O curte de apel federală a menținut joi suspendarea temporară a ordinului președintelui Donald Trump prin care se restrângea accesul în Statele Unite, transmite Reuters.

În unanimitate, Curtea de Apel a celui de-al nouălea circuit al SUA a decis în favoarea statelor Washington și Minnesota, care contestaseră ordinul prezidențial. Decretul semnat de Trump pe 27 ianuarie interzicea accesul în Statele Unite a cetățenilor din Irak, Iran, Libia, Siria, Somalia, Sudan și Yemen, țări cu populație majoritar musulmană, timp de trei luni, precum și al tuturor refugiaților, timp de patru luni, potrivit Agerpres.

Actul a fost contestat de mai multe state americane și a ajuns pe rolul mai multor instanțe. 

Ultimul cuvânt în această dispută judiciară îl va avea, probabil, Curtea Supremă a SUA, apreciază Reuters. 

După sentința curții de apel, Trump a scris pe Twitter, cu majuscule: "NE VEDEM ÎN INSTANȚĂ, E ÎN JOC SECURITATEA NAȚIUNII!". 

Pe de altă parte, noul Procuror general al SUA, Jeff Sessions, a declarat joi, la puțin timp după depunerea jurământului, că America trebuie să pună capăt imigrației ilegale, transmite BBC.

"Trebuie să terminăm cu această nelegitimitate care amenință siguranța publică și duce la scăderea salariilor clasei muncitoare americane", a spus noul procuror general, după ceremonia desfășurată la Casa Albă.

Jeff Sessions a mai afirmat că Statele Unite au nevoie de un nou sistem de imigrare: "Ne trebuie un sistem care servește intereselor poporului american. Unul care nu e nedrept, imoral sau nepotrivit".