Cei mai bogați 62 de miliardari au o avere totală comparabilă cu avuția a jumătate din populația globului, arată un raport al organizației britanice Oxfam International.

Patrimoniul cumulat de 1% dintre cei mai bogați oameni din lume l-a depășit anul trecut pe cel deținut de restul de 99% din populația Terrei, cu un an înaintea previziunilor, a indicat luni Oxfam, care propune o temă pentru dezbateri participanților la Forumul economic mondial care începe miercuri la Davos (Elveția), informează Agerpres

„Distanța între grupul celor mai bogați și restul populației s-a mărit în mod spectaculos în cursul ultimelor 12 luni”, constată un raport al acestei organizații, intitulat O economie în serviciul a 1% de persoane. Studiul este realizat pe baza datelor din topul miliardarilor editat de Forbes și un raport asupra avuției mondiale realizat de Credit Suisse. 

„Anul trecut, Oxfam estimase că 1% vor poseda mai mult decât restul lumii în 2016. Această predicție s-a realizat, de fapt, în 2015, cu un an mai devreme", subliniază raportul. 

Oxfam – un grup care luptă împotriva sărăciei, al cărui lider a co-prezidat forumul de la Davos de anul trecut – trage un semnal de alarmă în privința prăpastiei din ce în ce mai largi dintre cei mai bogați și cei mai săraci. Potrivit organizației, 62 de persoane posedă tot de mult atât cât jumătate din cea mai săracă populație mondială, în timp ce „această cifră era de 388 în urmă cu cinci ani”.

Între 2010 și 2015, averea netă a celor mai bogați 62 de oameni a crescut cu peste 500 de miliarde de dolari, în timp ce cele mai sărace 3,6 miliarde de persoane din lume au pierdut 1.000 de miliarde, notează Oxfam. Astfel, acum fiecare grupă are câte 1,76 mii de miliarde de dolari.

Diferența de venituri dintre cei mai bogați și cei mai săraci crește, de asemenea, notează CNN. Cei mai săraci 20% din locuitorii planetei – cei care trăiesc în sărăcie extremă, cu mai puți de doi dolari pe zi – abia au observat o creștere a câștigurilor între 1988 și 2011. În aceeași perioadă, cei mai avuți 10% au sesizat o creștere cu 46% a veniturilor.

Un alt raport, publicat anul trecut de Pew Research Center, evidenția că sărăcia s-a redus semnificativ la nivel mondial în ultimul deceniu. Totuși, 71% din populația lumii are venituri mici sau foarte mici, trăind cu mai puțin de zece dolari pe zi.

În același timp, clasa de mijloc reprezintă mai mult o promisiune decât o realitate, potrivit Pew. Deși ponderea clasei medii s-a dublat pe parcursul deceniului încheiat în 2011, până la 13%, tot reprezintă o fracțiune prea puțin importantă din populația mondială.

Pentru a combate inechitatea avuției mondiale, Oxfam își reia solicitarea adresată liderilor mondiali de a lupta împotriva paradisurilor fiscale, care i-au ajutat pe bogați să strângă 7,6 mii de miliarde de dolari, potrivit organizației. Dacă impozitele ar fi fost plătite pentru aceste sume, guvernele ar fi abut la dispoziție încă 190 de miliarde de dolari în fiecare an.