a pierdut doar un presedinte al BCE; intreaga noastra politica europeana de personal a fost distrusa".


de Andra Ciubotaru