Ministrul Justiției, Florin Iordache, l-a asigurat pe premierul Sorin Grindeanu, în ședința de marți a Guvernului, în care a fost aprobată OUG 13/2017 privind modificarea Codurilor Penale, că această ordonanță are toate avizele necesare.

Acest lucru a fost confirmat și de către secretarul general al Executivului, Mihai Busuioc.

"Domnule prim-ministru, vă rog să suplimentăm ordinea de zi cu trei proiecte. Este vorba, primul dintre ele, sau două dintre ele fac parte din pachetul de legi care vizează evitarea unei hotărâri pilot de la CEDO. Și aici discut de proiectul de lege privind grațierea unor pedepse. Nu am avut nevo... Cel de al doilea este proiect de lege pentru completarea Legii 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate. La acest proiect de lege am avizul domnului ministru de externe, domnul Meleșcanu. Și cel de-al treilea, vă rog să suplimentăm și cu cel de-al treilea. Este vorba de proiect de Ordonanță de Urgență pentru modificarea și completarea Codului penal și a Codului de procedură penală", a început ministrul Justiției Florin Iordache.

Premierul Sorin Grindeanu l-a întrebat în repetate rânduri pe ministrul Justiției dacă are toate avizele necesare, iar toate procedurile sunt îndeplinite.

"Binențeles!", a răspuns Iordache. Sorin Grindeanu l-a întrebat și pe secretarul general al Guvernului dacă toate avizele sunt îndeplinite.

"Domnule prim-ministru, din punct de vedere tehnic toate avizele sunt luate", l-a asigurat și Mihai Busuioc, secretarul general al Guvernului.


Ministrul Justiției, Florin Iordache, a precizat, la conferința de presă care a urmat după ședința de marți în care a fost adoptată OUG 13/2017, că Ordonanța avea avizele de la Ministerul de Interne și de la Ministerul Afacerilor Externe.

Proiectul nu primisese, însă, încă avizul CSM.

De asemenea, Guvernul a publicat și un extras din Stenograma ședinței Guvernului Cioloș din 18 mai 2016 în care a fost discutat proiectul de OUG pentru modificarea și completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal, precum și a Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală.