În jur de 100-200 de persoane s-au adunat, duminică seară, în Piaţa Victoriei, în pofida ploii, pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de instituţii ale statului și PSD. Protestararii s-au dus și la sediul PSD.

Protestatarii s-au adunat în Piaţa Victoriei duminică, în jurul orei 20:00. Ei au venit cu umbrele, pancarte şi portavoci.

Potrivit iniţiatorilor protestului, ”Guvernul Tudose a elaborat un proiect de act normativ, numit Codul Administrativ. Proiectul prevede, printre altele, şi abrogarea legii care interzicea persoanelor condamnate penal să facă parte din Guvern. Asta înseamnă că un borfaş, condamnat penal, va decide soarta românilor şi îi va reprezenta pe aceştia”, relatează Mediafax.

Mobilizarea pentru acest protest s-a făcut pe o reţea de socializare.

”Am venit şi în februarie de multe ori şi în martie şi de câte ori pot voi fi aici pentru a apăra democraţia şi pentru a apăra România de hoţii care vor să ne distrugă. Este o revoltă generală pentru că am intrat pe un trend prin care PSD ne trage înapoi spre comunism. Mai recent este atacul asupra DNA şi faptul că săptămâna acasta a apărut noul proiect de lege prin care se prevede că, deşi au fost condamnaţi, să poată fi miniştri”, a spus Laura Popescu, una dintre protestatare.

”Am venit pentru a protesta împotriva vehementelor atacuri împotriva singurei instituţii care apără cât de cât legea în ţara asta şi anume DNA. Am venit în piaţă şi pentru declaraţiile şocante ale domnului Dragnea, care a spus că nu are nevoie de arme, pentru că el are Parlamentul şi partidul. Asta mi se pare o declaraţie Erdogan categorică... Am sperat să vină mai mulţi oameni. Pe reţelele de socializare îşi anunţaseră prezenţa 900 de persoane, aici sunt cel mult 200”, a explicat Călin, prezent şi el în piaţă.

Oamenii s-au strâns în faţa Guvernului şi au pornit către sediul central al PSD, scandând: ”Justiţie, nu corupţie”, ”PSD, ciuma roşie”, ”Nu vrem să fim o naţie de hoţi”, ”Nu scăpaţi”, ”La puşcărie, cu Dragnea la puşcărie”.