Interzicerea în orice mod a alăptării unui copil în spațiul public sau evacuarea din spațiul public a unei mame care alăptează un copil constituie contravenție, prevede un proiect de lege adoptat de Camera Deputaților.

Proiectul de lege privind alăptarea în spațiile publice are ca obiect de reglementare instituirea unor măsuri privind prevenirea discriminării mamelor care alăptează, precum și combaterea încălcării dreptului la hrană al copiilor. De asemenea, se propune reglementarea regimului sancționator pentru unele fapte care au legătură cu alăptarea copilului până la 24 de luni în spațiul public, relatează Agerpres.

Potrivit proiectului, constituie contravenții: evacuarea dintr-un spațiu public a unei mame care are dreptul de a se afla în acel spațiu și care alăptează un copil; interzicerea, în orice mod, a alăptării în spațiile publice a unui copil; refuzul furnizării de servicii unei persoane pentru că alăptează un copil, în condițiile în care persoana are dreptul de a beneficia de serviciul respectiv.



Contravențiile prevăzute de proiectul de lege se sancționează cu amendă de la 100 lei la 500 lei, dacă fapta este săvârșită de o persoană fizică și de la 1.000 de lei la 2.000 lei, dacă fapta este săvârșită de o persoană juridică sau de către o entitate înregistrată la Oficiul Național al Registrului Comerțului.

Proiectul merge la promulgare la președintele Klaus Iohannis.