Moțiunea de cenzură depusă de PNL şi USR a picat. Mai mulţi parlamentari PSD şi ALDE nu au luat parte la plen. Premierul Mihai Tudose şi-a punctat discursul cu jigniri, atac la persoană, misoginism şi glume proaste.

14:10 Moţiunea de cenzură a fost respinsă, doar 159 de parlamentari votând în favoarea ei. Au fost şi trei abţineri. Pentru a trece moţiunea era nevoie de 233 de voturi.

Din numărul total de parlamentari au fost prezenţi doar 317, dar nu au votat toţi.

13:21 Preşedinţii celor două camere, Liviu Dragnea şi Călin Popescu-Tăriceanu, au plecat de la şedinţa comună pentru a participa la o reuniune a pensionarilor PSD, scrie HotNews.ro. Consiliul naţional al Organizaţiei de Pensionari a PSD are loc tot la Palatul Parlamentului. 13:11 Intervenţiile s-au încheiat. Va fi citită lipsta de prezenţă şi se va trece la vot. Miniştrii care sunt şi parlamentari nu votează.

13:09 Tudose: "Domnule Băsescu, începeţi să îmbătrâniţi, eraţi tânăr nu dădeaţi ouălele înapoi". Premierul a mai făcut şi alte glume proaste în intervenţia sa înainte de vot.

12:57 Senatorul liberal Florin Cîţu: Acest Cod fiscal, care e al lui Dragnea şi al lui Vâlcov, e un atac frontal la bunăstarea tuturor românilor.

  • la fonduri europene aveţi zero peste tot, inclusiv colegul vostru Eugen Teodorovici vă face mincinoşi.

12:50 Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, critică o serie de măsuri luate de Guvern, atrăgând atenţia asupra modului în care sunt afectate autorităţile locale.

  •  e nevoie de reducerea birocraţiei, a aparatului de stat, "de foarte multe ori de stat degeaba".
  • am rămas perplex că un partid liberal critică măsurile neoliberale ale unui guvern de stânga.
  • dacă depui o moţiune de cenzură, trebuie să spui ce faci după, în eventualitatea căderii unui guvern, să dai o garanţie minimală că nu se va cădea de lac în puţ.
  • nu putem vota nici alături de coaliţia de guvernare, dar nici alături de opoziţie.

12:46 Băsescu îl propune premier pe Siegfried Mureşan, purtătorul de cuvânt al PPE.

12:45 Ludovic Orban organizează oamenii care fac un lanţ uman în jurul clădirii Parlamentului.

"Oameni buni care aţi bătut drumul până la Bucureşti, venind din Prahova, Oradea, Dolj, Olt, Mehedinţi, bine aţi venit, bine v-am găsit. De ce sunteţi astăzi aici?", şi-a început Orban discursul în faţa celor peste 1.000 de simpatizanţi PNL aflaţi la Palatul Parlamentului, care au început să scandeze "Jos Guvernul!". Liderul PNL a spus că în urmă cu mai puţin de un an "Dragnea umbla ca Moş Crăciun, promiţând de toate pentru toţi", relatează News.ro.

12:36 Traian Băsescu (PMP) afirmă că ar trebui reduse cheltuielile bugetare şi enumeră şi alte măsuri pentru redresarea situaţiei.

12:30 Deputatul Florin Roman (PNL) a venit cu mai multe produse, ouă, ulei, unt, lapte, o pâine, şi cu bonuri pentru a arăta că au crescut preţurile. El a mai adus şi un ou Kinder, susţinând că l-a ofertă costă cât un ou de găină.

12:21 Dan Barna, preşedintele USR, spune că raportul lui Tudose e doar "o odă de înălţare" şi că doar 11 măsuri au fost îndeplinite dintr-un total de peste 300. 12:13 Circa 5.000 de oameni protestează la Parlament, potrivit Digi 24. News.ro scrie că ar fi 1.000.

12:04 Raluca Turcan (PNL): de ce nu mutaţi comisiile la Jilava dacă vă preocupă mai mult condiţiile din închisori?

  • organizaţiile nonguvernamentale sunt atacate într-un mod securistic.

11:58 Premierul susţine că puterea de cumpărare a angajaţilor a crescut cu 12,6%, iar cea a pensionarilor - cu 14,6%.

11:52 Salariile vor creşte, s-a convins toată lumea, susţine premierul, adăugând că modificările la Codul fiscal vor aduce beneficii reale, inclusiv pe termen lung, pentru angajaţi. Pentru angajaţii din IT vom da o OUG pentru a nu le scădea salariile.

