Cu prilejul Zilei Națiunilor Unite, ministru de Externe reamintește participarea activă a României în cadrul ONU, în vederea îndeplinirii vocației sale universale de pace și cooperare.

"România rămâne o promotoare activă a principiilor Cartei ONU și este hotărâtă să se implice în continuare în activitățile Organizației pentru asigurarea păcii și securității internaționale, a respectului pentru dreptul internațional, precum și pentru atingerea unei dezvoltări durabile. În actualul context internațional, marcat de multiplicarea și diversificarea riscurilor și amenințărilor la adresa păcii și securității internaționale, se amplifică rolul și responsabilitățile celui mai important for global, precum și așteptările din partea statelor membre ale Organizației și ale cetățenilor acestora", transmite șeful diplomației de la București, Teodor Meleșcanu, potrivit unui comunicat MAE.

Dorința României de a contribui la activitatea ONU e demonstrată și de susținerea candidaturii țării noastre pentru un loc de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU, la alegerile din 2019, pentru mandatul 2020 – 2021, mai spune ministrul.