Ministerul Mediului din China a nominalizat mai multe orașe din nordul țării care nu au făcut suficiente eforturi pentru a combate poluarea.

Mari părți din nordul Chinei au fost acoperite de un smog sufocant în această iarnă, în pofida repetatelor eforturi ale guvernului de a combate această problemă.

În urma unei inspecții în 18 orașe din provinciile Beijing, Tianjin și Hebei, Ministerul Mediului a descoperit mai multe probleme în reacția autorităților ca urmare a apariției smogului, printre care și planificarea inadecvată și o slabă implementare a politicilor, relatează agenția Xinhua, preluată de Agerpres.

Orașul Cangzhou din provincia Hebei a fost criticat pentru că nu a reușit să întocmească o listă detaliată cu fabricile care trebuie închise în zilele cu poluare puternică, ceea ce a făcut să fie dificilă realizarea unei reduceri a emisiilor, mai menționează agenția chineză de știri.

Orașul Jiaozuo a fost la rândul său criticat pentru că nu a efectuat controale în trafic pentru a verifica respectarea interdicției de circulație atunci când în localitate s-a instituit cod roșu de poluare, în timp ce orașul Baoding a fost menționat pentru că a rămas în urmă în ceea ce privește modernizarea termocentralelor pe bază de cărbuni pentru a reduce emisiile poluante.

China se află în al treilea an, al unui așa-numit război împotriva poluării, care își propune să limiteze efectele acesteia asupra calității aerului, solului și apei, după decenii de creștere economică fără restricții de mediu. Măsurile luate până acum au însă un efect redus.