11:46 Tudose: Dacă vi se pare o iluzie că avem cea mai mare creştere economică din UE şi a doua din lume după China, înseamnă că trăiţi într-o lume iluzorie. Suntem un guvern responsabil, care aduce prosperitate, nu austeritate. 11:39 Premierul Mihai Tudose spune românilor şi parlamentarilor ce a realizat Guvernul în 2017: "În mod evident avem repere diferite în ceea ce priveşte realitatea".

Şeful Guvernului respinge acuzaţiile Opoziţiei privind haosul din diverse domenii şi spune că în Sănătate sunt investiţii record în construirea de spitale, finalizarea de maternităţi, achiziţionare de echipamente. În ceea ce priveşte Educaţia, el susţine că e primul an în care elevii au avut manuale de la începutul şcolii, a crescut fondul bursei pentru studenţi, a fost lansat programul "România angajează".

Şi la Infrastructură e totul minunat în opinia premierului, inclusiv în materie de autostrăzi.

11:34 "Apreciez gestul colegilor PNL de a lăsa o colegă mai tânără să citească textul moţiunii, înseamnă că nu îşi asumă moţiunea", a spus Tudose, la începutul intervenţiei.

11:25 Moţiunea e citită de senatorul USR Ramona Dinu.

Înainte de dezbatere, preşedintele PNL, Ludovic Orban, şi-a exprimat speranţa că poate are cineva curaj de la PSD să voteze în favoarea moţiunii de cenzură: "Vreau să cred că în Parlament sunt mai mulţi reprezentanţi ai poporului decât slugi ale lui Dragnea şi Tăriceanu".

Pentru ca moţiunea să treacă ar fi nevoie de 233 de voturi.

Parlamentarii PSD şi ALDE nu participă la dezbatere. Senatorii şi deputaţii USR poartă pe braţe banderole albe cu două dungi negre despre care au spus că simbolizează ”statul paralel”, liderul partidului spunând că ei sunt reprezentanţii statului real, statul paralel cu ceea ce înseamnă politicienii corupţi, potrivit News.ro.

****

Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a precizat miercuri că a fost majorat și timpul de dezbatere.

"Eu voi fi prezent și colegii noștri vor fi prezenți. Am și majorat timpul de dezbatere propus cu 50%. Ceea ce zic că este bine, pentru a da mai multă consistență unei dezbateri democratice importante. Vom fi prezenți. Nu am hotărât să nu votăm, dar, întâi de toate, vreau să ascultăm și argumentele celor de la Opoziție când prezintă moțiunea, în dezbateri. Va fi foarte interesant să vedem ce argumente au, pentru că mi se pare că este mai degrabă un exercițiu de imagine. PNL știe că are zero șanse ca această moțiune să treacă, dar vor să arate că se agită, și fără rost", a declarat Tăriceanu, conform Agerpres.

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat că partidul său se va abține la moțiunea de cenzură.

"Am analizat textul moțiunii de cenzură, știind că orice decizie poți să o iei în funcție de text. Am informat colegii mei despre discuția purtată cu Raluca Turcan și Iulian Dumitrescu, la solicitarea lor, săptămâna trecută și am analizat tot ce înseamnă în acest moment moțiunea de cenzură, conținutul moțiunii de cenzură, oferta celor care au inițiat moțiunea de cenzură, dacă propun ceva în locul guvernului actual, în locul programului de guvernare și am constatat că nu există, la concluzii, altceva decât un deficit de 3%, chiar e necesar să nu avem un deficit mai mare de 3%, transparență și reducerea birocrației, dar nu nume de premier, nu direcția în care vor să ducă țara, nu politici publice în sectoarele cele mai importante și nu elemente din programul de guvernare, măcar baza pe care se poate construi un program de guvernare. În aceste condiții e greu să susții o astfel de moțiune de cenzură, e aproape imposibil", a declarat Kelemen Hunor.

PNL și USR solicită, prin moțiunea de cenzură "PSDragnea, în campanie mumă, la putere ciumă", retragerea încrederii acordate Guvernului Tudose, pentru a se opri "distrugerea economiei", "atacul la Justiție" și scoaterea României din Uniunea Europeană.

Liberalii i-au rugat pe români să formeze un lanţ uman în jurul Parlamentului în timpul dezbaterii privind moţiunea de cenzură.