"Una dintre cele mai mari nereguli ale școlii românești este selecția discriminatorie a grupelor de elevi, încă de la clasa pregătitoare", scria Oana Moraru, fondator al unei școli private, într-o analiză publicată pe contributors.ro.

În cele de mai jos, redăm, prin amabilitatea contributors.ro, o parte din această analiză.

Selecția discriminatorie a grupelor de elevi, încă de la clasa pregătitoare este, în același timp, și unicul mod de supraviețuire, ultima venă care mai pompează ceva viață într-un organism înțepenit în multe alte suferințe.

„Cele mai bune” învățătoare din localitate își aleg copiii, singure, cu un an-doi înainte.

Locurile claselor lor se ocupă, preferențial, în urma discuțiilor neoficiale cu familiile, la care sunt verificate:

1. statutul social al părinților (se caută oameni cu bani - pentru dotarea clasei cu video-proiector, calculator, perdele, chiar și pupitre noi - sau oameni cu oarece funcții  în comunitatea locală, capabili să impresioneze, prin numele lor, la împărțirea ulterioară a premiilor, diplomelor, medaliilor);
2. gradul de comoditate pe care îl aduce copilul în actul învățării - preferabil să fie deja capabil să citească, să scrie ordonat etc. I se aplică un test - uneori, acasă, la învățătoare - în care acesta trebuie să dovedească limpede că nu va fi un „elev problemă”;
3. disponibilitatea părinților de a „susține” emoțional pe „doamna” - de sărbători, de ziua ei, când îi pleacă fiul la facultate, când are termopane de pus sau i s-a stricat mașina de spălat etc.

După ce selecția copiilor e făcută „pe sub masă” – în urma veștii care se duce în târg că „doamna își strânge clasa” – se formează, la fel de „neoficial”, și un „comitet” de mame drăguțe și dedicate care vor strânge bani pentru uniforme, vor comunica dorințele „doamnei” și vor întreține fondul clasei.

Toate celelalte familii li se supun orbește pentru că, altfel, și-ar pierde locul în clasă, exact când mulți alții – mai întârziați – bat la ușă și fac presiuni, prin intervenții și mai creative, ca „doamna” să-l mai accepte și pe al 31-lea, și pe al 32-lea, în clasă. De multe ori, se întâmplă să nu poată refuza, pentru că directorul școlii și adjunctul lui au și ei „obligațiile” lor: anumiți copii trebuie musai să intre, îngrămădiți, ce-i drept, dar măcar aleși pe sprânceană.

De fapt, unul dintre indicatorii clari ai unei „învățătoare bune” este numărul mare de buluceli și intervenții la ușa ei. Ca să nu mai spun de competiția acerbă care se stârnește prin birourile instituțiilor urbei – cea între mamele care se laudă ce și cât au dat, cum și când s-au străduit ca puiul să pătrundă într-o clasă „aleasă”.

Conviețuirea cu „doamna” durează cinci ani, timp în care majoritatea părinților realizează că, fiind prea mulți în clasă, copiii trebuie meditați după-amiaza, cu, desigur, persoana care îi cunoaște cel mai bine: însăși „doamna”. După școală, la ea acasă, grupele de copii pot primi și câte o masă caldă, asigurată prin rotație, de mămicile conștiincioase.

La prima ședință, li se spune asta în față părinților, chiar li se demonstrează că, fără solidaritate numerică a copiilor la orele de tutoriat privat – „doamna” nu poate garanta note bune la teste și concursuri școlare.

La acestea din urmă trebuie neapărat să participe și copiii ai căror părinți sunt, prin funcțiile lor, stâlpii sociali ai urbei. Comisiile de corectură sunt alcătuite, de regulă, din toate „doamnele bune”, care știu prea bine cum e treaba – sunt prietene de ani de zile, domină autoritar cancelariile și au o relație „unsă” cu toți inspectorii școlari. În fața cafelelor de pe masa de corectură, se negociază amical note, se împart premii, astfel încăt să fie toată lumea mulțumită și sistemul de prindere în plasă a copiilor valoroși să se perpetueze.

Nu mă înțelegeți greșit: de obicei, aceste învățătoare au competențe profesionale relativ bune, sunt inimoase și foarte ambițioase cu elevii lor. Vin, însă, din paradigma tutorelui autoritar, obișnuit să manipuleze comportamente și să educe prin exerciții împovărătoare și administrare de „rușinări”; sau premieri festive ale celor care au participat la concursuri, prin scoaterea lor în fața clasei și păstrarea, demonstrativă, în bănci, a copiilor care nu s-au înscris, adică n-au plătit taxa de examinare. Un abuz conștient care separă suflete și etichetează pe viață.

 

 Oana Moraru este fondator și manager al Școlii Helikon, unul dintre proiectele de alternativă educațională privată din Călărași (ciclu preșcolar, primar și gimnazial)

- absolvent al Liceului Pedagogic și al Facultății de Litere, Universitatea din București

- consultant educațional în domeniul învățământului privat preuniversitar

- 20 de ani experiență la catedră și parteneriate active cu școli și grădinițe în Europa