Premierul Ludovic Orban spune că demisia managerului Spitalului Județean din Piatra-Neamț, Lucian Micu, nu e suficientă. Ancheta în cazul incendiului de la secția ATI trebuie să identifice responsabilii.

Întrebat luni seara dacă e suficientă demisia managerului de la Spitalul din Neamț, premierul Ludovic Orban a precizat: ”Nu este suficientă o demisie. Cum să fie suficientă o demisie? Este o anchetă penală care trebuie să identifice responsabilii, odată cu identificarea responsabililor, să facă toate demersurile pentru trimiterea în judecată a celor responsabili”.

"Au fost efectuate lucrări de intervenție, s-au făcut inclusiv lucrări de construire a unui perete de rigips, s-au mutat în dimineața zilei respective pacienții de la etajul 3, unde era secția de ATI, la etajul 2, ori acolo sunt niște lucruri care trebuie cercetate, trebuie identificați responsabilii, iar ei trebuie pedepsiți”, a mai spus premierul.

Lucian Micu a anunțat luni că demisionează din funcția de manager al Spitalului din Piatra Neamț și așteaptă ca specialiștii să stabilească foarte clar care au fost cauzele care au produs incendiul soldat cu 10 morți și mai mulți răniți.