Rezultatul este unul consultativ și trebuie să fie aprobat în Parlament, care poate să nu țină cont de el, explică expertul juridic David Allen Green, editorialist al Financial Times.

Acesta consideră că ce se va întâmpla mai departe va fi pur și simplu o chestiune de politică parlamentară.

Guvernul ar putea spera că parlamentarii vor vota împotriva ieșirii din UE. Dacă între timp nu intervin schimbări majore pe scena politică, scenariul ar putea fi plauzibil, întrucât cei mai mulți dintre parlamentari sunt proeuropeni și ar putea vota pentru menținerea Marii Britanii în blocul comunitar.

În mod ironic, parlamentarii ar putea argumenta că, ignorând voința poporului, se aplică suveranitatea Legislativului.

O altă variantă ar fi ca Guvernul să încerce să negocieze un nou acord privind calitatea de membru UE și să organizeze încă un referendum. 

Există și o a treia variantă, chiar dacă mai puțin probabilă: Executivul să ignore pur și simplu rezultatul referendumului.

Abia când Guvernul va invoca articolul 50 din Tratatul de la Lisabona nu va mai fi cale de întors, întrucât asta înseamnă activarea procesului de retragere din UE.

Ignorarea votului de către Parlament nu este o opțiunea chiar inedită, așa cum ar putea părea în acest moment, când toată lumea vorbește de Brexit.

Potrivit BBC, parlamentarii au discutat de mai mult timp această posibilitate.

La începutul lunii, sub acoperirea anonimatului, un parlamentar a declarat pentru postul de televiziune că Legislativul va ține cont de voința poporului, dar a subliniat că după vot ”totul trebuie negociat, iar Parlamentul își va spune cuvântul”. 

Prevederile articolului 50, destul de vagi

Liderii europeni au cerut Londrei să facă totul posibilul pentru a ieși cât mai repede din UE. Numai că articolul 50 al Tratatului de la Lisabona nu impune un termen pentru declanșarea procedurii. 

"Tratatul de la Lisabona a fost elaborat în ideea că (articolul 50) nu va fi folosit, și a fost astfel scris încât să facă destul de grea o ieșire într-un mod lin", spune Chris Bickerton, de la Universitatea din Cambridge și autor al The European Union: A Citizen’s Guide, scrie The Independent. 

Articolul 50 care permite, pentru prima data, părăsirea spațiului comunitar, prevede o perioadă de doi ani pentru negocierea termenilor exit-ului. În această perioadă, Marea Britanie nu va mai participa la deciziile luate de UE. Condițiile Brexit-ului trebuie aprobate de cele 27, precum și de Parlamentul European. După părăsirea formală, se pot demara negocieri privind noi acorduri comerciale între Londra și Bruxelles.  

Ce nu spune articolul și este important: nu se menționează un interval în care Guvernul unei țări să declanșeze procedura de exit, în urma unui referendum. 

Europenii au dat semne vineri că se tem de o lungă perioadă de incertitudine din cauza acestei situații, motiv pentru care au cerut Londrei să se grăbească. 

Oficialii britanici, cu excepția lui Nigel Farage, nu par însă prea dornici să se grăbească. Premierul David Cameron lasă în sarcina succesorului său declanșarea procedurii.

Dar Cameron nu pleacă imediat, și-a dat termen până în octombrie. Iar viitorul premier ar putea avea alte planuri decât să scoată Marea Britanie din Europa. 

Printre posibilii succesori, presa britanică îl avansează pe fostul primar al Londrei Boris Johnson, unul dintre susținătorii Brexit.

”Nu văd de ce trebuie să ne grăbim (...) Și așa cum pe bună dreptate a spus primul ministru nu este nevoie să invocăm art. 50”, a susținut Boris Johnson, care a ieșit cu greu, vineri dimineața, din casă, printre înjurăturile și fluierăturile londonezilor nemulțumiți de rezultat.