EurActiv.ro: Ați ajuns în România în 2012. Cum ați resimțit trecerea de la o cultură la alta? Ce vi s-a părut cel mai greu când ați ajuns în țara noastră?

Totul, în sensul că este o lume cu totul nouă, oamenii sunt noi și diferiți, mâncarea este la rândul ei diferită, clima este atfel, limba dificilă. Depinde însă foarte mult de scopul cu care ai venit aici și de oamenii pe care îi ai în jurul tău. Începutul experienței mele în România a însemnat în general integrarea în societate prin studii, deoarece am urmat un program de masterat aici [n.r. în Dezvoltare Internațională, la Facultatea de Stiințe Politice, Universitatea Babeș-Bolyai]. 

Într-adevăr, culturile sunt foarte diferite. Am plecat, de exemplu, de la un stil de viață total diferit pe care îl aveam în Burundi, unde relațiile dintre oameni sunt mult mai spontane, mult mai apropiate. Majoritatea oamenilor de acolo stă în case, nu există blocuri, de aceea oamenii petrec zilnic mult timp alături de ceilalți vecini și au relații mult mai strînse, mai apropiate. Din acest punct de vedere, la un prim contact cu România, oamenii mi s-au părut mult mai rezervați. Într-adevăr, respectă foarte mult spațiul celorlalți însă păstrează o anumită distanță față de semenii lor și mie ca africană, îmi lipsește parcă acea interacțiune dintre oameni. La noi [n.r. în Burundi] este un soi de „dezordine plăcută”, ceva gălăgie, muzică, interacțiune între oameni... este un mod plăcut de petrecere a timpului împreună. 

Aș mai menționa ca dificilă și acomodarea cu anotimpurile de aici. Bineînțeles că noi nu avem iarnă și mi-a fost mai greu la început. Crescând fără zăpadă, nu știu niciun sport de iarnă și m-am acomodat mai greu. Însă, după patru-cinci ani, pot să zic că acum mă simt bine în România, m-am adaptat la cultura românească însă nu am abandona-o pe cea burundeză ci, am găsit un echilibru. 

Mâncare burundeză. Sursă fotografie: Diane Roman Inamahoro Facebook

EurActiv.ro: Sunteți expert în cooperare internațională pentru dezvoltare și migrație. Din punctul dvs. de vedere, raportat la noua Agendă 2030, care credeți că sunt cele mai mari provocări? Vi se pare fezabilă îndeplinirea tuturor celor 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă?

Sunt și nu sunt fezabile. Agenda 2030 reprezintă o continuare a Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului (ODM), dinainte de 2015, cu scopul de a merge mai departe și de a pune capăt tuturor formelor de sărăcie. La nivel național, cât și global, sunt anumite provocări și, cu toate că Obiectivele de Dezvoltare Durabilă (ODD) nu au un caracter obligatoriu, ele reprezintă un apel la acțiune pentru toate țările. Săraci, bogați sau cu venituri medii, toți sunt actori importanți iar în acest sens, este de așteptat ca guvernele să preia inițiativa și să pună în aplicare și la nivel național cadrele pentru îndeplinirea celor 17 obiective. 

Eliminarea sărăciei trebuie să fie însoțită de strategii care să sporească creșterea economică și să îndeplinească anumite nevoi sociale și mă referer aici desigur la chestiuni care țin de educație, sănătate, protecție socială, oportunități de angajare și, în același timp, trebuie protejat și mediul și trebuie susținută lupta împotriva schimbărilor climatice.

