La un an de la stabilirea cotelor obligatorii de refugiați, statele membre UE au reușit să distribuie aproape 6.000 de persoane. În acest timp, 10 țări care reprezintă 2,5% din PIB-ul mondial, găzduiesc jumătate din refugiații din întreaga lume.

Anul trecut, europenii au căzut de acord, cu chiu cu vai, după negocieri aprinse și îndelungate, și cu votul "împotrivă” a patru state est-europene (Cehia, România, Slovacia și Ungaria) asupra cotelor obligatorii de refugiați.

Consiliul JAI a decis, pe 22 septembrie 2015, transferarea "de urgență” a unui număr de 120.000 de refugiați din Grecia, Ungaria și Italia, în decurs de doi ani. În mai, se stabilise deja un alt transfer de urgență: 40.000 de refugiați din Italia și Grecia.

Unde suntem acum: nici 6.000 de refugiați relocați 

La puțin timp de la împlinirea unui an de la decizia JAI, situația este mult mai rea decât își închipuise cineva: doar 5.953 de refugiați au fost relocați – 1.316 din Italia și 4.637 din Grecia.

Mai grav este că, deși s-a stabilit că vor fi relocați 160.000 de refugiați, nici până astăzi nu au fost repartizați toți statelor membre. Astfel, din mecanismul de 40.000 aprobat în mai 2015 de Consiliu mai sunt de alocat 7.745, iar din cel de 120.000 ar mai fi de alocat 54.000.

În ceea ce privește România, conform datelor Comisiei Europene, până la 7 octombrie, țara noastră a primit 240 de refugiați: 12 din Italia și 238 din Grecia.

La momentul actual pare destul de greu de crezut că acest sistem al cotelor obligatorii va mai putea fi implementat așa cum a fost el gândit. În decursul anului care s-a scurs, cu excepția României, care, după ce s-a opus cotelor, a promis că va respecta decizia luată la nivel european, alte state est-europene și-au manifestat nemulțumirea față de mecanism.

Și nu doar la nivel declarativ. Slovacia și Ungaria au atacat decizia la Curtea de Justiție a UE. În plus, Budapesta a organizat, pe 2 octombrie, un referendum privind cotele obligatorii de refugiați.

Referendumul nu este valid, deoarece prezența a fost sub 50%. Dar, cum din cei 43,23% care au votat 98,24% au respins cotele, premierul Viktor Orban consideră că UE trebuie să țină cont de rezultatul referendumului. 

Luni, el a înaintat în Parlament un proiect de amendament constituțional care interzice relocarea colectivă de migranți în Ungaria și prevede că orice instalare se va face doar pe bază individuală și cu respectarea legislației ungare.

Cel mai important semnal a venit chiar de la cancelarul german, Angela Merkel.

În fața opoziției tot mai evidente a esticilor, la summitul european informal desfășurat luna trecută la Bratislava, Merkel a făcut un pas înapoi, fiind de acord să lase o portiță de ieșire statelor est-europene. Potrivit Reuters, cancelarul german a acceptat propunerea lor de "cote flexibile", adică să poată contribui cu efective, echipamente și cu fonduri la controlul migrației la frontierele UE, în loc să preia migranți prin sistemul de cote.

Povară inegală

Denunțând "egoismul țărilor bogate”, Amnesty International (AI) a publicat recent un raport care arată o situație ce ar trebui să dea de gândit unora, inclusiv europenilor care nu reușesc să preia un număr mic de refugiați în comparație cu populația UE (508 milioane de locuitori): jumătate dintre refugiații din lume sunt găzduiți în doar zece țări care reprezintă mai puțin de 2,5 % din PIB-ul mondial.

 

"Statele bogate dau dovadă de o lipsă totală de voință politică și de responsabilitate, lăsând doar zece țări, care reprezintă mai puțin de 2,5% din PIB-ul mondial, să primească 56% dintre refugiații planetei”,

a precizat organizația non-guvernamentală cu ocazia publicării raportului privind criza refugiaților.

Topul țărilor care au primit refugiați, potrivit raportului Amnesty International care se bazează pe datele Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiați (UNHCR):

1. Iordania, cu 6,6 milioane de locuitori, găzduiește peste 2,7 milioane de refugiați.

2. Turcia, cu o populație de 76,6 milioane, peste 2,5 milioane de refugiați. Cifra este valabilă pentru 2015, dar în prezent numărul refugiaților ar depăși trei milioane, conform AI.

