Un atentat terorist a avut loc joi în Barcelona, urmat de o tentativă de atac într-un orășel aflat la 120 de kilometri de capitala catalană. 14 persoane au murit, iar peste 130, inclusiv trei români, au fost rănite.

UPDATE

10:36 Președintele Parlamentului European, Antonio Tajani, condamnă, în termenii cei mai fermi, atacul terorist de la Barcelona.

"Gândurile mele se îndreaptă către victimele acestei îngrozitoare atrocități și către familiile lor, precum și către cetățenii Barcelonei. În această seară, Barcelona se regăsește în inimile tuturor europenilor. Îmi exprim solidaritatea cu întreaga țară, cu Majestatea Sa Regele și cu prim-ministrul Spaniei. Întregul meu sprijin se îndreaptă către autoritățile spaniole, cu speranța că vor reuși să pună capăt actelor barbare ale teroriștilor în cel mai scurt timp", a declarat liderul PE.

Tajani a precizat că hotărârea Uniunii Europene de a lupta împotriva terorismului rămâne la fel de puternică: "Nu vom fi intimidați de cei care ucid și propagă acte de violență. Îi vom învinge întăriți de libertatea noastră, de unitate și de supremația legii".

6:30 Poliția spaniolă a ucis cinci persoane în orășelul Cambrils - 120 de kilometri de Barcelona - împiedicând un al doilea atac, relatează BBC Online. Atacatorii purtau centuri  explozive. Cei cinci au intrat cu un autovehicul în pietoni și au rănit șapte oameni, printre care și un polițist.

Premierul provinciei spaniole Catalonia, Carles Puigdemont, a anunțat că poliția a arestat doi suspecți după atentatul din capitala provinciei. 

Autoritățile suspectează o legătură între atacurile din Barcelona și Cambrils și o explozie care a avut loc miercuri, într-o locuință din Alcanar, soldată cu moartea unei persoane. Șeful poliției, Josep Lluis Trapero, a declarat că probabil în acea casă se pregătea un dispozitiv exploziv, în momentul în care a avut loc incidentul de miercuri. 

1:00 Un român a fost rănit în atentatul terorist de la Barcelona, a fost spitalizat, iar starea sa este stabilă, informează Ministerul Afacerilor Externe. "Ministerul Afacerilor Externe transmite ca, în urma demersurilor întreprinse sub coordonarea Celulei de criza a MAE, convocată din dispoziția ministrului afacerilor externe, a fost identificat un cetățean român printre persoanele rănite în urma atentatului terorist din Barcelona", precizează sursa citată. Potrivit MAE, reprezentanții Consulatului General al României la Barcelona se vor deplasa la spitalul în care persoana rănită este internată, pentru a acorda asistență consulară, scrie Agerpres.

23:20 Președintele provinciei spaniole Catalonia, Carles Puigdemont, a anunțat într-o conferință de presă că poliția a arestat doi suspecți după atentatul de joi, de la Barcelona. Niciunul dintrei ei nu este șoferul camionetei.

Poliția a dezmințit că un al doilea suspect se ascunde într-un bar, așa cum informase o parte a presei locale. Un alt suspect, care a trecut de un baraj rutier lovind un polițist cu vehiculul pe care îl conducea, a fost găsit ceva mai târziu mort în autovehicul, la câțiva kilometri de locul unde polițiștii au tras asupra sa în încercarea de a-l opri.

Organizația teroristă Stat Islamic a revendicat ulterior atentatul prin propria sa agenție de presă, Amaq, preluată de Reuters, scrie Agerpres.

Numeroși lideri au transmis mesaje de suport Spaniei. Președintele Consiliului European, Donald Tusk, a scris pe Twitter: „Toată Europa este alături de Barcelona. Gândurile noastre sunt cu victimele și cu toți cei afectați de acest atentat laș".

Președintele american Donald Trump a reacționat și el pe Twitter: „Statele Unite condamnă atacul terorist din Barcelona, Spania, și vor face tot ceea ce este necesar pentru a ajuta. Fiți tari & puternici, vă iubim!”, a postat liderul de la Casa Albă.

Și oficialii de la București au transmis mesaje poporului spaniol și comunității din Barcelona. „Condamn cu fermitate atacul terorist din Barcelona. Transmit condoleanțe familiilor victimelor. Solidaritate cu Spania”, a scris, pe Twitter, președintele Klaus Iohannis, în timp ce premierul Mihai Tudose a transmis pe Facebook un mesaj în care și-a exprimat regretul față de tragedia de la Barcelona, adăugând că evoluția situației este urmărită „cu foarte mare atenție” de către autoritățile române.

21:30 Poliția susține că a reținut un suspect, fără a da detalii, iar cotidianul El Pais a publicat fotografia cu cel căutat de autorități:



21:27 Ministerul de Interne spaniol a anunțat oficial că este vorba despre 13 morți și 50 de răniți.

