UPDATE / VIDEORomânia va participa cu 120 de militari la grupul de luptă al NATO din Polonia
Președintele Klaus Iohannis a declarat, marți, după ședința CSAT, că a aprobat participarea României la Grupul de luptă pentru asigurarea prezenței înaintate consolidate a NATO din Polonia.
"Astfel, începând cu anul 2017, țara noastră va fi prezentă cu o subunitate la nivel de companie, cu un efectiv total de 120 de militari, cu capabilitățile aferente, așa cum, de altfel, ne-am angajat la Summitul NATO de la Varșovia din 2016. Acest grup de luptă are rolul de a contribui la asigurarea securității, complementar forțelor naționale de apărare, în situații de criză sau de conflict. Am informat Parlamentul României în această chestiune", a precizat Klaus Iohannis.
Ce s-a discutat în CSAT?
- a fost aprobată o formă actualizată a Programului privind transformarea, dezvoltarea și înzestrarea Armatei României până în 2026 și în perspectivă, ca urmare a alocării a 2% din PIB pentru Ministerului Apărării Naționale.
"Prin punerea în aplicare a Programului, actualizat și în acord cu autoritățile NATO, se vor iniția programele esențiale de înzestrare și participare a operatorilor economici naționali la fabricarea unor tipuri de tehnică militară, și aș exemplifica aici: transportoare blindate 8x8 și 4x4, autoturisme de transport blindate și neblindate de tip ușor, avioane multirol, sisteme de comandă și control și corvetele",
"Prin punerea în aplicare a Programului, actualizat și în acord cu autoritățile NATO, se vor iniția programele esențiale de înzestrare și participare a operatorilor economici naționali la fabricarea unor tipuri de tehnică militară, și aș exemplifica aici: transportoare blindate 8x8 și 4x4, autoturisme de transport blindate și neblindate de tip ușor, avioane multirol, sisteme de comandă și control și corvetele",
a mai afirmat Iohannis.
- au fost analizate și aprobate obiectivele României la summitul NATO de la Bruxelles, care se va desfășura în această primăvară, probabil la sfârșitul lunii mai. Șeful statului a explicat că reuniunea va asigura cadrul pentru prezentarea viziunii noii administrații americane cu privire la rolul Alianței, o evaluare de etapă a procesului de implementare a deciziilor adoptate la Varșovia și lansarea unor noi direcții de acțiune în pregătirea Summitului din 2018.
- a fost analizată activitatea Ministerului Apărării, Ministerului Afacerilor Interne, SIE, SPP și STS în anul 2016, precum și principalele obiective ale acestora pentru anul în curs.
- a fost evaluată activitatea desfășurată în cursul anului trecut de către Consiliul Operativ de Securitate Cibernetică și de către Centrul Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică, precum și prioritățile de acțiune pentru 2017.
- a fost analizat Raportul Consiliului Suprem de Apărare a Țării privind activitatea din 2016, raport care va fi trimis, spre aprobare, Parlamentului României.
Comentarii