EurActiv.ro: Pornind de la formarea și expriența dvs. profesională, ne puteți descrie contactul cu diferite instituții publice, lumea academică și societatea civilă din alte state, în domeniul dezvoltării durabile?  

Dezvoltarea durabilă presupune o interconectare eficientă a tuturor sectoarelor: public, mediul de afaceri, universități, societate civilă, media, comunitate. Colaboarea între aceste sectoare nu se realizează ușor, deși este esențială pentru modul în care respectiva societate se dezvoltă. 

Un model de succes este cel al Institutului Regal de Afaceri Internationale din Marea Britanie – Chatham House, care reușește să aducă împreună toate sectoarele pentru a discuta și analiza situația politică la nivel global și în anumite zone ale lumii. Un alt exemplu pozitiv este colaborarea între Comisia Europeană (CE) și sectorul tink-tank-urilor. Prin modul în care sunt structurate, instituțiile publice, inclusiv CE, nu au expertiza necesară pentru analizarea realităților sociale asupra cărora intervin prin diverse politici sau programe. CE compensează această limitare prin modul în care implică think-tank-uri, institute de cercetare și cercetători în fundamentarea propriilor politici.

Dacă este să vorbim despre dezvoltare durabilă, atunci colaborarea inter-sectorială trebuie să fie una dintre țintele centrale deoarece buna funcționare a fiecărui sector depinde de colaborarea acestuia cu celelalte sectoare. Instituțiile publice nu pot genera, pe termen lung, politici de calitate fără o analiză care este generată de think-tank-uri, mediul academic și ONG-uri. La fel, orice domeniu de activitate, inclusiv cel al cercetării, nu poate să se dezvolte fără a fi susținut de o politică publică de calitate. În multe țări, inclusiv în România, colaborarea disfuncțională între sectoare afectează gradul dezvoltării și durabilitatea acesteia.

EurActiv.ro: Cum credeți că abordează România în prezent politicile de dezvoltare durabilă și cele ale asistenței pentru dezvoltare? Cum ați descrie parteneriatul dintre societatea civilă și autoritățile publice în acest domeniu? Ce credeți că s-a îmbunătățit sau, din contră, în ultimii cinci ani?

Per ansamblu cred că România abordează mult mai profesionist și eficient asistența pentru dezvoltare decât proria dezvoltare durabilă. În domeniul asistenței pentru dezvoltare în ultimii cinci ani se observă o îmbunătățire în special în ceea ce privește cadrul legislativ și consolidarea cadrului instituțional – în 2016 a fost adoptată o nouă lege pe acest domeniu, iar anul acesta se conturează noua Agenție de Dezvoltare a României, o instituție necesară pentru ca acest domeniu să avanseze pozitiv. Este de remarcat colaborarea și parteneriatul constructiv între instituțiile publice, în special MAE, și societatea civilă și mediul academic din domeniul dezvoltării internaționale. De asemenea, lansarea unor masterate în domeniul dezvoltării internaționale cu susținerea MAE și UNDP a generat în ultimii ani o creștere a capacității profesinale în acest domeniu.

Sunt însă aspecte care încă necesită o atenție deosebită. Capacitatea de analiză și cercetare în domeniu este extrem de redusă. Avem un grad scăzut de implicare al politicienilor, partidelor și parlamentului pe aspectele de dezvoltare internațională, deși acestea sunt extrem de importante atât pentru politica externă, cât și pentru dezvoltarea României. Există un accent insuficient pus pe creșterea capacității domeniului (instituții publice, ONG-uri, experți, implicarea publicului larg și a factorilor de decize politică). Finanțarea domeniului este mult sub nivelul asumat de România.

În ceea ce privește devoltarea durabilă, România are o perfomanță extrem de scăzută pe majoritatea ariilor de politică publică, ceea ce generează o risipă enormă de resurse naturale, financiare, umane, materiale și comunitare. În plus, acest lucru duce la costuri de oportunitate extrem de ridicate, ceea ce va pune presiune pe generațiile următoare – deci exact inversul dezvoltării durabile, care presupune o dezvoltare prezentă cu impact negativ cât mai scăzut asupra generațiilor viitoare. 

O problemă centrală cu impact în toate domeniile este lipsa unor politici publice bazate pe analiză și evidență și lipsa unei infrastructuri adecvate de cercetare – un lucru deloc surprinzător pentru o țară care are un trecut totalitar. În momentul de față, situația din educație, sănătate, administrație publică și mediu înconjurător, precum și migrația ridicată face ca România să aibă o creștere mult mai mică decât ar putea să aibă și, de asemenea, o creștere care ascunde o accentuare a inegalității în deceniile ce vor urma.

EurActiv.ro: Având o vastă experiență în domeniul dezvoltării internaționale, ne puteți spune concret cum poate contribui societatea civilă la dezvoltarea societății românești?

