Update (2 aprilie, ora 17:00) Darius Vâlcov a fost arestat preventiv pentru 23 de zile. Miercuri, 1 aprilie, cererea DNA privind încuviințarea reținerii și arestării preventive în cazul lui Darius Vâlcov a fost aprobată, miercuri, de Senat, fiind înregistrate, 106 opțiuni "pentru" și 29 "împotrivă". Știrea a fost dată mai întâi pe surse și apoi agenția Mediafax a publicat confirmarea oficială. Votul a fost secret, cu bile.

Potrivit rezultatului oficial anunțat în plen, în urma votului, Senatul a aprobat, miercuri, urmărirea penală și a încuviințat reținerea și arestarea preventivă a senatorului Darius Vâlcov în al doilea dosar deschis de DNA, cunoscut ca dosarul "tablourilor".

Astfel, rezultatul votului pentru cererea de încuviințare a urmăririi penale pentru fost ministru delegat pentru buget și ministrul al finanțelor publice, Darius Vâlcov  a fost 120 de voturi ”pentru”, 18 voturi ”împotrivă” și 1 vot anulat. Numărul total al votanților a fost 139, din totalul de 168 se senatori, potrivit Mediafax.ro.

În Senat astăzi a fost votată a doua cerere a DNA pentru arestare preventivă. Senatorii au votat în majoritate și pentru încuviințarea urmării penale.

Detalii pe mediafax.ro