Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat miercuri că PSD și Pro România vor merge cu o propunere comună de premier la consultările pe care le va convoca președintele Klaus Iohannis.

UPDATE

Marcel Ciolacu a anunțat că Remus Pricopie e numele propus de PSD și Pro România pentru funcția de premier.

Ciolacu și Ponta au discutat cu liderul ALDE despre această propunere, urmând ca Tăriceanu să dea un răspuns.

Remus Pricopie (50 de ani) este rector al SNSPA. A fost ministru al educației în Guvernul Ponta.

+++

”În acest moment este o criză provocată de domnul Orban și PNL. Așteptăm să fim chemați de președinte la consultări. O să am o discuție și cu domnul Ponta să avem o propunere comună pentru Cotroceni”, a afirmat Marcel Ciolacu.

 261 de parlamentari au votat astăzi moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban.