Scrisoarea trimisă de premierul britanic, Theresa May, pentru declanșarea Brexitului. Scrisoarea a fost înmânată miercuri lui Donald Tusk, președintele Consiliului Uniunii Europene.

(traducere neoficială, realizată de EuActiv.ro) / link la scrisoarea în limba engleză (sursa: gov.uk)

Stimate Domnule Tusk,

Pe 23 iunie anul trecut, populația Regatului Unit a votat să părăsească Uniunea Europeană. Cum am spus anterior, decizia nu este o respingere a valorilor pe care le împărtășim ca europeni, la fel cum nu este o încercare de a face rău Uniunii Europene sau statelor membre rămase.

Din contră, Regatul Unit dorește ca Uniunea Europeană să aibă succes și să prospere. Dimpotrivă, referendumul a fost un vot pentru a restaura auto-determinarea noastră națională. Părăsim Uniunea Europeană, dar nu părăsim Europa - și dorim să rămânem parteneri angajați și aliați ai prietenilor de pe continent.

Recent, în această lună, Parlamentul Regatului Unit a confirmat rezultatul referendumului votând cu majirtate clară și convingătoare în ambele Camere pentru proiectul de lege cu privire la Uniunea Europeană (Notification of Wthdrawal - Notificarea de Retragere). Proiectul a fost votat de Parlament pe 13 martie și a primit Acordul Regal din partea Majestății Sale, Regina, devenind un Act al Parlamentului pe 16 martie.

Astăzi, prin urmare, scriu pentru a da curs deciziei democratice a poporului Marii Britanii. Notific prin prezenta Consiliul European în acord cu Articolul 50(2) din Tratatul Uniunii Europene cu privire la intenția Regatului Unit de a se retrage din Uniunea Europeană.


În plus, în acord cu același Articol 50(2), cu aplicare prin Articolul 106a din Tratatul Comunității Europene a Energiei Atomice, notific prin prezenta intenția de retragere din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice. Referințele ulterioare în această scrisoare la Uniunea Europeană vor include referirea la Comunitatea Europeană a Energiei Atomice.

Această scrisoare stabilește abordarea Guvernului Majestății Sale cu privire la discuțiile pe care le vom avea cu privire la plecarea Regatului Unit din Uniunea Europeană și despre parteneriatul special și puternic pe care sperăm că îl vom avea - ca cel mai apropiat prieten și vecin - cu Uniunea Europeană la momentul retragerii.

Este în interesul reciproc al Marii Britanii și al Uniunii Europene să utilizăm procesul ce urmează să aibă loc pentru a atinge aceste obiective într-o abordare corectă și ordonată, pe cât posibil, cu cât mai mici efecte negative, de fiecare pare.

Vrem să ne asigurăm că Europa rămâne puternică și prosperă, capabilă să își protejeze valorile, cu rol de lider global, apărându-se de amenințările de securitate.

Dorim ca Marea Britanie, printr-un nou parteneriat puternic și special cu o Uniune Europeană puternică, să își aducă o contribuție majoră la atingerea acestor obiective. Credem prin urmare că este necesar să agreăm termenii parteneriatului nostru viitor în paralel cu cei ai retragerii noastre din Uniunea Europeană.

Guvernul dorește o abordare ambițioasă, pentru a da cetățeni și mediului de afaceri din Regatul unit și din Uniunea Europeană și din alte țări -  cât mai multă siguranță posibil, cât mai devreme posibil.

Aș dori să propun câteva principii care să stea la baza discuțiilor noastre viitoare, dar înainte de a face asta, dați-mi voie să fac o prezentare a asupra etapelor pe care le vom parcurge acasă, în Marea Britanie.

Procesul în Marea Britanie 

După cum am anunțat deja, guvernul va promova legislație specifică pentru a revoca Actul Parlamentului - Actul Comunităților Europene din 1972 - care pune în aplicarea legea UE în țara noastră.

Acolo unde este practic și potrivit, legislația europeană (the acquis) va fi transpusă în legislația Marii Britanii. Aceasta înseamnă că va exista siguranță pentru cetățenii din Marea Britanie și pentru oricine din Uniunea Europeană care face afaceri cu Marea Britanie. Guvernul va avea consultări despre cum vom schița și cum vom implementa această legislație și vom publica o Carte Albă mâine. 

Intenționăm de asemenea să menținem alte reglementări cu privire la chestiuni specifice care țin de plecarea noastră din Uniunea Europeană, în același scop de a crea continuitate și siguranță, în special pentru mediul de afaceri.


Vom continua, desigur, să ne îndeplinim responsabilitățile în calitate de stat membru cât timp vom rămâne membru al Uniunii Europene, iar legislația pe care o propunem nu intra în aplicare până la retragerea efectivă.

De la început și în cursul discuțiilor, vom negocia ca un singur Regat Unit, ținând însă cont de interesele specifice ale fiecărei națiuni și regiuni din Regatul Unit.

Când vom ajunge la restaurarea puterilor către Marea Britanie, ne vom consulta deplin cu privire la ce puteri să rămână în Westminster și care să fie delegate către Scoția, Wales, Irlanda de Nord.

Guvernul estimează că va exista o creștere semnificativă a a puterii de decizie a fiecărei administrații delegate.