Problema constă în faptul că statele, fie ele sărace sau bogate, nu au același nivel de gestionare a acestor probleme, de aceea au ca responsabilitate principală monitorizarea și analiza lor. Acest lucru presupune colectarea în timp util a datelor calitative și ușor accesibile, ceea ce realistic vorbind este foarte greu, fiind nevoie de foarte multă voință din partea guvernelor. Însă, voința nu este nici ea suficientă, fiind nevoie și de capacitatea autorităților locale, lucru la fel de greu de obținut, mai ales în cazul țărilor care se confruntă cu crizele politice sau conflicte armate unde, în foarte multe cazuri, corupția este foarte ridicată. Astfel de state nu au cum, efectiv, să pună în aplicare în mod eficient toate obiectivele. De aceea încercăm și putem spune că sunt fezabile de îndeplinit obiectivele însă, necesită foarte multe eforturi și bunăvoință. 

EurActiv.ro: Cum ați ajuns mediator intercultural și ce presupune mai exact acest rol?

Lucrez într-un proiect care se numește „MIGRANET - Rețea regională pentru integrarea migranților”, finanțat prin Fondul pentru Azil, Migrație și Integrare (FAMI) al cărui obiectiv principal își propune să sprijine integrarea în societatea românească a migranților care au venit în România cu forme legale. În Cluj, unde lucrez eu prin acest proiect, implementat de Liga Apărării Drepturilor Omului (LADO), au fost identificate comunități care reprezintă grupul țintă, precum: comunitatea africană, cea latino-americană, pakistaneză, indiană și siriană.

Mediatorul intercultural este cel care asigură o strânsă legătură între membrii comunităților și reprezentanți ai instituțiilor publice din România. În cazul meu, și cel mai bun caz, poate fi o persoană din comunitate care este de ceva vreme în România și s-a confruntat cu procedura de migrare și integrarea în societate și  care, pe baza propriei experiențe, poate să îi ajute pe ceilalți să se integereze, la rândul lor.  

EurActiv.ro: Ce reprezintă Grupul pentru parteneriat România-Burundi?

În familia mea am rude, părinți, mătuși sau chiar prieteni care au trăit în România și care întotdeauna îmi povestesc nostalgici despre experiențele lor aici. Visurile lor sunt în marea lor majoritate să se întoarcă, chiar și numai pentru câteva zile, să vadă locurile în care au copilărit sau au trăit. Astfel, am avut oportunitatea, prin acești oameni, să găsesc o mare comunitate de foști studenți burundezi, care au trăit în România, s-au întors în Burundi, lucrează acolo și acum au creat o asociație. Se întâlnesc o dată sau de două ori pe an, iar dacă ajungi acolo crezi că ai ajuns în România pentru că toată lumea vorbește românește dar și kirundi. Cu ajutorul soțului meu Ștefan [n.r. Ștefan Roman], care la rândul lui lucrează în domeniul cooperării pentru dezvoltare, am creat acest grup care reprezintă un parteneriat, o solidaritate, o prietenie între cele două țări. Ne dorim să lucrăm împreună pentru a contribui la o viață mai bună, pentru comunitățile noastre și dorim să facem cunoscută țara și cultura atât în România cât și acasă când ne întoarcem, pentru cei care sunt deja acolo, oferind burse pentru tineri și creând oportunități pentru schimburi de experiență. 

EurActiv.ro: Românii nu știu foarte multe despre Burundi. Cum ați descrie țara dvs. de origine în câteva cuvinte?

Burundi este o țară frumoasă, mică dar cu potențial mare de dezvoltare, în special datorită climei umed-tropicale. Oamenii sunt calzi, curioși, frumoși însă, din păcate, din 2015 țara s-a cufundat într-o criză politică și economică și asta din cauza celui de-al treilea mandat prezidențial controversat [n.r. al președintelui Pierre Nkurunziza], situația a degenerat și astăzi continuă să fie instabilă. 

Burundi. Sursă fotografie: Diane Roman Inamahoro Facebook

EurActiv.ro: Ce rezultate concrete ați vrea să vedeți, în state precum Burundi, în urma cooperării pentru dezvoltate? Ce ați dori să se îmbunătățească cel mai mult în țara dvs. de origine?

