OLAF a anunțat joi că fostul președinte al Parlamentului European Martin Schulz ar putea face obiectul unei anchete, ca urmare a faptului că a recomandat prime și avansări discutabile în perioada în care a fost președinte al Legislativului.

Specialiști ai Oficiului European de Luptă Antifraudă verifică dacă există sau nu suficiente suspiciuni de fraudă, corupție sau alte activități ilegale ce au afectat interesele financiare ale Uniunii Europene pentru ca OLAF să lanseze o investigație, a declarat, pentru Stern, un purtător de cuvânt al instituției, scrie EurActiv.de.

Presa a scris încă din perioada mandatului său de președinte al PE că Martin Schulz a făcut, în mai multe rânduri, presiuni pentru obținerea unor termeni preferențiali la angajare pentru Markus Engels, unul dintre colaboratorii săi apropiați, precum și pentru alte persoane.

Parlamentul European i-a luat apărarea lui Schulz, susținând că politicianul german nu a încălcat legea. 

Potrivit Stern, în urmă cu câțiva ani, într-un caz similar, OLAF a lansat o anchetă.