Potrivit UNDP, până în 2030 60% din populația globului va locui în orașe. În acest context, noua agendă urbană, adoptată recent, propune durabilitate, incluziune și flexibilitate. Care vor fi însă principalele provocări ale lumii?

Estimările oficialilor UNDP indică faptul că peste jumătate din populația lumii (54.5%) locuiește în prezent în zonele urbane. O sporire rapidă, de aproximativ 90%, a numărului de locuitori în mediul urban ar urma să aibă loc în statele aflate în curs de dezvoltare situate pe continentele african și cel asiatic.

 În acest context, noua agendă urbană, adoptată pe 17 octombrie 2016, în Quito (Ecuador), vine în completarea celor 17 obiective de dezvoltare durabilă, asumate de liderii mondiali la sfârșitul lui 2015, prin Agenda 2030 pentru Dezvoltare Durabilă.

Viziunea strategică a urbanizării sustenabile, negociată de mai bine de trei ani și prezentată cu ocazia conferinței privind Locuințele și Dezvoltarea Urbană Durabilă (Habitat III) prevede o abordarea globală a urbanizării, pentru următorii 20 de ani. Astfel, agenda de dezvoltare durabilă a centrelor urbane, propusă de UNDP, este orientată pe acțiuni concrete și stabilește o serie de standarde globale ale dezvoltării urbane durabile. Aceasta cuprinde și o serie de recomandări centrate pe regândirea modului în care populația va construi, gestiona și trăi în orașe până în 2036. 

Amprenta economică și cea ecologică a centrelor urbane este foarte mare, în ciuda faptului că ele nu acoperă decât o mică parte a globului (0.51% din totalul suprafețelor de teren, la nivel global). Din punct de vedere al procentelor, orașele reprezentau, în 2014, peste 80% din PIB-ul mondial, produceau mai mult de 70% din gazele cu efect de seră din lumea întreagă și înregistrau un consum energetic general de 80%. Totodată, experții estimează că în 20-30 de ani, dezvoltarea centrelor urbane va fi însemnată, triplându-se ca dimensiune și atingând aproximativ 1,2 milioane km pătrați în anul 2030. 

În acest sens, autoritățile sunt încurajate să utilizeze surse de energie regenerabilă (până în 2040 sistemul energetic global ar trebui să satisfacă cererea a 9 miliarde de oameni), să îmbunătățească transportul în comun, să elimine poluarea și să gestioneze în mod sustenabil resursele naturale.

Potrivit celui de-al 11-lea obiectiv de dezvoltare durabilă, concentrat pe durabilitatea orașelor și cea a comunităților urbane, până în 2050 două treimi din omenire (cca. 6,5 ​​miliarde de persoane) vor locui în mediul urban. Din această cauză, modul în care ne construim și ne gestionăm spațiile urbane devine esențial pentru politica dezvoltării durabile. 

Dacă în urmă cu 26 de ani omenirea număra doar zece megalopolisuri, cu peste 10 milioane de locuitori, în 2014 numărul acestor centre urbane a ajuns la 28, însumând un total de 453 milioane de locuitori. Astfel, scopul UNDP în următorii 20 de ani constă în crearea unor centre urbane sigure, rezistente și durabile, ce își propun la rândul lor să lupte împotriva unor provocări ca: eradicarea sărăciei, a inechităților sociale precum și reducerea schimbărilor climatice. 

Noua agendă urbană răspunde, totodată, unor probleme actuale precum: sărăcia urbană, șomajul, schimbările climatice, poluarea, excluderea marginalizării grupurilor vulnerabile (emigranți și refugiați), reducerea dezastrelor naturale precum și cea a disparităților de gen. 

Chiar dacă noua agendă pentru dezvoltarea urbană rămâne doar o recomandare, UNDP recunoaște că are nevoie de susținerea guvernelor naționale și a comunităților locale pentru îndeplinirea obiectivelor propuse, singurele care ar favoriza crearea unor centre urbane mult mai rezistente și sigure pentru cetățeni.