Afirmația a fost făcută de eurodeputatul Iuliu Winkler (PPE) în cadrul unei întâlniri pe care a avut-o, joi dimineață, la Strasbourg, cu o delegație a Camerei Lorzilor.

Iuliu Winkler a declarat că Regatul Unit se bucură în România de simpatie și respect, iar decizia cetățenilor britanici de a părăsi UE a fost primită cu surprindere și îngrijorare atât de către cetățeni, cât și de clasa politică.

”Oamenii au primit cu îngrijorare decizia luată în privința Brexit-ului, deoarece foarte mulți au rude care lucrează, studiază sau trăiesc în Marea Britanie. (...) La ora actuală, în Regatul Unit muncesc numeroși cetățeni ai României, dintre care foarte mulți sunt înalt calificați, fiind medici, ingineri sau profesori. Conform unor estimări, numărul celor care se află în Marea Britanie este de aproximativ 300.000, dintre care 190.000 au un statut oficial”, a arătat eurodeputatul UDMR. 

La rândul lor, membrii delegației Camerei Lorzilor și-au manifestat preocuparea cu privire la soarta post-Brexit a celor două milioane de cetățeni britanici care muncesc în UE, dar și a celor trei milioane de europeni din diverse state membre care lucrează în Marea Britanie.

În urma discuțiilor, s-a desprins ideea că statutul viitor al acestora va depinde în mare măsură de negocierile bilaterale pe care Marea Britanie le va avea cu fiecare stat membru în parte.

În contextul discuțiilor cu privire la rolul pe care Parlamentul European îl va juca în cadrul negocierilor pentru Brexit, Iuliu Winkler, referindu-se la complexitatea acestui proces care are loc pentru prima dată în istoria UE, a avansat ideea importanței pe care o poate avea dimensiunea parlamentară atât la nivel bilateral, între parlamentul britanic și parlamentele statelor membre, cât și la nivelul Parlamentului European.

Conform acestuia, coordonatele tratatului de ieșire a Marii Britanii din UE vor fi stabilite de către Consiliu, Comisia Europeană având un rol important în negocieri, însă, la final, Parlamentul European va fi chemat să ratifice sau nu documentul.

”Puteți fi convinși de faptul că Parlamentul European este decis să-și exercite pe deplin toate competențele și întreaga putere pe tot parcursul negocierilor cu Marea Britanie”, a subliniat europarlamentarul PPE.

Delegația Camerei Lorzilor a fost compusă din Lord Boswell of Aynho, Baroness Verma, Lord Whitty, Earl of Kinnoull, Baroness Armstrong of Hill Top și Lord Teverson, fiecare dintre aceștia activând în subcomisii parlamentare care se ocupă de relația Marii Britanii și UE în diverse domenii de activitate.