3. Pakistan, cu 199 milioane de locuitori, - 1,6 milioane.

4. Liban, cu 4,46 milioane de locuitori, - 1,5 milioane.

5. Iran, cu 74,7 milioane, – 979.400.

6. Etiopia, cu o populație de 94,1 milioane, - 736.000.

7. Kenya, cu 44,3 milioane de locuitori, - 554.000.

8. Uganda, cu 37,5 milioane de locuitori, - 477.000.

9. Republica Democrată Congo, cu 67,5 milioane,  – 383.100.

10. Ciad, cu o populație de 12,8 milioane, – 369.500.

Aceste țări se învecinează cu zone de conflict și, prin urmare, sunt constrânse să-și asume o responsabilitate mult prea grea pentru ele. Iar asta se vede în condițiile inadecvate în care sunt găzduiți oamenii care fug din calea războiului și a persecuțiilor.

Dezechilibrul uriaș dintre statele bogate și cele sărace se observă cel mai bine în cazul refugiaților sirieni.

Astfel, dacă Marea Britanie a acceptat să primească mai puțin de 8.000 de sirieni din 2011 până în prezent, Iordania, cu de aproape 10 ori mai puțini locuitori și al cărei PIB reprezintă 1,2% din cel al Marii Britanii, a primit peste 655.000 de sirieni, se arată în raport.

"Egoismul țărilor bogate nu face decât să agraveze criza în loc să o rezolve”, este concluzia Amnesty International.    

"Fortăreața Europa"

Atitudinea Europei față de refugiați nu este însă una nouă, așa cum își imaginează cei mai mulți care au aflat de problema refugiaților odată cu afluxul de anul trecut. 

În fața celei mai mari crize a migrației de după cel de-al doilea Război Mondial, UE, cel mai bogat "bloc" politic din lume, a încercat să împiedice refugiații și solicitanții de azil să pună piciorul pe teritoriul său.

Europa care a dărâmat Zidul Berlinului este aceeași care a ridicat garduri la frontiere, a mărit numărul grănicerilor și a încheiat acorduri cu statele vecine pentru a-i ține pe refugiați departe de frontierele sale. 

De mai bine de 10 ani,  abordarea UE a fost de a preveni intrarea în spațiul său a oamenilor care încercau să ajungă aici pe rute terestre sau maritime. Fie trimițându-I înapoi, fie închizând rutele de acces, ultimul exemplu fiind blocarea rutei balcanice.

Potrivit Amnesty International, aceste acțiuni au avut loc, adesea, cu încălcarea gravă a drepturilor omului și punând în pericol viețile oamenilor. Cel mai bun exemplu este cel al persoanelor care au încercat în ultimii ani să ajungă din Libia în Italia pe cale maritimă, câteva mii murind înecați în Marea Mediterană. 

Propunerile Amnesty International

Dată fiind situația actuală, AI a venit anul acesta cu cinci propuneri în vederea împărțirii echitabile a responsabilității: 

  •  un nou mecanism de distribuire a refugiaților care să respecte criteriile de vulnerabilitate ale UNHCR.  

Toate țările ar trebui să accepte refugiați vulnerabili, în funcție de capacitatea fiecărui stat.

  • un nou mecanism la nivel global în privința transferării refugiaților din țări unde numărul acestora a depășit un anume nivel în alte state.
Mecanismul ar urma să fie declanșat în momentul în care o țară anunță că și-a depășit capacitatea maximă de găzduire a refugiaților. 
  •  un sistem de finanțare flexibilă și previzibilă pentru refugiați și sprijin financiar semnificativ pentru țările care găzduiesc un număr mare de refugiați.
  • consolidarea procedurilor de stabilire a statutului de refugiat și încurajarea utilizării procedurii "prima facie".

De obicei, persoanele care solicită acordarea statutul de refugiat trebuie să argumenteze în mod individual că temerile lor de persecuție sunt bine întemeiate. În timpul unui flux masiv de oameni, opțiunea cea mai potrivită ar fi să se determine statutul de refugiat pentru un grup, iar fiecare persoană din acesta ar fi considerată ca refugiată prima facie, pînă se va demonstra contrariul, potrivit UNHCR. 

  • toate țările ar trebui să implementeze politici și sisteme prin care să asigure o protecție eficientă a refugiaților și solicitanților de azil și să le fie satisfăcute nevoile de bază în în concordanță cu drepturile omului și cu demnitatea umană.