Dupa 4 luni de eforturi declaratia scrisa 26 privind gestionarea populatiei de caini in Uniunea Europeana a fost votata de majoritatea membrilor Parlamentului European. Prin acest rezultat, europarlamentarii recunosc oficial problema numarului in crestere al animalelor nedorite in Europa si recomanda adoptarea de strategii pentru rezolvarea situatiei, cerand Comisiei Europene sa se implice activ.

Declaratia Scrisa 26, initiata pe 6 iunie de eurodeputatii Daciana Sarbu (Romania), Adina Valean (Romania), Elisabeth Jeggle Germania), Romevai Rueda (Spania) si Janusz Wojciechowski (Polonia), ofera Parlamentului European posibilitatea de a cere Comisiei Europene sa realizeze o evaluare a situatiei cainilor si sa introduca animalele de companie in Strategia pentru Bunastarea Animalelor si in Legislatia pentru Sanatatea Animalelor.

"Am facut un pas important catre responsabilizarea celor care detin caini de companie", a declarat Marlene Wartenberg, director pentru politici europene al Fundatiei VIER PFOTEN. ”Suntem bucurosi de acest rezultat extraordinar, dupa patru luni in care am furnizat in mod intensiv informatii la Bruxelles si la Strassbourg, lucrand intr-o echipa eficienta alaturi de Eurogrup for Animals si International Fund for Animal Welfare (IFAW)".

In Europa exista aproximativ 120 de milioane de caini, iar doar adoptarea unor strategii largite de gestionare a populatiei de caini si promovarea unor politici de responsabilizare a stapanilor de animale vor permite tinerea sub control a numarului de caini nedoriti.

Cresterea necontrolata a populatiei canine si lipsa unor standarde comune pentru gestionarea acesteia prezinta riscuri pentru sanatatea si siguranta comunitara, prin raspandirea necontrolata a bolilor de la caini la alte animale sau chiar la oameni, conducand totodata la o imensa suferinta provocata animalelor.

Cel mai important, Declaratia Scrisa Nr. 26 solicita Comisiei Europene ca Articolul 13 din Tratatul UE, care recunoaste animalele ca "fiinte care simt", sa fie respectat de statele membre. Un prim pas va fi identificarea si inregistrarea tuturor cainilor si pisicilor.

Responsabilizarea stapanilor de animale va permite gestionarea populatiei de caini, evitarea solutiilor de ucidere in masa a cainilor fara stapan si stoparea comertului ilegal cu pui de catel. Astfel, Identificarea si Inregistrarea vor permite o trasabilitate mai buna si, in consecinta, un nivel de trai crescut pentru caini si pentru oameni.

Info suplimentar pe www.carodog.eu

I.B.