21:19 Jean Claude Junker, președintele Comisiei Europene, a avut o reacție în urma atentatului de la Barcelona. „Acest atac laș a avut drept țintă pe cei care își petreceau timpul liber alături de familii și prieteni. Nu vom fi învinși niciodată de un asemenea barbarism”.

21:11 Ministrul de Externe român, Teodor Meleșcanu, susține că până acum nu sunt informații că printre victime ar fi cetățeni români, dar la MAE s-a format o celulă de criză.

„Condamnăm în termeni categorici atentatul de la Barcelona. Suntem solidari cu poporul spaniol”, a spus Meleșcanu.

21:02 Presa spaniolă susține că un suspect ar fi fost reținut. Cotidianul El Pais susține în continuare că sunt cel puțin 13 morți în urma acestui atentat.

20:39 Casa Albă a anunțat că președintele Donald Trump, aflat la una dintre proprietățile sale din New Jersey într-o vacanță de lucru, a fost informat cu privire la situația din Barcelona. Președintele american nu a avut încă o reacție, dar soția sa, Melania Trump, a scris un mesaj pe Twitter pentru a transmite gândurile sale și rugăciuni pentru Barcelona.

Secretarul de stat Rex Tillerson a oferit Spaniei asistența SUA în cadrul unei conferințe de presă, susținută împreună cu secretarul pentru apărare Jim Mattis și omologii lor japonezi, transmite France 24.

20:19 Oficial: Este căutat un singur suspect. Bilanțul anunțat de poliție: o persoană decedată și 32 de răniți, dintre care 10 în stare gravă. Furgoneta ar fi mers în zig zag pentru a lovi cât mai multe persoane.

Poliția îl descrie pe suspectul căutat:


20:08 Informații neconfirmate oficial: Poliția spaniolă caută o a doua furgonetă, iar cea implicată în atentatul terorist ar fi fost închiriată. 

19.55 Și cotidianul El Mundo relatează că cel puțin 13 persoane și-au pierdut viața, iar cel puțin 20 au fost rănite.

19:51 Consulatul General al României la Barcelona are în atenție incidentul produs în zona La Rambla și a întreprins, în regim de urgență, demersuri pe lângă autoritățile locale pentru a verifica dacă printre victime se înregistrează și cetățeni români. Momentan nu există indicii în acest sens, anunță MAE.

De asemenea, la nivelul Ambasadei României la Madrid a fost instituită o celulă de criză.  

Ministerul Afacerilor Externe transmite că cetățenii români afectați pot solicita asistență consulară la numărul de telefon al Consulatului General al României la Barcelona: +34 934 181 535; +34 934 344 223, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență sau la numărul de urgență al oficiului consular din Barcelona +34 661 547 853, respectiv al misiunii diplomatice din Madrid +34 649 656 032.

19:48 Reuters, preluată de BBC, citează surse din cadrul poliției, potrivit cărora 13 persoane ar fi murit.

***

Cel aflat la volanul vehiculului a fugit de la locul faptei. Deocamdată nu este clar dacă a fost un atac terorist și nici nu au fost oferite informații despre starea victimelor, scrie Agerpres.

Potrivit BBC și AFP, poliția a confirmat că este un atac terorist. Reuters, în schimb, relatează că poliția nu a confirmat că e vorba de un atentat terorist. Și El Pais scrie că nu a fost confirmat încă de surse oficiale dacă este un atac terorist, dar Mossos d'Esquadra (Poliția din Catalunya - n.r) a activat dispozitivul pentru aceste cazuri.

Serviciile de urgență le-au cerut  oamenilor să nu se apropie de zona din jurul Pieței Catalunya și au solicitat închiderea stațiilor de tren și de metrou din apropiere.

Reuters transmite că doi bărbați înarmați au intrat într-un restaurant din zona Raval, imediat după accident. Presa locală scrie că e posibil ca aceștia să fi luat ostatici.

Potrivit Telegraph, două persoane au murit, iar mai multe au fost rănite. El Pais, în schimb, scrie că, potrivit interceptărilor poliției, o persoană a murit, în timp ce alte 20 au fost rănite.

Metodă deja testată

Anul trecut, de Ziua Națională a Franței, la Nisa, a fost prima dată când teroriștii au folosit metoda mașinii - un camion - în mulțime. 86 de persoane au fost ucise, inclusiv un român, și peste 450 rănite.

Pe 19 decembrie 2016, un camion a intrat în mulțime la un târg de Crăciun din Berlin, atentat soldat cu 12 morți și 56 de răniți.

Pe 22 martie 2017, Khalid Masoos a intrat în oamenii care se plimbau pe Podul Westminster din Londra, în apropiere de Parlamentul britanic. 50 de persoane au fost rănite, iar cinci au murit, inclusiv o româncă.

Pe 7 aprilie 2017, în centrul capitalei suedeze Stockholm, un bărbat a intrat în mulțime cu un camion furat: 5 morți și 14 răniți.