Comisia pentru comerț internațional a Parlamentului European a aprobat Acordul Economic și Comercial Cuprinzător dintre Uniunea Europeană și Canada (CETA). Plenul legislativului UE va vota asupra înțelegerii la jumătatea lui februarie.

Membrii acestei comisii s-au pronunțat în favoarea textului, cu 25 de voturi pentru, 15 împotrivă și o abținere, potrivit unui comunicat transmis de Parlamentul European.

Dacă textul va obține și votul legislativului european la 15 februarie, atunci acordul va fi pus în aplicare parțial și provizoriu, până când va fi ratificat de toate parlamentele naționale și regionale ale UE, o procedură care ar putea dura ani de zile.

CETA va elimina 99% din taxele vamale între blocul european și Canada.

Comisarul european pentru comerț, Cecilia Malmstrom, a venit luni să pledeze pentru CETA în fața eurodeputaților, considerându-l „mai important ca oricând” în fața protecționismului promovat de Donald Trump.

Președintele american a decis, în primele sale zile la Casa Albă, să scoată SUA din Parteneriatul Trans-Pacific (TPP), acord pe care l-a catalogat drept un dezastru. Încă din campania pentru alegerile prezidențiale, Donald Trump a anunțat că va renunța la acordurile comerciale mulținaționale, preferându-le pe cele bilaterale. Următorul pe lista lui Trump este NAFTA, acordul comercial dintre SUA, Canada și Mexic, pe care președintele american vrea să-l renegocieze. În plus, Trump a anunțat că va penaliza companiile care își mută activitatea în străinătate, după care aduc produsele fabricate în alte țări înapoi în Statele Unite.

Pentru comisarul european pentru comerț, CETA reprezintă „acordul comercial cel mai progresist încheiat vreodată în istorie”.

Negociat timp de șapte ani, CETA a fost semnat în octombrie 2016 de UE și Canada, după câteva zile de incertitudine din cauza opoziției manifestate de parlamentul regional valon din Belgia.

Pentru România, semnarea CETA înseamnă și eliminarea vizelor pentru Canada de care aveau nevoie cetățenii români pentru a călători în statul nord-american.