Institutul Național de Statistică (INS) a revizuit în creștere ușoară avansul economiei românești în primul semestru al acestui an, potrivit noilor cifre majorarea PIB fiind de 3,8 la sută, atât pe serie brută cât și pe serie ajustată sezonier.

În cifrele comunicate la începutul lunii septembrie, creșterea economică estimată pentru primul semestru era de 3,7 la sută pe serie brută și 3,8 la sută pe serie ajustată sezonier.

Și datele pentru trimestrul doi au fost revizuite în creștere ușoară comparativ cu comunicatul precedent de la Statistică, avansul PIB fiind estimat, în prezent, la 3,4 la sută pe serie brută și 3,8 la sută pe serie ajustată sezonier, comparativ cu o creștere cu 3,3 la sută pe seria brută și cu 3,7 la sută pe seria ajustată sezonier, potrivit cifrelor publicate la începutul lunii septembrie.

Datele referitoare la evoluția produsului intern brut în trimestrul al doilea față de trimestrul precedent au rămas nemodificate față de luna trecută, avansul PIB încetinind la 0,1 la sută în intervalul aprilie-iunie, după ce, în primele trei luni ale acestui an, PIB a crescut cu 1,4 la sută față de trimestrul al patrulea din 2014.

Comerțul, informațiile și comunicațiile și industria și construcțiile sunt principalele sectoare care au contribuit la creșterea economiei românești în prima parte a anului.