Sunt foarte multe lucruri... însă, dacă vorbim despre cooperarea pentru dezvoltare, pentru mine, dezvoltarea începe de la nivel personal, prin modul de a vedea lucrurile, de a schimba mentalitatea și de a acționa. Sunt convinsă că educația este un element cheie pentru dezvoltare. Atât poporul cât și autoritățile publice știu care sunt drepturile și obligațiile lor.

Mi-aș dori să ajungem în Burundi la un nivel în care orice copil să poată avea acces la educație iar tinerii să aibă oportunitatea de a pleca din țară pentru a studia ceea ce își doresc. Crearea acestor parteneriate între școlile din Burundi și cele din România și a unor programe de schimb de experiență, oportunitatea de a călători, de a învăța bune practici unii de la alții, prin schimburi de experiență, sunt doar câteva lucruri pe care ni le dorim, pe termen lung, în Grupul de parteneriat România-Burundi. 

EurActiv.ro: Există în prezent vreo inițiativă în acest sens care s-a concretizat?

Din păcate nu, deoarece, așa cum am zis, a intervenit criza politică care nu ne permite să îndeplinim în siguranță aceste obiective. În Burundi am fost anul trecut iar prin Grupul de parteneriat încercăm să facem ce putem, să promovăm cultura africană în general și pe cea burundeză în special. În Burundi o să mă duc mereu pentru că acolo este „acasă” însă, criza politică ne îngreunează inițiativele. Mi-am pierdut chiar și un membru al familiei din pricina asta. 

EurActiv.ro: Din experiența dvs. din ultimii ani, cum este să fii migrant în România? Ce credeți că ar trebui îmbunătățit?  

Anul acesta voi împlini cinci ani de când sunt în România. Depinde foarte mult ce tip de migrant ești. Cred că termenul este unul foarte general  însă, ne referim mai exact la migranții veniți aici cu forme legale. De exemplu, un beneficiar de protecție subsidiară sau transfrontalieră nu întâmpină aceleași probleme ca cei care sunt, căsătoriți sau au un membru în familie care este român. Dar, în principiu, sunt niște provocări cu care se confruntă orice migrant, de exemplu limba, locul de muncă, școala etc. Pe mine m-a ajutat și soțul meu să învăț limba, dar am beneficiat și de un curs oferit de ONG-urile care activează în domeniul drepturilor omului. 

Vreau să subliniez că legi există, există numeroase ordonanțe cu privire la tot ce acoperă domeniul integrării migranților. Pot să vă dau un exemplu simpu, legat tot de limba română deoarece acesta este un element cheie pentru integrarea străinilor: statul român, prin inspectoratul școlar județean, oferă gratuit, cursuri de limba română pentru fiecare migrant. Există, de exemplu, o lege care spune că acele cursuri de limba română se organizează de inspectoratele școlare județene în colaborare cu centrele teritooriale ale Oficiului Român pentru Imigrare. Și, în fiecare an școlar, înscrierea la cursurile de inițiere în limba română se face înainte de începutul cursurilor din primul semestru, în perioada 25 august - 5 septembrie, ceea ce înseamnă că, dacă ai ajuns în luna ianuarie în România, trebuie să aștepți până în luna august ca să poți să te înscrii la aceste cursuri de limbă română pentru că nu ai altă alternativă. 

Ce vreau să subliniez prin asta, este faptul că există foarte multă birocrație care, din păcate, nu ne ajută să atingem rezultatele dorite iar legea ar trebui elaborată cu scopul de a facilita, de a ajuta toată procedura de integrare și nu pentru a o complica sau îngreuna. 

Astfel, pentru o integrare eficientă, informată și responsabilă, lucrurile trebuie făcute într-un mod participativ, trebuie să includă toți actorii și părțile implicate și interesate iar colaborarea, parteneriatul între autorități/instituții publice și societatea civilă reprezintă un element cheie pentru succes, altfel nu putem reuși să ajungem la ceea ce ne dorim.