Reprezentanța Comisiei Europene în România a anunțat, vineri, câștigătorii concursului Reporter și Blogger European 2016.

În cadrul ediției 2016 s-au înscris 45 de concurenți, cu 206 de materiale, la 8 categorii. Atât jurnaliștii cât și bloggerii au putut concura direct la secțiunile 4, 5, 7 și 8, pe când secțiunile 1, 2 și 3 au fost rezervate exclusiv presei, iar la categoria 6 s-au putut înscrie doar bloggeri.

Câștigătorii vor primi ca premiu o tabletă iPad, în cadrul ceremoniei de premiere care se va desfășura pe data de 15 decembrie.

Câștigătorii concursului Reporter si Blogger European 2016

  • Categoria 1, presă audio: Maria Pătrașcu-Cornaciu – Radio România Antena Satelor
  • Categoria 3, presă scrisă și online: Doru Pop – Adevărul
  • Categoria 4, opinie/editorial: Robert Lupițu – Calea Europeană
  • Categoria 5, reportaj/anchetă/interviu: Dan Lungu – Radio Reîntregirea, News.ro
  • Categoria 6, blog: Irina Bartolomeu - irina.bartolomeu.ro
Mențiuni speciale au primit Mădălin Necșuțu, categoria 4, Teodora Rusu Baciu și Constantin Pescaru, categoria 5 și Tiberiu Cazacioc, categoria 6.

Pentru categoriile 2, presă video, 7, galerie și 8, social media admin, nu au fost acordate premii, juriul considerând că materialele înscrise nu au avut calitatea necesară pentru a fi premiate.

Juriul pentru categoriile 1-7 a fost format din Ioana Avădani (directorul Centrului pentru Jurnalism Independent), Mihai Rădulescu (TVR), Victor Kapra (blogger), Bianca Toma (expert din partea DC Communication SRL – contractor al Reprezentanței Comisiei Europene pentru acest concurs) și Răzvan Szabo (din partea Reprezentanței Comisiei Europene).

Pentru categoria 8 membrii juriului au fost Victor Kapra, Iulia Badea-Gueritee (din partea Reprezentanței Comisiei Europene) si Vadim Baltag (expert din partea DC Communication SRL).