Românii sunt așteptați vineri, 15 martie, ca începând cu ora 15:00, timp de 15:00, să facă grevă în semn de protest față de lipsa autostrăzilor din Moldova.

UPDATE

”Eu nu mă voi liniști până nu văd autostradă la Suceava. Am decis să donez acel metru de autostradă unei organizații nonguvernamentale, urmând ca acest ONG să atragă români și să facă din români ctitori ai unei autostrăzi reale. O să vedem cum vom putea deveni ctitori au unei autostrăzi reale", a declarat Ștefan Mandachi, într-o conferință de presă susținută la finalul inaugurării singurului metru de autostradă din Moldova.




”Nu voi face politică, îmi voi duce drumul înainte. Idealul meu este să fac autostradă. Vrem să se construiască autostrăzi cu aceeași viteză ca în China sau Germania", a declarat Ștefan Mandachi, cu prilejul inaugurării simbolice a primului și singurului metru de autostradă din Moldova, construit de el.


"Acesta nu este protestul lui Mandachi, este protestul lui Gheorghe, Vasile, Ion, Corina și așa mai departe. Nu mai este manifestul meu. Vreau să fim mândri că suntem moldoveni...Este manifestul României. Haideți să facem din acest manifest momentul zero, să restartăm România", a mai spus omul de afaceri.

+++

”Hoții, hoții!”, ”PSD, ciuma roșie!”, strigă numeroși oameni strânși în jurul orei 15:00 în Piața Victoriei. Circulația pe Bulevardul Aviatorilor a fost restricționată.


Un protest are loc și în fața Ministerului de Finanțe, organizat de mai multe ONG-uri nemulțumite de noile prevederi impuse de autorități.

Și studenții organizează un protest în Piața Universității.



+++

Liviu Dragnea l-a numit pe Mandachi "șmecher" și "circar": "Ca să țipe unii acum că nu fac autostrăzi. Și niște șmecheri să urle că au făcut un metru de autostradă, când astăzi încep lucrările la Autostrada Moldova. Ei fac circ, noi facem autostrăzi. Ei țipă, noi dezvoltăm România. Acel om de afaceri care am înțeles că a cheltuit 100.000 euro pentru acest circ. Dacă tot avea banii ăștia, putea să îi doneze. Legea aprobată în Parlament e Târgu Mureș-Iași. Ce căuta spre București? Totul este circ. Rămâne la latitudinea noastră să spunem adevărul. Nu vă cer să mințiți, să manipulați, vă cer să aveți curajul să spuneți oamenilor ce se întâmplă. Pentru că altfel îi lăsați pe acești circari conduși de leneși. Nu mai știu cum să îi zic lui Iohannis – leneș. Se supără, de fapt, nu se supără că și pentru asta îi trebuie efort".

+++

Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a anunțat că va participa "cu mare drag" la protestul pentru autostrăzi. Eurodeputatul PNL Siegfried Mureșan se întreabă de ce protestează.


+++

Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) se alătură campaniei.

Promotoare a mediului de business din România, CCIR susține inițiativa care vine din rândul oamenilor de afaceri, ”în lipsa unor acțiuni concrete din partea decidentului politic, fiind un semnal extrem de important pentru întreaga societate, nu doar pentru antreprenori”.

”Lipsa de infrastructură îl împinge pe omul de afaceri din România să crească prețul la transport și în acest fel să piardă competiția cu țările din jur. Ca urmare, întreaga populație a României are de suferit, prin prețurile mari pe care le regăsește la raft. Sper ca acest semnal de alarmă va fi auzit și înțeles de către decidentul politic, iar măsurile de redreesare a infrastructurii vor fi luate de urgență”, a declarat președintele CCIR, Mihai Daraban.

+++

Acțiunea a fost inițiată de omul de afaceri Ștefan Mandachi, prin construirea primului kilometru de autostradă din regiunea Moldovei.


Pe rețelele de socializare, numeroși români și-au anunțat participarea la proteste. Unele companii și patroni susțin că vor lua parte la grevă.

Membrii Federației Operatorilor Români de Transport (FORT) opresc activitatea pentru 15 de minute, în semn de solidaritate: ”Transportul de mărfuri și pasageri, circuitul sanguin al ecomomiei nu poate funcționa fără autostrăzi! În data de 15.03.2019, la ora 15,00 sună ceasul „Deșteptarea!” pentru toți factorii de decizie din toate guvernele de până acum și în special pentru guvernarea actuală, care nu a prevăzut bani suficienți în buget pentru construcția de autostrăzi! Cine este responsabil pentru moartea a 60.000 de oameni, cauzată în mare parte de lipsa autostrăzilor!?”

Și președintele Klaus Iohannis a anunțat vineri, în cadrul unei declarații de presă, că este alături de protestatari.

De asemenea, și-au anunțat sprijinul pentru protest inclusiv primari PSD.

Campania are și un imn:


Coincidență sau nu, PSD anunță că încep lucrările la centura ocolitoare a Bacăului, despre care spune că va avea "profil de autostradă". Lucrările vor fi inaugurate, de pa 12:30, de ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc: ”Cât timp România și românii vor autostrăzi, eu cred că dacă ne oprim și 15 minute ne costă foarte mult. Noi vom lucra non-stop ca să vedem că se implementează proiectele pe care le avem acum în desfășurare”.