Președintele Klaus Iohannis critică măsurile fiscal-bugetare luate de Guvernul Tudose. El a spus că am putea avea "o bulversare" fiscală și nu o reformă.

"Acum câteva luni de zile, când am învestit acest guvern am avut o solicitare simplă și clară: i-am rugat să termine cu această țopăială fiscal-bugetară. Dar nu s-a întâmplat chiar așa", a spus joi Iohannis, într-o conferință de presă, prezentând cifre și evaluări privind situația economică.

Președintele a afirmat că România traversează o perioadă de creștere economică, ceea ce în sine este "o veste foarte bună", "dar această creștere, din păcate, are vulnerabilități care trebuie cunoscute": ea se bazează preponderent pe consum și o astfel de creștere nu e în general văzută ca o creștere de durată.

"Lipsește o parte esențială pentru a avea o creștere economică sănătoasă. Lipsește partea de investiții. Lipsa investițiilor este un semnal foarte îngrijorător. Și nu vorbesc doar despre investițiile în economia privată unde au scăzut",

 

a spus Iohannis, adăugând că față de primul semestru al anului trecut investițiile străine au scăzut semnificativ, cu 20%.

El a explicat că au scăzut "nepermis de mult" investițiile publice: cu peste 20% față de aceeași perioadă a anului trecut, în condițiile în care nici în 2016 nu au fost "chiar grozave".

Totodată, șeful statului a subliniat că România se află "într-o situație foarte ciudată": economia crește, dar veniturile fiscale scad.

Am luat-o pe arătură

"Avem un adevărat paradox, avem o creștere record a PIB și tot o creștere record a datoriei. Guvernul se comportă adoima unui om care câștigă în fiecare lună tot mai mult, dar, pe măsură ce câștigă mai mult împrumută mai mult de la bănci și lasă datoria în plata copiilor și în plata nepoților. Este un comportament contraproductiv și care în niciun caz nu trebuie să ne încurajeze să continuăm", a avertizat el.

În privința cadrului fiscal-bugetar, președintele a evocat preocupările și avertismentele din spațiul public: "Comisia Europeană - atenție, nu cum cineva a spus la viteză că cineva din Reprezentanță, nu - Comisia Europeană a declanșat procedura de deviație semnificativă îîn privința deficitului bugetar. Păi, ce înseamnă deviație semnificativă? Adică, în privința comportamentului fiscal am cam luat-o pe arătură, cum se spune popular. Am pierdut ceea ce se numește predictibilitate și sustenabilitate".

Aventură fiscală cu final trist

În ceea ce privește pachetul de măsuri fiscale ce urmează să fie adoptat în curând, Klaus Iohannis a subliniat că nu reprezintă "revoluția" fiscală anunțată de guvernanți, ci "se va transforma într-o bulversare fiscală".

El a dat ca exemplu trecerea contribuțiilor sociale de la angajator la angajat și reducerea impozitului pe venit, explicând că la prima vedere par interesante, dar "o analiză mai aprofundată arată că aceste măsuri mai degrabă complică problemele decât să le rezolve".

Șeful statului s-a întrebat la ce folosesc toate aceste schimbări, dacă pentru cetățeni nu aduc niciun beneficiu. "Dar, în buzunar ce rămâne? Culmea, nimic. Nimic nu se schimbă în buzunarul românului".

Folosind datele comunicate de guvern, președintele a făcut un calcul pe salariul mediu brut pe economie - 3.329 de lei:

"Cineva, care are acest salariu mediu brut, câștigă net acum 2.335 de lei...Aplicăm măsurile propuse de coaliția PSD-ALDE și implementate cu mult entuziasm, se pare de guvern. Facem un calcul și ce credeți că găsim, dacă pornim de la premisa că angajatorul este de bună credință și nu vrea să-i scadă venitul sau salariul angajatului:... salariatul câștigă în plus fix 3 lei. Deci marea revoluție fiscală făcută de PSD-ALDE aduce unui om care câștigă acum 2.335 de lei încă 3 lei. Este caraghios".

 

"De ce e nevoie de această mega-țopăială fiscală?", s-a întrebat președintele, care a vorbit și de îngrijorările din mediul sindical că în realitate vor fi sectoare în care salariile vor scădea în urma acestor măsuri.

În consecință, Iohannis a solicitat coaliției PSD-ALDE să dea dovadă de responsabilitate și să renunțe la acest tip de politică fiscală care generează "neîncredere, incertitudine și, în definitiv, nu ajută pe nimeni".

În privința măsurilor economice propuse, el a recomandat prudență la nivelul deciziei politice și guvernamentale: "Nu-mi doresc și numeni nu-și dorește o politică de azi pe mâine. România are nevoie de o politică care rezolvă problemele nu astăzi și poimâine apar mai grave, ci are nevoie de o politică care rezolvă problemele românilor pentru un viitor previzibil".

"Avertizez la modul cel mai serios decidenții politici să aibă grijă și să judece clar, la rece, ca să nu bage România și pe români într-o aventură economică, fiscală cu final trist".

 

Întrebat dacă a discutat cu premierul și ministrul de Finanțe despre aceste teme, Iohannis a răspuns afirmativ, dar a adăugat că "fiecare a rămas cu părerea lui".

Răspunzând unei întrebări, șeful statului a spus că nu are atribuții concrete în domeniul economic, deci nu va merge în ședința de Guvern.