Comisia pentru bugete a Parlamentului European l-a desemnat pe deputatul european Siegfried Mureșan (PPE/PMP) ca raportor al Parlamentului pentru proiectul de buget al Uniunii Europene (UE) din anul 2018.

Deputatul european Siegfried Mureșan este primul român ales ca negociator-șef al Parlamentului European pentru bugetul anual al UE, se arată într-un comunicat de presă.

Deputatul european Siegfried Mureșan este vicepreședinte al Comisiei pentru bugete din Parlamentul European, iar anul acesta a lucrat, în calitate de raportor din partea Grupului Partidului Popular European (PPE), la proiectul de Buget UE pentru 2017.

Totodată, a făcut parte din delegația Parlamentului la concilierea bugetară cu Consiliul UE în cadrul căreia s-a aprobat bugetul pentru anul viitor, în valoare de 158 de miliarde de euro.

"Este o sarcină deosebit de importantă și dificilă să negociezi un buget de 155 - 160 de miliarde de euro, dar o voi face cu mare responsabilitate. Este foarte important să existe continuitate și să finanțăm în continuare prioritățile de creștere economică ale Uniunii Europene, cu accent pe investiții în infrastructură, cercetare, inovare, locuri de muncă pentru tineri, dar și întărirea securității cetățenilor europeni", a declarat deputatul european Siegfried Mureșan după anunțul Comisiei pentru bugete a Parlamentului European.

Mureșan a mai spus că vrea ca 2018 sa fie anul în care România va absorbi foarte multe fonduri europene.

"Pentru aceasta, eu voi pune la dispoziție banii necesari în bugetul UE pentru a efectua plățile la timp către investițiile în domeniile importante ale României: pentru coeziune, pentru proiecte de infrastructură, pentru construcția de autostrăzi. Dar trebuie și Guvernul României să își facă treaba și să absoarbă acești bani. Voi lucra îndeaproape și cu autoritățile de la București pentru a ne asigura ca acest obiectiv este indeplinit de ambele părți", a adăugat deputatul european Siegfried Mureșan.

Raportorul Parlamentului European (denumit și negociator-șef) pentru bugetul anual al Uniunii Europene trasează prioritățile politice ale Parlamentului pentru bugetul european și negociază, în numele acestuia, cu președinția Consiliului UE și cu Comisia Europeană forma finală a bugetului anual.

Procedura bugetară anuală începe cu transmiterea de către Comisia Europeană către Parlamentul European și Consiliului Uniunii Europene a unui proiect de buget până cel târziu la începutul lunii septembrie a anului anterior bugetului anului. Consiliul UE se pronunță în primă fază asupra acestei propuneri, iar, apoi, Parlamentul European poate amenda această poziție a Consiliului UE.

Ca urmare, se ajunge la procedura de conciliere bugetară, în care Consiliul UE, pe de o parte, și Parlamentul European, pe de alta, negociază forma finală a bugetului pentru anul următor, care trebuie să se facă în termen de maximum 21 de zile de la demararea procedurii de conciliere.

Bugetul anual al Uniunii Europene a fost, în 2016, de 155 de miliarde de euro, iar, în 2017, va fi de 158 de miliarde de euro.