La 78 de ani, Joe Biden e cel mai vârstnic președinte american la preluarea mandatului. Politicianul democrat a pledat în discursul său inaugural pentru unitate.

UPDATE

Ajuns la Casa Albă, Joe Biden le-a spus reporterilor că Donald Trump i-a lăsat, conform tradiției, ”o scrisoare foarte generoasă”. Printre primele ordine executive semnate se numără cel referitor la revenirea în cadrul Acordului de la Paris privind schimbările climatice.

+++

"Pentru a depăși aceste provocări, a ne vindeca sufletul și a asigura viitorul Americii avem nevoie de mai mult decât cuvinte. Este nevoie de lucrul cel mai greu de obținut într-o democrație: de unitate", a declarat Joe Biden, care a folosit de mai multe ori cuvântul ”unitate” în discursul său inaugural.

Președintele a criticat cultura ”războiului total” și a amintit de violențele de la Capitoliu, precizând că democrația a câștigat.

El a promis să fie președintele tuturor americanilor și a subliniat că diferențele de idei nu trebuie să dezbine: "Trebuie să punem capăt acestui război care aruncă roșul împotriva albastrului, ruralul împotriva urbanului, conservatorul împotriva liberalului”.

Biden s-a referit și la fenomenul fake news, adăugând că va guverna plecând de la fapte și adevăr.

”Fără unitate nu există pace, doar amărăciune și furie. Nu există progres, doar indignare care epuizează. Nu există națiune, ci doar o stare de haos. Acesta este momentul nostru istoric de criză și provocare. Unitatea este calea care ne permite să avansăm ... America poate fi mai bună”, a spus Biden.

+++

După ce Lady Gaga a cântat imnul SUA, iar Jennifer Lopez a interpretat ”This Land Is Your Land”, Kamala Harris și Joe Biden au depus jurământul.

+++

Foștii președinți George W. Bush, Bill Clinton și Barack Obama participă la ceremonie, în timp ce Jimmy Carter (96) a anunțat că nu poate participa. E prezent, în schimb, Mike Pence, care, spre deosebire de Donald Trump, a decis să respecte tradiția.

+++

Catolic practicant, Joe Biden i-a invitat pe liderii Congresului, republicani și democrați, să participe împreună cu el la o slujbă religioasă, înainte de ceremonia de învestitură, invitație acceptată inclusiv de liderul senatorilor republicani Mitch McConnell, până de curând unul dintre cei mai importanți aliați ai lui Donald Trump.

În discursurile sale de după victoria din noiembrie, Biden a tot spus că va încerca să reconcilieze America, puternic divizată în cei patru ani de un președinte care a fost acuzat adesea că-i stârnește pe americani unii împotriva altora. 

Imedia după ceremonia de învestire, Joe Biden va semna mai multe acte privind revenirea SUA în cadrul Acordului de la Paris, blocarea construirii zidului de la granița cu Mexic, precum și anularea unor decizii ale Administrației Trump în privința imigranților. De asemenea, el va anula interdicția de călătorie impusă unor țări cu majoritate musulmană. Un ordin executiv va viza prevenirea și combaterea discriminării – inclusiv la locul de muncă – pe baza identității de gen și a orientării sexuale. (Detalii, aici)

Echipa guvernamentală:

Venirea lui Joe Biden la Casa Albă - unde a mai petrecut opt ani în calitate de ”secund” al lui Barack Obama - marchează o alegere istorică: Kamala Harris e prima femeie vicepreședinte, dar și prima persoană de culoare și de origine indiană care ocupă această funcție.

O altă premieră e numirea în funcția de ministru adjunct al sănătății a lui Rachel Levine, o expertă transgender în pediatrie și psihiatrie. Numirea sa vine după ce Donald Trump a fost criticat pentru politicile sale față de persoanele transgender. În 2017, el a decis să le interzică persoanelor transgender să servească în armată, dar Pentagonul le-a permis persoanelor transgender să se înroleze, cu condiția să îndeplinească anumite criterii fizice și medicale.

Lloyd Austin, nominalizat pentru șefia Pentagonului, urmează să devină prima persoană de culoare ce ocupă acest post.

Cabinetul său exprimă mult mai bine diversitatea americană, spre deosebire de cel al lui Trump, dominat de bărbați albi. 

Politica externă:

- Liderii europeni speră într-o revenire la normalitate, după relația complicată din mandatul lui Trump. Mai mult, șeful diplomației europene, Josep Borrell, a declarat că lumea are nevoie de leadership-ul SUA în bătălia împotriva pandemiei de COVID-19.

- Și secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, așteaptă o consolidare a legăturilor dintre Statele Unite și Europa.

- Secretarul de stat desemnat Anthony Blinken a precizat că Joe Biden va continua să recunoască Ierusalimul drept capitală a Israelului și va menține ambasada în acest oraș.

- SUA vor încerca să negocieze cu Rusia pentru a prelungi Noul START, un tratat-cheie în domeniul arsenalelor nucleare.

- Noua administrație ar putea reveni la acordul nuclear iranian, cu condiția ca Teheranul să-și respecte angajamentele.

Campania împotriva COVID-19

O distanțare clară de Trump se va vedea și în campania împotriva COVID-19.

Joe Biden și-a propus o accelerare a procesului de vaccinare: 100 de milioane de doze administrate în primele 100 de zile ale mandatului.

În acest scop, el vrea să întărească cooperarea dintre Washington și state și mobilizarea a 100.000 de infirmieri, care să dea o mână de ajutor.

Programul de vaccinare va fi coordonat de David Kessler, fost director al Autorității pentru alimente și medicamente (FDA).

Redresare economică

Joe Biden vrea să implementeze urgent un plan de relansare în valoare de 1.900 de miliarde de dolari, precum și un plan de investiții pentru relansarea economiei, afectată puternic de pandemie.

Planul prevede prelungirea ajutoarelor suplimentare de șomaj, până la sfârșitul lui septembrie, precum și posibilitatea unui concediu medical plătit în cazul contaminării cu COVID-19.

Biden mai vrea să majoreze salariul minim la 15 dolari pe oră, față de 7,25 în prezent. 

La 100 de ani după ce femeile au putut vota în SUA, Kamala Harris e prima vicepreședintă aleasă

Mai mult pe EurActiv »