Bugetul alocat educației în România, ca procent din PIB, este cel mai scăzut din UE (2,8% față de media UE de 5%), potrivit „Monitorului Educației și Formării”, lansat de Reprezentanța Comisiei Europene în România, relateaza Europunkt.

„Există o legatură directă între calitatea educației dintr-un stat membru și nivelul lui de dezvoltare economică. Dacă ne uităm la România, vom vedea că are cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană.

Provocarea este de a traduce această creștere economică într-o creștere a nivelului de trai al cetățenilor. Asta pentru că România a dezvoltat un model de competitivitate bazat pe costul mic al forței de muncă, pe salarii mici.

Ori, oamenii își doresc să câștige mai bine, de aceea este nevoie de un nou model de creștere economică, bazat pe domenii cu valoare adăugată mare, astfel încât salariile să poată crește, fără a se pierde competitivitatea”, a declarat Angela Filote, șeful Reprezentanței Comisiei Europene în România.

 

Raportul pentru România

Potrivit datelor din raport, rata de finalizare a studiilor universitare este în continuă creștere în ultimii patru ani, ea ajungând la 25% în 2014 și aflându-se pe drumul cel bun în ce privește îndeplinirea obiectivului național stabilit în cadrul Strategiei Europa 2020 (26,7%). De asemenea, procentul de participare a profesorilor la cursuri de formare profesională este aproape sau chiar peste media europeană pe ansamblu (83,3% vs 84,6%), în ce privește cursurile în medii multiculturale (18,2% vs 13,2%) sau competențele TIC de predare (60,5% vs 51%).

Articolul integral, pe Europunkt.