În cadrul unui bilanț al situației actuale a refugiaților, membrii Comisiei pentru Libertăți Civile din PE au criticat acordul cu Turcia, caracterizat drept "ilegal și imoral".

Membrii Comisiei pentru Libertăți Civile au evaluat punerea în aplicare a acordului referitor la refugiați, semnat de statele membre și Turcia, la 18 martie 2016, în cadrul eforturilor de gestionare a crizei refugiaților.

În timpul dezbaterii din 12 ianuarie, eurodeputata portugheză Ana Gomes (S&D) a descris acordul ca fiind "ilegal și imoral", în timp ce olandezul Jeroen Lenaers (PPE) a declarat că acordul ar fi reușit, totuși, să reducă în mod semnificativ numărul de decese pe mare.

Cu toate acestea, pentru a îmbunătăți în continuare eficiența, "trebuie să ne asigurăm că sunt îmbunătățite condițiile de primire a refugiaților", a spus Lenaers.

Reprezentantul UNHCR, Vincent Cochetel, a răspuns la sugestiile, conform cărora ar trebui stabilit un acord cu Libia, similar celui cu Turcia, declarând că "acest lucru nu poate fi un model pentru Libia”. Opinia lui a fost susținută de Judith Sargentini, europarlamentar olandez din partea Verzilor.

Turcia este în prezent țara cu cel mai mare număr de refugiați din lume. Peste trei milioane de refugiați sirieni s-au înregistrat acolo în luna iulie. 

Recent, Kati Piri, olandez socialist-democrat și raportor pentru Turcia, a criticat ferm recomandarea Comisiei Europene cu privire la reluarea transferurilor de refugiați către Grecia în temeiul Convenției de la Dublin.

"Să fim serioși! Noi vedem ce se întâmplă în Grecia. Nu trimitem oameni înapoi acolo de ani de zile din cauza lipsei de condiții pentru primirea refugiaților. Creșteți nivelul populismului, anunțând ceva ce știm cu toții că nu se va întâmpla", a spus Piri.

10.000 de minori neînsoțiți au dispărut în 2016

Eurodeputata suedeză Cecilia Wikström (PPE) a declarat că, anul trecut, cel puțin 10.000 de copii și adolescenți au dispărut".

În acest context, Cochetel a recomandat statelor să stabilească un sistem pentru adoptarea rapidă a procedurilor de instituire a tutelei și de găsire a familiei.  

Ca răspuns la recomandarea lui Cochetel în ceea ce privește adoptarea unor noi norme legislative în Europa pentru refugiați, eurodeputatul italian Barbara Spinelli (GUE/NGL) a declarat: "Dacă nu venim cu căi legale, se prevede riscul de a se crea o imensă clasă marginalizată în Europa".

Spanionul Juan Fernando López Aguilar (S&D), responsabil de poziția Parlamentului privind Codul de Vize al Uniunii, constatând că Parlamentul întâmpină rezistență mare din partea statelor membre în materie de vize umanitare, a cerut mai multă deschidere din partea UNHCR în acest sens. "Acest fapt ar putea contribui la tulburarea atmosferei”, a spus el.

Eurodeputatul Josef Weidenholzer (S&D) a criticat fragmentarea și lipsa de eficiență a sistemelor de înregistrare ale UE, iar eurodeputatul Cécile Kyenge (S&D) a solicitat o procedură simplificată în privința cererilor de azil.

De asemenea, Cochetel a cerut UE să instituie un sistem de înregistrare uniform pentru solicitanții de azil, lucru care ar contribui la îmbunătățirea siguranței.

Potrivit acestuia, Uniunea Europeană trebuie să se pregătească pentru noi fluxuri de migranți: "Europa pare să nu aibă nici Planul A și nici Planul B. Scenele 2015 nu trebuie să se repete".