Societatea civilă generează dezvoltarea oricărei societăți. Societate civilă, în sensul larg al cuvântului, include toti cetățenii unei țări. România este una dintre țările în care societatea civilă, atât prin componenta de societate civilă organizată (asociații, fundații, inițiative civice), cât și prin partea de mediu privat, contribuie la dezvoltarea țării, având un pontețial excepțional. Din nefericire, prin modul în care funcționează, instituțiile politice și administrative îngrădesc mai mult decât să susțină acest potențial. România are un stat puțin reformat la nivel strategic. Un stat care nu realizează că resursele de care dispune într-o economie de piață sunt diferite de resursele de care a dispus într-o economie centralizată în perioada comunistă. Un stat care nu poate prioritiza și își asumă cît poate, mai mult pentru a controla resurse și fără însă a oferi rezultate. Printr-un astfel de comportament, acest stat îngrădește, limitează și chiar distruge potențialul societății civile, în special în mediul rural și în diasporă.

EurActiv.ro: Cât de importantă este și ce înseamnă, mai exact, educația pentru dezvoltare? 

Educația pentru dezvoltare, sau educația globală, este una dintre acele elemente importante din educația oricărui cetățean, dar la care, în România, acesta nu are acces. Pe scurt, educația globală înseamnă a înțelege cum funcționează această lume și care este locul și menirea noastră ca țară, comunitate sau indivizi la nivel global.  

Din perspectiva mea, lipsa educației globale din școli este una dintre cele mai mari carențe ale sistemului educațional actual, alături de educația pentru cetățenie activă și responsabilă. A nu înțelege modul în care funcționează lumea în care trăim ne izolează și ne limitează orizonturile și opțiunile – ca indivizi dar și ca mediu de afaceri, ca diplomație, ca poziție în UE, NATO, ONU, sau alte foruri internaționale. A nu înțelege menirea și locul nostru în această lume ne condamnă la o gândire îngustă, centrată pe relevanța excesivă a propriei persoane percepute doar de noi înșine.

Lumea în care trăim nu mai este una în care angajamentele externe ale unei țări erau strict mandatul diplomației. Astăzi, tehnologia, mobilitatea și accesul la informație dertermină ca fiecare cetățean să fie ambasador al propriei țări. În acest context, educația globală la care fiecare cetățean are acces determină poziția și eficiența României la nivel internațional. 

EurActiv.ro: Sunt interesați tinerii români de dezvoltarea durabilă și de asistența statelor în curs de dezvoltare? Credeți că sunt capabili să accepte multiculturalismul promovat de UE?

Sunt surprins de a doua întrebare. Percepția mea este că UE nu promovează multiculturalismul, ci este un spațiu multicultural. De fapt UE face foarte puțin pentru a promova eficient multiculturalismul. Suntem implicați într-un proces de integrare neterminat și incomplet din care exact partea de multiculturalism lipsește. Acest lucru este vizibil în ultimii ani prin Brexit și prin numărul crescând de țări europene care devin mai vulnerabile din cauza unui populism naționalist. 

În ceea ce privește tinerii români, văd două tendințe diferite, ambele substanțiale. Există un grup de tineri care învață limbi străine, care doresc să cunoască lumea și care călătoresc, învață, sau studiază în diverse colțuri ale lumii. Există de asemenea un grup de tineri care în urma experienței educaționale de la liceu sau facultate se blazează și sunt derutați. Diferența este făcută cred de accesul la experiențe de educație non-formală și la profesori de calitate. Sistemul educațional este per ansamblu defectuos, mai degrabă distrugând tineri și vieți decât construind cetățeni informați cu gândire critică, cu o înțelegere de sine și a comuniăților unde locuiesc, cu o înțelegere a lumii și a modului în care lumea funcționează economic, social, politic, etc. 

În acest context cred ca interesul pentru domeniul dezvoltării internaționale este probabil mai mare decât ne-am aștepta, datorită, în primul rând experienței proprii, cu probleme ce țin de dezvoltarea propriilor comunități și datorită accesului online la informație despre zonele în curs de dezvoltare. 

EurActiv.ro: Este fezabilă îndeplinirea tuturor celor 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă (ODD), până în 2030?

În anumite țări, da, iar în anumite țări, nu. Cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă cuprind foarte multe aspecte dificile pentru multe zone ale lumii, în special Africa. Atingerea acestor obiective ar presupune o transformare substanțială a modului în care sistemul internațional, statele, organizațiile internaționale, comunitățile, mediul de afaceri și majoritatea indivizilor funcționează. Nu vom vedea transformările necesare în multe dintre zonele lumii.

Mai mult, adoptarea ODD-urilor s-a realizat într-un climat politic global favorabil. Asistăm în ultimii ani la degradarea accentuată a acestui climat politic, ceea ce va avea un impact direct asupra motivației statelor de a continua și contribui la implementarea ODD-urilor – atât în propriile țări cît și în zonele în curs de dezvoltare. 

În ceea ce privește România, ODD-urile nu sunt o prioritate, iar dezbaterile politice nu indică un interes în această direcție. Este deci puțin probabil să avem o mobilizare politică, instituțională și socială eficientă care să ducă la atingerea ODD-urilor până în 2030.