Negocierile dintre Regatul Unit și Uniunea Europeană

Regatul Unit dorește să ajungă la un acord cu Uniunea Europeană în privința unui parteneriat puternic și special în ceea ce provește cooperarea economică și de securitate. Pentru a realiza aceasta, credem că este necesar să cădem de acord asupra termenilor acestui parteneriat în paralel cu negocierea termenilor retragerii noastre din UE.


Dacă, totuși, părăsim Uniunea Europeană fără un acord, poziția noastră va fi aceea a comerțului în termenii World Trade Organisations. În ceea ce privește securitatea, eșecul în a ajunge la un acord ar însemna că lupta împotrriva terorismului și criminalității ar fi slăbită.

În acest scenariu, desigur, Regatul Unit și Uniunea Europeană vor face, desigur, față scimbării, dar nu este rezultatul pe care fiecare parte caută să îl obțină. Astfel, vom depune eforturi serioase pentru a evita acest rezultat.

Date fiind aceste motive, dorim să stabilim un acord de cooperare puternic și special, atât pentru cooperarea economică și de securitate, dar și pentru că ne dorim să jucăm rolul nostru în a face ca Europa să rămână puternică și prosperă, precum și cu un rol de lider global, protejându-și valorile și apărându-se de amenințările de securitate. Dorim ca Regatul Unit să joace un rol complet în realizarea acestei viziuni cu privire la continentul nostru.

Principiile propuse pentru discuție

Cu privire la discuțiile care vor începe cuând, aș dori să sugerez câteva principii pe care să le agreăm pentru a ne asigura că procesul va fi cât mai lin și de succes posibil.


i. Angajamentele reciproce să fie constructive și bazate pe respect, în spritiul unei cooperări sincere.

ii. Trebuie să îi punem întotdeauna pe cetățeni pe primul loc

iii. Trebuie să ajungem la un acord comprehensiv.

iv. Trebuie să lucrăm împreună pentru a minimima efecteel negative și să asigurăm cât mai multă stabilitate posibil.

v. În mod deosebit, trebuie să acordăm atenție relații unice pe care Marea Britanie o are cu Republica Irlandei și importanța procesului de pace în Irlanda de Nord.

Republica Irlanda este singurului membru UE care se învecinează terestru cu Marea Britanie. Dorim să evităm să ne întoarcem la o graniță dură între țările noastre, să reușim să menținem Common Travel Area între noi și să ne asigurăm că retragerea noastră din UE nu va afecta Republica Irlandei. De asemenea, avem o importantă responsabilitate să ne asigurăm că nimic nu va pune în pericol procesul de pace în Irlanda de Nord și că Acordul de la Belfast rămâne garantat.

vi. Trebuie să începem discuții tehnice cu privire la ariile de politici detaliate cât de curând posibil, dar trebuie să punem pe lista priorităilor cele mai mari provocări.

vii. Trebuie să continuăm să lucrăm împreună pentru a proteja și apăra valorile comune europene. Poate acum mai mult decât oricând, lumea are nevoie de valorile liberale, democratice ale Europei. Dorim să ne aducem contribuția noastră pentru a ne asigura că Europa rămâne sigură și prosperă, cu rol de lider global, că îți protejează valorile și se apără de amenințările de securitate.

Ce avem de făcut

După cum am spus, Guvernul Regatului Unit dorește să încheie un acord puternic și special între Regatul Unit și Uniunea Europeană, bazat pe cooperare economică și de securitate.


Într-o perioadă în care creșterea comerțului global scade și există semnale că instincte protecționiste sunt pe val în mai multe părți ale lumii, Europa are o responsabilitate de a susține comerțul liber în interesul cetățenilor săi. De asemenea, securitatea Europei este mai fragilă astăzi decât oricând de la sfârșitul Războului Rece.

Să slăbim cooperarea care asigură protecția și prosperitatea cetățenilor noștri ar fi o greșeală costisitoare. Obiectivele Marii Britanii pentru parteneriatul viitor rămân cele stabilite în discursul meu de la Lancaster House, din 17 ianuarie și Cartea Albă publicată pe 2 februarie.

Admitem că va fi o provocare să ajungem la un acord comprehensiv în perioada de doi ani, pe care tratatul o prevede pentru retragerea din UE. Pornim dintr-o poziție unică în aceste discuții - alinierea legislației, încrederea în instituții, spiritul cooperării pe care le exersăm de câteva decenii.

Din aceste motive, dar și dată fiind importanța viitorului parteneriat între Marea Britanie și UE, sunt sigură că vom ajunge la un acord în perioada stabilită de Tratat.

Sarcina din fața noastră este istorică, dar nu trebuie să ne copleșească. Până la urmă, instituțiile și liderii Uniunii Europene au avut succes în a aduce împreună un continent divizat de război într-o uniune a unor națiuni dornice de pace și au sprijinit tranziții de la dictaturi la democrație. Împreună, știu că suntem capabili să ajungem la un acord cu privire la drepturile și obligațiile Marii Britanii în calitate de menbru care pleacă, în paralel cu stabilirea unui parteneriat puternic și special care să contribuie la prosperitate, securitate și puterea globală a continentului nostru.

Cu aleasă considerație,

Theresa May [Semnătura]