Portugalia și Insulele Capului Verde au semnat un acord privind Fondul Climatic de Mediu. Negaționiștii climei pot folosi ce megafoane doresc, dar temperaturile nu mint, nici efectele nefaste asupra naturii și asupra sănătății.
Doar 7353 de copii ucraineni sunt înscriși în sistemul de învățământ din România. Numărul copiilor ucraineni care s-au stabilit cu protecție temporară în țara noastră, alături de părinții lor, e de aproximativ 47.000, conform statisticilor oficiale.
77% dintre unguri se opun ca Uniunea Europeană să trimită imigranți în Ungaria, în ciuda opoziției Guvernului ungar. Nu există niciun grup social care să susțină planul de la Bruxelles.
BBC a obținut dovezi care pun la îndoială relatarea gărzii de coastă grecești cu privire la naufragiul de miercuri al unei bărci cu migranți, în urma căruia au murit sute de persoane.
Al șaselea deces începând din 2021, legat de înăsprirea legii contra avortului în Polonia, a determinat câteva mii de oameni să protesteze pe străzile Varșoviei.
Autoritățile Marinei Braziliei intenționează să profite de vizita unei delegații la nivel înalt a Forțelor Navale din China pentru a face apeluri împotriva pescuitului ilegal în largul coastei braziliene și pentru a discuta despre Atlanticul de Sud.
Lumea este atentă la sustenabilitate și la ESG ( Environmental, Social, Governance) mai mult ca oricând, dar de atâtea ori maltratează pădurile și alte resurse naturale ale planetei.
"Relațiile dintre Italia și Germania sunt strânse, bazate pe încredere și foarte solide. Și acest lucru este valabil și pentru cooperarea cu Guvernul italian", a declarat cancelarul Olaf Scholz într-un interviu pentru Corriere della Sera.
Sloganul ediției 2023 este "O lume cu zero emisii": politicieni și reprezentanți ai companiilor și societății civile sunt prezenți la conferințe, relatează Euronews Italia.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.
Uniunea Europeană nu pregătește un „pașaport de carbon” sau alte inițiative prin care să restricționeze libertatea de mișcare a cetățenilor, așa cum s-a vehiculat pe site-uri și publicații din România și din Republica Moldova.
Propaganda pro-Kremlin pe Facebook se manifestă și prin comentarii identice puse de un număr limitat de utilizatori, așa-zișii "troli”, conform global-focus.eu.